Autoritățile au actualizat Masterplanul investițiilor în turism pe fondul schimbărilor climatice. Astfel, sunt vizate investiții în noi domenii schiabile, acolo unde ninge mai mult de 120 de zile pe an, dar și în si infrastructură pentru sporturi de vară.Proiectul mai arată că nicio țară europeană nu egalează România la capitolul diversitate a resurselor balneare, dar…
Etichetă: turistice
Cum să eviți pachetele turistice false
Ca în multe alte domenii, ofertele false există și în industria turismului, iar turiștii care caută cel mai mic preț posibil de pe piață pentru un pachet turistic trebuie să fie foarte atenți dacă nu vor să se trezească trași în țeapă de agenții de turism care nici nu există sau de unitățile de cazare…
Pașaportul simplu temporar nu va mai fi eliberat din rațiuni exclusiv turistice
Eliberarea pașaportului simplu temporar se va realiza doar în situații obiective și urgente, ce exclud cazurile în care deplasarea persoanei pe teritoriul altui stat are la bază rațiuni exclusiv turistice, potrivit noilor modificări legislative în sistemul de pașapoarte, care vor fi implementate începând cu data de 3 iulie. Citește articolul complet
Aproape 200 de unităţi de cazare, restaurante, programe şi atracţii turistice au certificare Family-friendly în Harghita
Aproape 200 de unităţi de cazare, restaurante, programe şi atracţii turistice din Harghita sunt certificate Family-friendly, autorităţile judeţene punând accent, de mai mulţi ani, pe dezvoltarea şi promovarea turismului pentru familii. Campania Family-friendly a fost lansată în 2020 de către echipa Visit Harghita, pentru a face din judeţul Harghita o destinaţie turistică pentru familii, iar…
Sovata pe locul 3 în competiția Destinatia Anului la categoria stațiuni turistice
Sovata a urcat pe podium la decernarea premiilor Destinația Anului 2024, câștigând locul 3 la categoria Stațiuni turistice Sovata a depășit stațiuni de renume cum ar fi Mamaia, Sinaia, Predeal sau Gura Humorului. Sovata a urcat pe podiumul competitiei Destinatia Anului la categoria ca cea mai bună stațiune turistică din țară!
(P) Soós Zoltán: „La Târgu Mureș există nu doar cerere pentru evenimente culturale, ci acestea reprezintă și oportunități turistice semnificative”
„Sunt convins că la Târgu Mureș există nu doar cerere pentru viața culturală și evenimentele culturale, ci acestea reprezintă și oportunități turistice semnificative” – a declarat primarul Soós Zoltán cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor care are loc astăzi. Edilul consideră că aceste evenimente de calitate pe de o parte îmbogățesc paleta de evenimente a orașului…
Campanie de promovare a 12 rute turistice cu 8 milioane euro
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) va derula, de luna viitoare, campania „Promovarea celor 12 rute turistice/culturale”, parte a Programului România Atractivă, prin care obiective cultural-turistice mai puţin cunoscute vor deveni vizibile pe plan intern şi internaţional, arată un comunicat de presă. Cele 12 rute sunt: Ruta castelelor – 21 obiective promovate; Ruta curiilor din…
Salvamontiştii au început verificarea şi reabilitarea traseelor turistice în Harghita
Salvamontiştii harghiteni au început verificarea şi reabilitarea traseelor turistice, cu precădere în zonele mai joase şi acolo unde condiţiile meteo permit acest lucru. Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Örs, a declarat pentru AGERPRES că, din verificările efectuate până acum, probleme mai deosebite se înregistrează pe creasta munţilor Ciucului, dar şi în…
Proiect pentru promovarea traseelor pedestre ca obiective turistice
Premierul a inițiat un proiect legislativ care reglementează un nou cadru juridic pentru ”amenajarea, administrarea și conservarea traseelor pedestre de interes național în scop recreativ”, în scopul valorificării patrimoniului turistic, ca activitate de sine stătătoare sau corelată cu cea de cicloturism sau de turism ecvestru. Acordarea statutului de traseu pedestru de interes național in scop…
Borsec în top 3 destinații turistice ale României în 2024
Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, FIJET, a întocmit clasamentul celor mai fierbinți destinații turistice din România în anul 2024. Borsec se află printre primele trei astfel de destinații, conform specialiștilor din domeniu. Mai exact, Borsec ocupă locul al III-lea, clasându-se înaintea multor localități consacrate din țară. Clubul Presei de Turism – FIJET…
4 obiective turistice din județul Bihor
Dacă plănuiești un city-break la Oradea îți propunem să continui explorarea și să vizitezi aceste 4 obiective fascinante din județul Bihor. Ca deobicei, am alcătuit o listă cu toate atracțiile care nu trebuie să îți scape. Să începem! Peștera Focul Viu În Valea Galbenă din Munții Bihorului, la altitudinea de 1165 de metri se află Peștera Focul…
Parlamentului Ungariei din Budapesta considerat printre cele mai bune atracții turistice din lume
Rețeaua globală de depozitare a bagajelor Stasher a stabilit clasamentul celor mai proaste și mai bune obiective turistice în 2023. Pentru a întocmi această listă au fost analizate recenziile Google, ratingul de siguranță turistică, accesibilitatea și cazările din apropiere, scrie TF1. Studiul Stasher încoronează clădirea Parlamentului Ungariei din Budapesta drept atracția turistică numărul unu din lume, obținând…
Trasee turistice din Borsec şi împrejurimi, digitalizate; acestea vor putea fi parcurse virtual
Cele mai frumoase trasee turistice din staţiunea Borsec şi împrejurimi au fost digitalizate în acest an şi vor putea fi parcurse virtual, prin proiecte implementate de Fundaţia Pro Borsec, în parteneriat cu Primăria oraşului şi finanţate de Consiliul Judeţean Harghita. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Borsec, proiectul “Digitalizarea traseelor turistice din Borsecul de Sus…
Aproximativ 500 de kilometri de trasee turistice, reabilitaţi de salvamontişti în acest an în Harghita
Aproximativ 500 de kilometri de trasee turistice au fost reabilitaţi în acest an de salvamontiştii harghiteni, aceştia lucrând continuu pentru ca iubitorii de natură să poată practica un turism montan în siguranţă. Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo, Fekete Örs, a declarat pentru AGERPRES că toţi cei 150 de salvatori montani din judeţ, majoritatea voluntari, sunt implicaţi…
Țara Hațegului: 4 atracții turistice din zonă
Dacă ți-ai propus să cutreieri România în căutarea celor mai frumoase locuri pe timp de toamnă, asigură-te că nu ratezi o vacanță în Țara Hațegului. Iată patru destinații pe care trebuie să le incluzi în itinerarul tău atunci când explorezi această regiune. Țara Hațegului este situată în depresiunea omonimă din sud-vestul Transilvaniei, în județul Hunedoara….
Începe Programul “Litoralul pentru toți”. Pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine față de vârful de sezon
Programul “Litoralul pentru toți”, ajuns la ediția cu numărul 42, începe pe 1 septembrie și se va derula până în 30 septembrie, adresându-se tuturor turiștilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon, conform anunțului Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). O noapte de cazare costă de la 35 lei pentru o…
De sâmbătă, 8 iulie 2023, se reiau cursele turistice cu MOCĂNIȚA între Abrud și Câmpeni
Mocăniţa pleacă din nou la drum, între Abrud și Câmpeni. Cursele regulate vor fi reluate din 8 iulie 2023 pe traseul în lungime de 11 kilometri. Trenul de epocă va circula în fiecare sâmbătă și duminică până în 10 septembrie, pe ruta Câmpeni-Cărpiniș și retur. Trenul pornește din gara Câmpeni la orele 10.00, 13.00 şi…
Obiective turistice în județul Cluj: De la Salina Turda la stațiunile din Apuseni
Județul Cluj este una dintre cele mai populare destinații turistice din România și nu este de mirare, dacă ne uităm la toate obiectivele turistice, viața de noapte, atmosfera și obiectivele naturale pe care le are de oferit. Situat în zona centrală a Transilvaniei, Clujul are o suprafață de 6.674 km², reprezentând 2,8% din teritoriul României. Generalități…
Atracții turistice în Valea Drăganului. Ce nu trebuie să ratezi când ajungi în această zonă din județul Cluj
Odată cu vremea bună, apar tot mai mulți turiști în zona Valea Drăganului, din județul Cluj. Pe lângă drumeții pe munte, plimbări cu ATV-ul sau cu bicicleta, oamenii se pot răsfăța la pensiuni dotate cu piscină și spa. Unul dintre locurile preferate de cei care vor să admire natura este barajul Drăgan-Floroiu. Barajul din beton…
Obiective turistice în Harghita, unul dintre cele mai spectaculoase județe din România
Situat în estul Transilvaniei, în zona centrală a țării, Harghita este, cu siguranță, unul dintre cele mai spectaculoase județe din România. Cu o mulțime de obiective turistice și naturale, județul este plin de turiști români și străini, în special în zilele de vară, când se pot face drumeții și se poate explora la pas…
Satul de top din Sibiu aflat printre cele mai atractive destinații turistice din lume
Rășinari, o comună din Mărginimea Sibiului, a devenit una dintre cele mai faimoase destinații turistice rurale din lume, în urma unei competiții a Organizației Mondiale a Turismului. Înscrisă într-o cursă a Organizației Mondiale a Turismului, „Best Tourism Villages”, localitatea sibiană s-a clasat în topul celor mai bune destinații rurale din întreaga lume, care cuprinde 32 de finaliste ale…
Gurghiu, atestat ca zonă cu resurse turistice
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, atestarea ca zone cu resurse turistice a 21 de localităţi, aceste unităţi administrativ-teritoriale având, astfel, şanse mai mari de dezvoltare prin atragerea de fonduri europene pentru proiecte de infrastructură turistică, tehnică şi de protecţia mediului, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Potrivit comunicatului,…
Judeţul Mureș se află pe locul 5 între cele mai ospitaliere zone turistice din lume
Judeţul Mureș se află în top zece cele mai ospitaliere zone turistice din lume. Pe baza a 240 de milioane de recenzii făcute de utilizatorii celui mai cunoscut site de rezervări online, judeţul Mureş a ajuns pe locul 5 în lume la capitolul ospitalitate! A reuşit astfel să detroneze regiuni din Costa Rica, Canada şi SUA. Pe primul…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.