Măsura este prevăzută în noua Lege a pensiilor și se va aplica de la 1 ianuarie 2024. Potrivit actului normativ, persoanele asigurate în sistemul public de pensii, care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie, vor putea opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității până la împlinirea vârstei de 70 de ani….
Etichetă: vor
Mai mulţi medici de familie din judeţul Mureş vor ca de azi să închidă cabinetele
Medicii de familie au o întârziere de plată de 21 de zile, după ce Casele de Asigurări de Sănătate nu au respectat termenul contractual de plată integrală pentru serviciile de medicină primară din luna octombrie. Mai mulţi medici de familie din judeţul Mureş vor ca de luni să închidă cabinetele, a declarat, pentru News.ro, Iulia…
Punctul de amendă, pregătit să crească. Cât de mari vor fi amenzile
De anul viitor, se discută și despre creșterea punctului de amendă. Acum, însă, se ia în calcul alinierea punctului de amendă la valoarea salariului minim, astfel că valoarea acestuia s-ar putea să ajungă la 330 de lei, mai mult decât dublu valorii din prezent, arată Antena 3. Cât de mari vor fi amenzile pentru șoferi Dacă…
Arbori din speciile arțar, platan, mesteacăn și cireș japonez vor fi replantați pe strada Gheorghe Doja!
Proiectul de reamenajare a străzii Gheorghe Doja a presupus, printre altele, eliminarea vegetației și a arborilor de pe întreg traseul. Această măsură a fost necesară pentru redimensionarea spațiului necesar pistelor de biciclete și reconfigurarea trotuarelor. La finalul lucrărilor, executantul are obligația de a reface și a reamenaja aproximativ 14.800 mp cu vegetație și arbori. Speciile…
Ambalajele vor fi colectate de astăzi, 30 noiembrie, prin Sistemul de Garanţie-Returnare
După mulți ani de pregătiri, România trece de joi, 30 noiembrie 2023, la Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR), menit să ajute la o mai bună colectare la deșeurilor. Începând cu data de 30 noiembrie 2023, Sistemul de Garanţie-Returnare devine funcţional în România, ceea ce presupune că românii vor plăti o garanţie de 50 de bani atunci…
PET-urile vechi strânse pe balcon sau în cămară nu vor primi garanția de 50 de bani
Cei care au obligația aplicării prevederilor legale și de înregistrare în sistemul SGR sunt producătorii, importatorii și comercianții de băuturi ambalate în recipiente de sticlă, metal sau plastic nereutilizabile, cu capacitatea cuprinsă între 0,1 și 3 litri, utilizate pentru bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare…
Cei care instalează anumite panouri solare vor fi sancționați
Prosumatorii care își instalează capacități fotovoltaice mai mari decât consumul propriu nu procedează corect și nu trebuie să beneficieze de facilitățile stabilite prin lege pentru prosumatori, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja. El spune că a convenit cu omologul său de la Mediu, Mircea Fechet, ca următorul program Casa Verde să includă fonduri pentru achiziția de…
Mai multe ore de curs pentru cei care vor să urmeze școlile de șoferi
Se pregătesc schimbări pentru elevii școlilor auto. Orele de curs vor fi mai numeroase, astfel încât cei care vor permis auto să învețe cât mai bine legislația rutieră. Proiectul, inițiat de parlamentarii UDMR, prevede creșterea numărului de ore de pregătire teoretică și practică, dar și de limitare a cailor putere pe care le pot avea…
Până în februarie “copacii problemă” de la Platoul Cornești vor fi tăiați. Este vorba de 200 de mc
Problema arborilor de la Platoul Cornești din Târgu Mureș a revenit în atenția publicului după ce, nu demult, mai mulți copaci au căzut fie peste locul special amenajat cu aparate de fitness, aflat lângă parcarea de la începutul aleii care duce spre Grădina Zoologică, fie în zona parcării unde au rupt un stâlp (vezi foto…
Trasee turistice din Borsec şi împrejurimi, digitalizate; acestea vor putea fi parcurse virtual
Cele mai frumoase trasee turistice din staţiunea Borsec şi împrejurimi au fost digitalizate în acest an şi vor putea fi parcurse virtual, prin proiecte implementate de Fundaţia Pro Borsec, în parteneriat cu Primăria oraşului şi finanţate de Consiliul Judeţean Harghita. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Borsec, proiectul “Digitalizarea traseelor turistice din Borsecul de Sus…
Toate limitele actuale de cash vor fi menţinute, dar sunt două excepții
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat că Executivul a adoptat, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă în baza căreia toate limitele actuale de cash vor fi menţinute, atât la persoanele fizice, cât şi la cele juridice, relatează Agerpres. Vor exista însă două excepţii – plafonul de casă pentru firme va…
Protest CAS: Săptămâna viitoare nu se vor face decontările pentru servicii medicale și medicamente compensate
Adevăratele urmări ale protestului salariaților din Casa de Asigurări de Sănătate Mureș vor începe să fie resimțite de săptămâna viitoare când, în mod normal, trebuie să fie făcute plățile către furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale sau pentru concediile medicale. Conform președintelui Sindicatului Solidaritatea din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Mureș, Alina Simionescu,…
Aproape 130 milioane euro vor putea fi solicitate de municipiile din regiunea Centru pentru dezvoltare urbană integrată
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, publică apelul de proiecte pentru dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din municipiile Regiunii Centru, cu finanțare din Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027. Bugetul total alocat este de peste 129,3 milioane euro, din care resursele nerambursabile din Fondul European…
De anul viitor vor putea fi împușcați aproape 500 de urși bruni de orice vânător care plătește o taxă specială
Proiectul de lege care dă liber la vânătoarea de urși bruni a trecut de Senat. Organizațiile nonguvernamentale critică dur proiectul de lege și spun că măsura va reduce drastic numarul urșilor din tara noastră. Potrivit noului proiect, cotele de prevenție și intervenție pentru vânătoarea de urși bruni vor fi decise prin lege. n ultima lună…
Campionatul Individual U17 și Cupa României de Seniori vor debuta joi la Târgu Mureș
Săptămâna ce urmează aduce o nouă competiție internă cu multe emoții!🇷🇴Campionatul Individual U17 și Cupa României de Seniori vor debuta joi, la Târgu Mureș!🥁Timp de trei zile, luptătorii României vor concura cu ambiția caracteristică pentru medalii în Sala Polivalentă “Simon Ladislau” din Târgu Mureș, iar spectatorii vor putea urmări atât seniorii din Loturile Olimpice cât…
Cabinetele de medicină de familie vor primi, la cerere, statutul de unităţi sanitare de utilitate publică
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care modifică legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prin care cabinetul de medicină de familie şi punctele secundare de lucru pot fi declarate, la cerere, unităţi sanitare de utilitate publică. Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, în sensul declarării cabinetului de…
Rafila: Centrele pentru mari arşi, în construcţie; vor fi gata în prima parte a anului 2025
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că centrele pentru mari arşi sunt în construcţie şi vor fi gata în prima parte a anului 2025, iar personalul medical este antrenat şi, în acest domeniu, “lucrurile s-au schimbat faţă de acum opt ani”. “Centrele pentru marii arşi sunt în construcţie, cel mai avansat e cel de la Timişoara….
Care vor fi salariile minime în construcții și agricultură
remierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că a convenit, împreună cu patronatele şi sindicatele, în Consiliul Naţional Tripartit, noile valori ale salariilor minime în construcţii, agricultură şi industria alimentară. Atât noul salariu minim în construcţii, de 4.582 de lei, cât şi cel din agricultură şi industria alimentară, de 3.436 de lei, garantează că nu se…
Ce zile libere vor mai fi anul acesta. Cum pică sărbătorile de Crăciun
Anul acesta până la Crăciun vor mai fi libere zilele: 30 noiembrie / joi – Sfântul Andrei; 1 decembrie / vineri – Ziua Națională a României; Finalul anului 2023 se apropie cu pași repezi și din ce în ce mai mulți români își planifică cu grijă vacanța de sărbători și ajung să se întrebe câte…
3 instituții educaționale din județul Mureș vor primi 35 de calculatoare prin proiectul Dăm Click pe România
Alte 2.000 de calculatoare recondiționate de către Ateliere Fără Frontiere vor fi donate în a doua parte a ediției Dăm Click pe România 2023, către 154 de instituții educaționale din 40 de județe ale țării. Dăm Click pe România este un program al Asociației Ateliere Fără Frontiere care urmărește digitalizarea educației din România și scăderea…
Subvențiile pentru fermierii mureșeni vor fi acordate la timp
La nivelul județului Mureș, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a înregistrat un număr 22.309 de cereri pentru 264.407,81 hectare. Cu toate că numărul cererilor a înregistrat o ușoară scădere în comparație cu anul precedent (mai puțin cu 857 cereri), suprafața agricolă declarată a rămas în mare parte constantă, subliniind tendința continuă de…
CFR anunță pe unde vor circula noile trenuri. Cea mai apropiată gară… la Sighișoara
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a finalizat procedura de evaluare tehnică și financiară a ofertei înaintate de operatorul feroviar CFR Călători în cadrul primei proceduri din România de licitare a unui contract de serviciu public în domeniul transportului feroviar de călători. Serviciile din acest prim contract vor acoperi rute magistrale electrificate din sudul și centrul țării,…
Proprietarii de terenuri vor fi obligați să facă lucrări pentru combaterea ambroziei, în 15 zile de la primirea unui avertisment
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care modifică actul normativ privind combaterea buruienii ambrozia și care stabilește, între altele, ca proprietarii sau deținătorii de terenuri să efectueze, până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment, lucrări de smulgere sau erbicidare a acestei plante,…
Ce fapte ies de sub incidența Legii prevenirii și vor fi sancționate direct
Un număr mare de contravenții urmează să fie sancționate direct cu amenzi, fără ca autoritatea de control să solicite anterior conformarea și să emită un plan de remediere, a stabilit Guvernul printr-o hotărâre ce modifică Legea prevenirii (nr. 270/2017). Este vorba, între altele, de următoarele fapte: Citește mai mult despre faptele vizate pe Profit.ro.
Școlile din Harghita unde elevii vor primi o masă caldă
Guvernul a pus, luni, în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern și lista celor 450 de școli din țară care vor beneficia de programul masă caldă în școli. Conform documentelor peste 180.000 de copii vor beneficia de acest program pentru care Guvernul acordă peste 133 de milioane de lei. În lista pusă în dezbatere…
Locuitorii din Miercurea Ciuc și Tg Mureș vor putea să își evalueze consumul personal de alcool prin intermediul Testului AUDIT
Caravana Alcohelp, axată pe măsuri de evaluare a consumului personal de alcool și de prevenire a consumului problematic, organizată de Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală (ALIAT SM) de mai bine de 10 ani, ajunge în luna aceasta în trei orașe din țară, după ediția din 2022, desfășurată pe litoralul românesc. Toți cei în vârstă de…
Școlile din Mureș unde elevii vor primi o masă caldă
Guvernul a pus, luni, în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern și lista celor 450 de școli din țară care vor beneficia de programul masă caldă în școli. Conform documentelor peste 180.000 de copii vor beneficia de acest program pentru care Guvernul acordă peste 133 de milioane de lei. În județul Mureș sunt opt…
Lista școlilor din Covasna unde elevii vor primi o masă caldă
Guvernul a pus, luni, în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern și lista celor 450 de școli din țară care vor beneficia de programul masă caldă în școli. Conform documentelor peste 180.000 de copii vor beneficia de acest program pentru care Guvernul acordă peste 133 de milioane de lei. În județul Covasna sunt șapte…
27 de străzi din Sovata vor fi asfaltate
Astăzi a fost semnat contractul de asfaltare cu firma de construcții de drumuri Geiger, prin care 27 de străzi din oraș vor fi pavate cu asfalt. “Acesta este un alt moment decisiv în viața orașului Sovata, care a fost precedat de câțiva ani de muncă prin autofintanțare:am intabulat, am construit rețele de apă și canalizare….
Blocul cu bulină roșie din Târgu Mureș unde nu vor mai putea fi închiriate apartamente
Conform unui proiect de lege aflat în Parlament va fi interzisă închirierea apartamentelor din blocurile declarate ca având risc seismic I. Acum, apartamentele din blocurile cu risc seismic I pot fi închiriate, însă în acestea nu se pot desfășura activități economice. Ce înseamnă risc seismic clasa I: imobilele încadrate in aceasta clasă prezintă pericol major…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.