fbpx

Tânăr fără permis a făcut un accident la Sighișoara

La data de 31 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Sighișoara au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, care ar fi condus un autoturism, fără a poseda permis de conducere.

În fapt, la data de 27 ianuarie a.c., acesta ar fi fost implicat într-un accident cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate în baza de date de către polițiști, a rezultat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere. 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Totodată, s-a constatat faptul că acesta nu a respectat măsura carantinării la domiciliu fiind sancționat cu amendă în valoare de 1000 de lei conform Legii nr.55/2020  privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW