Traian Bilțiu-Dăncuș, un pictor mare redescoperit, într-o expoziție la TârguMureș!
Traian Bilțiu-Dăncuș, un pictor mare redescoperit, într-o expoziție la TârguMureș!

Traian Bilțiu-Dăncuș, un pictor mare redescoperit, într-o expoziție la TârguMureș!

Târgu Mureș, 13 mai 2024. Oamenii, portul și veselia Maramureșului sunt puse în lumină în expoziția unui mare artist redescoperit, Traian Bilțiu-Dăncuș (1899-1974), primul pictor român din Maramureș cu studii la Școala de Arte Frumoase din București.Expoziția„Traian Bilțiu-Dăncuș.Culorile Maramureșului”dedicată pictorului maramureșean,se poate vedea la Târgu Mureș, în Galeria Cetății, în perioada 16 mai-14 iulie 2024, iar vernisajul are loc pe 16 mai, ora 17:00.Expoziția este găzduită de Centrul de Cultură Artă și Agrement Târgu Mureș la Galeria Cetății din incinta Cetății Târgu Mureș și este organizată în colaborare cu ArtSafari și Muzeul Maramureșan.

Originalitatea și inovația lui Bilțiu-Dăncuș au fost recunoscute de-a lungul carierei sale, artistul având o contribuție semnificativă la evoluția artei românești. A participat la numeroase expoziții individuale și colective, iar arta sa a fost apreciată atât de critici, cât și de public.

Artistul a explorat într-un mod distinct particularitățile satului și le-a dezvăluit într-o manieră personală. Pe țărani i-a pus în evidență în mijlocul ocupațiilor lor de zi cu zi. În timp ce prim-planul este ocupat de oamenii ținutului pe fundal este creionată natura acelor locuri, în toată frumusețea ei, prin culori vii și îndrăznețe, detalii minuțioase.

„Lucrările lui Traian Bilțiu-Dăncuș creează un dialog între prezent și trecut, punând în valoare tradițiile și moștenirea culturală a Maramureșului într-un mod contemporan. Artistul a reușit și reușește să transmită nu doar aspectele vizuale ale acestei regiuni, ci și atmosfera sa unică și energia vibrantă: meșteșugurile, portul tradițional, sărbătorile specifice și interiorul țărănesc, ce fac parte din identitatea Maramureșului. Operele sale dezvăluie conexiunile strânse dintre oameni și pământul lor, aducând la viață un mozaic al vieții cotidiene a acestora și al sărbătorilor speciale.”Dr. Mirela Ana Barz, manager al Muzeului Maramureșan, păstrătorul celei mai mari colecții de opere semnate de Traian Bilțiu-Dăncuș.

„Zadarnic am călătorit peste ţări şi mări, setos de a învăţa şi a vedea; am avut întotdeauna clară convingerea că frumuseţile şi comorile altora ne pot îndemna doar să apreciem şi mai mult pe ale noastre, să ne cântăm frumuseţile necântate.”Traian Bilțiu-Dăncuș, 1969.

Expoziția „Traian Bilțiu-Dăncuș. Culorile Maramureșului” reunește 120 de picturi, schițe și fotografii. Majoritatea lucrărilor au fost dăruite de familia artistului către Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, care le prezintă acum și iubitorilor de artă mureșeni.

Expoziția a putut fi admirată până acum la București, la Art Safari StarsEdition (2023), dar și la Chișinău, în cadrul expoziției dedicate pictorului maramureșean.

La Galeria Cetății expoziția poate fi vizitată până pe 14 iulie 2024, de Marți-Duminică în intervalul orar 10.00 – 18.00. Intrarea este liberă!