fbpx

Transilvania – în lista National Geographic a destinațiilor de vacanță pentru familie în 2021

Regiunea Transilvania este inclusă în lista National Geographic a destinațiilor de vacanță pentru familie în 2021. Lista anuală a destinațiilor, lansată marți, cuprinde cinci categorii: sustenabilitate, familie, natură, aventură și cultură. Ea servește drept sursă de inspirație pentru viitoare călătorii, având în vedere situația incertă provocată de pandemie, scrie News.ro

Lista „Best of the World 2021” oferă 25 de locuri de luat în seamă, selectate de echipa editorială internațională.

Cititorul va găsi, potrivit National Geographic, povești care descriu „succesul în conservare, realizări în prezervare, rezistență culturală și povești ale unor comunități care înving obstacole intimidante pentru a prospera în ciuda pandemiei”. Categoria „sustenabilitate” cuprinde șase destinații din Europa, Africa și Statele Unite – Alonissos (Grecia), Copenhaga (Danemarca), Noua Caledonie (Franța), Freiburg (Germania), Gabon (Africa Centrală) și Denver (Colorado, SUA). În secțiunea „familie” sunt incluse: England Coastal Path (sud-vestul Angliei), Transilvania (România), Space Coast (Florida, SUA), Hortobagy (Ungaria) și regiunea indigenă din British Columbia (Canada). Pentru „aventură” au fost alese: Dominica (Caraibe), Svaneti (Georgia), Parcul național Los Glaciares (Argentina) și depresiunea Danakil (Etiopia). La categoria „natură”: Isle Royale (Michigan, SUA), Yellowknife (Canada), Cerrado savanna (Brazilia) și Insula Lord Howe (Australia), iar la categoria „cultură”: Guam, New Mexico (SUA), Bitoria-Gasteiz, Alava (Țara Bascilor, Spania), Gyeongju (Coreea de Sud), Tulsa (Oklahoma, SUA) și Tonglu (provincia Zhejiang, China).

Despre Transilvania, National Geographic a scris: „descoperirea realului într-un tărâm celebru pentru fantezie”. „Unul dintre efectele secundare ale lui Dracula – roman al autorului irlandez Bram Stoker – a fost că a transformat Transilvania, o regiune reală a României, într-un tărâm mitic, «un loc blestemat din acest pământ blestemat, unde diavolul și copiii lui încă merg cu picioare pământești», așa cum a spus scriitorul. Având în vedere că Stoker nu a văzut vreodată locul cu ochii lui, a compilat meșteșugit informația pentru romanul lui din 1897 din cărți scrise de călători britanici”.

Sunt punctate de National Geographic unele lucruri corecte din romanul lui: frigăruile din carne de vită, mămăliga, vinul dulce de Mediaș, portul popular și amestecul cultural maghiari – saxoni – secui – vlahi.

„Ce a ratat Stoker e că Transilvania ar trebui cunoscută pentru aerul pastoral vechi european”. Clujul și Brașovul reprezintă baze pentru explorarea Transilvaniei rurale cu pajiști inflorite, castele ca din cărțile cu povești și sate cu străzi pietruite. Pentru familii, un sejur la o fermă ar putea reprezenta o șansă de deconectare, de a petrece timpul făcând plimbări în căruța, drumeții în Munții Carpați și ajutând la munci din gospodărie.

Farmecul bucolic al Transilvaniei l-a atras și pe prințul Charles, a cărui fundație finanțează proiecte de protejare a arhitecturii locale.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/turism/transilvania-in-lista-national-geographic-a-destinatiilor-de-vacanta-pentru-familie-in-2021-19597564

Comentează cu Facebook