Transilvania preferată de elevii maghiari

Interesul faţă de programul de excursii pentru elevi “Fără graniţe!” este unul foarte mare, organizatorii au primit peste 2200 de solicitări, iar peste jumătate dintre cereri au obţinut sprijin, a anunţat Árpád János Potápi, secretarul de stat ungar responsabil pentru politici naţionale, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc miercuri, la Budapesta. În acest an, decretat de către Guvernul Ungariei drept Anul comunităţilor naţionale maghiare puternice, programul beneficiază de un buget de 3,8 miliarde de forinţi (aproape 11 milioane de euro). Secretarul de stat a amintit că în luna februarie 2020 au fost publicate trei apeluri de proiecte, iar termenul-limită de depunere a solicitărilor a fost mutat din data de 30 martie, pe data de 30 aprilie. Dintre cele trei programe, unul a fost dedicat elevilor de clasa a VII-a, iar celelalte două, elevilor de liceu.

În baza solicitărilor depuse se poate constata că un interes
crescut există pentru excursiile de mai mare anvergură, majoritatea
au organizat ieşiri care înseamnă patru nopţi de cazare, a spus
oficialul ungar. Majoritatea doresc să călătorească în
Transilvania, pe locul doi aflându-se destinaţii din Slovacia, după
care urmează Croaţia, Voivodina, Ucraina Subcarpatică şi Slovenia.

27% dintre grupuri intenţionează să călătorească în toamna
anului 2020, iar 73%, în 2021. 60% dintre excursii vor fi realizate
cu ajutorul unor agenţii de turism, iar 40% vor fi organizate în
regie proprie.

De asemenea, excursiile care ar fi trebuit să aibă loc în
primăvară şi care au fost anulate din cauza epidemiei, vor fi,
totuşi, organizate mai târziu, a spus Árpád János Potápi.

Dintre câştigătorii din anul 2019, peste 600 de grupuri au
mutat deja călătoriile pentru vara, respectiv toamna anului 2020.

Întrebat de agenţia ungară de presă MTI, secretarul de stat a
relatat că suma care le-a fost asigurată organizaţiilor partenere
s-a ridicat la 300 de milioane de forinţi (854 000 de euro) pentru
anul şcolar 2019/2020, banii fiind destinaţi organizării unor
excursii interregionale pe bază de invitaţie, care au ca scop
apropierea dintre elevii din Ungaria şi elevii maghiari de peste
graniţele Ungariei. Din cauza epidemiei, 100% din suma aceasta a
rămas necheltuită şi va putea fi utilizată în următorul an şcolar,
a spus oficialul ungar.

Pentru solicitările din 2019, termenul de realizare a fost
mutat de la 15 iunie 2020, la 31 octombrie 2020, fiind în curs,
totodată, şi o altă extindere de termen, până la data de 15 iunie
2021.

Potápi a menţionat şi că, din 2010 încoace, prin acest program
au beneficiat de sprijin pentru călătorii 400 000 de elevi.
Programul “Fără graniţe!” este cea mai veche iniţiativă complexă a
politicii naţionale, care are ca scop dezvoltarea relaţiei dintre
maghiarii din Ungaria şi maghiarii de peste graniţele ţării. În
cadrul programului, elevii de la şcolile din Ungaria participă la
excursii cu clasele lor în acele zone din afara graniţei Ungariei,
în care trăiesc comunităţi de maghiari, călătoria fiind sprijinită
financiar de către guvernul maghiar. Aproximativ două treimi dintre
copiii care participă la program rămân în contact permanent cu cei
pe care i-au cunoscut în cadrul excursiei.

Árpád János Potápi a amintit că la jumătatea lunii martie,
situaţia epidemiei a făcut ca toate programele de politici
naţionale să fie modificate. În lunile care au trecut, majoritatea
au avut loc online, a specificat secretarul de stat.

Maghiarii din întreaga lume s-au adaptat şi ei la situaţiei,
moment în care au fost luate măsuri similare cu cele ale guvernului
ungar. Din 1867 încoace, aceasta a fost prima ocazie în care
evenimentele dedicate zilei de 15 martie nu au putut avea loc, nici
în Ungaria, nici în Bazinul Carpatic, nicăieri unde trăiesc
maghiari, a punctat Potápi.

Comentează cu Facebook