fbpx

Trei viori profesionale donate liceului de artă la Balul Palatului

Balul Palatului a avut loc, aseară, la Palatul Culturii din Târgu Mureş. A fost un eveniment caritabil, organizat pentru sprijinirea elevilor talentaţi, dar fără mijloace financiare. Invitaţii au avut parte de demonstraţii de dans, dar şi de recitaluri celebre. Din cauza restricţiilor, organizatorii au renunţat la momentele de dans pentru public, dar şi la dineul oferit în pauzele de socializare. Trei viori profesionale au fost donate liceului de artă din oraş.

Sub privirile admirative ale spectatorilor, dansatorii profesionişti fac piruete ameţitoare şi rotiri spectaculoase. Sunt demonstraţiile de vals care au deschis seara Balului la Palatul Culturii din Târgu Mureş.

În sala mare, Filarmonica de Stat Târgu Mureş a pregătit un spectacol inedit. La pupitrul orchestrei filarmonicii s-a aflat dirijorul argentinian Pablo Boggiano. Din cauza restricţiilor sanitare, programul evenimentului din acest an a suferit câteva modificări.
Cristina Manoilă – organizator: O ediţie care s-a regândit din mers, pentru că am fost nevoiţi să renunţăm la momentele de vals pentru public care erau cele mai aşteptate din bal, dar şi la dineul din pauzele de socializare.

Balul Palatului este un eveniment caritabil organizat pentru elevii de la Liceul de Arte din Târgu Mureş. Trei dintre viitorii muzicieni au primit viori profesionale.
Grozav Diana – directoare liceul vocaţional de artă: Cele trei viori vor fi binevenite pentru elevii violonişti ai liceului vocaţional de artă, sunt instrumente absolut necesare pentru dezvoltarea lor profesională.
Balul Palatului a ajuns la a patra ediţie.

Reportajul video pe Observator TV

Inregistrarea completa in linkul de mai jos:

https://www.facebook.com/balulpalatului/videos/421048019696804/

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW