Un infractor periculor urmărit în Italia prins în Mureş

Un bărbat, din judeţul Mureş, pe numele căruia era emis un mandat de urmărire internaţională, pentru săvârșirea infracţiunilor de jaf cu circumstanță agravantă a folosirii armelor și evadare, a fost depistat de poliţiştii mureşeni. Bărbatul a fost condamnat de autorităţile italiene la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, 1 lună și 20 zile de închisoare.

La data de 6 august a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Mureş şi ai Postului de Poliţie Hodac au desfăşurat o acțiune, în vederea identificării și reținerii unui bărbat, de 32 de ani, din comuna Hodac, judeţul Mureş, pe numele căruia autorităţile italiene au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunilor de jaf cu circumstanță agravantă a folosirii armelor și evadare.

În fapt, în cursul anului 2008, bărbatul împreună cu altă persoană, prin folosirea armelor şi prin ameninţări ar fi încercat să intre ilegal în posesia unui autoturism. Ulterior, în cursul aceluiaşi an, fiind supus, de către autorităţile italiene, măsurii de arest la domiciliu, a plecat fără autorizare, de două ori.

Bărbatul era dat în urmărire internațională de autorităţile judiciare italiene din luna iunie 2018.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu-Mureș a emis pe numele bărbatului o ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore, urmând fi prezentat instanței de judecată pentru validarea mandatului european de arestare.

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Biroului Sirene, din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.