Un tânăr fără permis a intrat cu maşina într-o casă la Daneş

La data de 09 decembrie a.c., ora 07:17, pe DN 14, în localitatea Daneş, un tânăr de 23 de ani, din Mediaş, judeţul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu zidul unui imobil.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat faptul că tânărul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

A fost întocmit dosar penal.

Foto: Arhivă

Infracţiuni rutiere

#La data de 09 decembrie a.c., la ora 01:15, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Sighişoara au oprit în trafic, în Piaţa Hermann din localitate, un autoturism, condus de un tânăr, de 25 de ani, din Sighişoara, căruia în urma testării cu aparatul etilotest, i-a rezultat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

#La data de 09.12.2018, la ora 01.10, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Miercurea Nirajului au oprit pentru control, în trafic, pe raza localităţii Şardu Nirajului, un autoturism, condus de un bărbat, de 30 de ani, din Miercurea Nirajului.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

A fost întocmit dosar penal.

#La data de 09.12.2018, la ora 01.10, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Miercurea Nirajului au oprit pentru control, în trafic, pe raza localităţii Livezeni, un autoturism, condus de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Livezeni.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat faptul că tânărul deţine permis de conducere, însă dreptul de a conduce autovehicule este suspendat, cu restricţii. A fost întocmit dosar penal.

Comentează cu Facebook