Unul dintre cei mai buni ambasadori ai turismului românesc devine rege al Marii Britanii, Charles al III-lea
Unul dintre cei mai buni ambasadori ai turismului românesc devine rege al Marii Britanii, Charles al III-lea

Unul dintre cei mai buni ambasadori ai turismului românesc devine rege al Marii Britanii, Charles al III-lea

Prințul Charles a devenit, joi, imediat după decesul mamei sale, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Rege. Are 73 de ani și o iubire nemăsurată pentru România.

Regele Charles are 73 de ani și este primul copil al Reginei Elisabeta a II-a și al Prințului Philip.

Noul rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord va fi cunoscut sub numele de Charles al III-lea, anunță BBC.Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord a murit, joi, la Castelul Balmoral, reședința sa din Scoția, unde s-a retras în ultima perioadă. Regina avea 96 de ani și se afla pe tron de 70 de ani, având cea mai îndelungată domnie din istorie.

Ultima dată a fost în România anul acesta, în luna mai, când a lansat, la Sibiu, cel mai mare proiect transfontalier de reîmpădurire din Europa.

Pentru că pandemia l-a reținut în țară, Charles a ținut să vorbească la revenirea în România, în limba poporului pe care îl vizitează și despre care vorbește tot timpul cu admirație.

Prințul Charles a ajuns pentru prima dată în localitățile din sudul Transilvaniei în primăvara anului 1998.

A iubit de atunci România, poate și dintr-o drqagoste față de familia strămoșească, pentru că există și o legătură de sânge: contesa Claudia Rhedey, născută în 1812 la Sângeorgiu de Pădure, este stră-stră-stră bunica Prințului de Wales.

„Este ultimul colț al Europei în care se poate observa o sustenabilitate reală, o reziliență completă și menținerea unui întreg ecosistem”, spunea Regele Charles despre România.

Regele Charles al III-lea are mai multe proprietăți în România

Din 1998, Prințul Charles a făcut mai multe vizite în România, dar cu caracter privat, mai ales în Transilvania, unde deține mai multe proprietăți. Prinţul Charles deţine 10 proprietăţi în România, achiziţionate prin Fundaţia „Mihai Eminescu Trust”, pe care o patronează.

Între proprietăţile sale se află Conacul Apafi din localitatea Mălâncrav, judeţul Sibiu, o locuinţă în Viscri, judeţul Braşov, patru în Valea Zălanului, judeţul Covasna şi alte patru în satul Breb din judeţul Maramureş potrivit libertatea.ro

Cea mai cunoscută proprietate este casa din Viscri, pentru că Prinţul Charles a ajutat comunitatea din acestă localitate să se dezvolte în special pe zona agroturismului.

Moștenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortărețele dacilor și cetățile grecești Histria și Argamum. (…) România ocupă un loc deosebit în inima mea.

Îl număr printre strămoșii mei pe Vlad Țepeș, ceea ce ar putea explica de ce, în fiecare vizită, o paarte din mine se simte acasă”, spune cel devenit Charles al III-lea, Regele Marii Britanii.