fbpx

Verificările își arată efectul, tot mai puțini mureșeni încalcă măsurile de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, 126 de polițiști, jandarmi, reprezentanți ai Inspectoratelor au participiat la 25 de acțiuni punctuale și au verificat peste 190 de societăți comerciale.

Au fost legitimate 425 de persoane și verificate peste 30 de mijloace de transport în comun.

În total, au fost aplicate 13 de sancțiuni contravenționale în valoare de 2.700 de lei, astfel:

  • 2 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală,
  • 11 sancțiuni la Legea 61/1991, in valoare de 2.700 de lei


 
Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Comentează cu Facebook