VES Sighișoara și-a adâncit pierderile

Producătorul de vase emailate VES Sighișoara a realizat în prima jumătate a acestui an o cifră de afaceri netă de 15,10 milioane lei, în creștere cu 1,82% față de cea de 14,83 milioane lei de la S1 2017, însă și-a majorat de 3 ori și jumătate pierderile. Ves Sighișoara (VESY) a realizat în primele 6 luni din acest an venituri totale din exploatare în valoare de 15,48 milioane lei, în scădere cu 20,90% față de cele de 9,36 milioane lei din perioada similară din 2017. În același interval de raportare, cheltuielile din exploatare au urcat cu 3,18%, la 22,06 milioane lei, de la 21,38 milioane lei. În aceste condiții, compania și-a adâncit pierderile la 6,73 milioane lei, acestea fiind cu 250,52% mai mari decât cele de aproximativ 1,92 milioane lei de la S1 2017. Pentru anul trecut, compania a raportat pierderi de 254.000 de lei, iar la 3 luni rezultatul negative era deja de 4,39 milioane lei. Producătorul de vase emailate Ves Sighișoara, companie dețiută de omul de afaceri Alexandru Farcaș, prin firma Chimsport Orăștie, în proporție de 48,14%, este listată la cota Bursei de Valori București, unde la ultima cotație, de 0,0480 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 5,70 milioane lei (1,22 milioane euro).

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/piata-de-capital/ves-sighisoara-si-a-adancit-pierderile-18352392

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.