Viața la adăpostul de noapte



156 de persoane stau în prezent la adăpostul de noapte din Târgu Mureș, având o capacitate de 120 de locuri. O parte dintre acestea sunt găzduite aici deja de câțiva ani, altele vin doar iarna, când nu mai au nicio posibilitate și riscă să înghețe afară, în frig. Au ajuns aici aduse de polițiști sau echipajele SMURD, care le-au găsit pe raza municipiului, dar și din alte localități, caz în care pot sta maxim 7 zile, după care cazul e trasnsferat la autoritatea de domiciliu. Condițiile de primire sunt să nu aibă niciun fel de adăpost, nici aparținători care să-i găzduiască. Șeful Serviciului centru social adăpostul de noapte, Szekely Istvan, spune că toate acestea se constată în urma anchetei sociale și că teoretic beneficiarii sunt persoane adulte, dar că a primit, provizoriu, și familii cu copii minori, care sunt pe lista de priorități în vederea primirii de locuințe sociale. Adăpostul oferă servicii de cazare, dar nu și masă, astfel că beneficiarii se descurcă cum pot – primesc mâncare de la rude, de la diverse ONG-uri, culte religioase, ori, dacă îndeplinesc condițiile, de la cantina socială a municipiului. În plus, sunt sprijiniți pentru a ajunge să aibă o viață independentă – consiliere profesională, ajutor pentru a găsi un loc de muncă și, nu în ultimul rând, asistență medicală.

 “La această dată 156 de persoane, cifra variază zilnic, unii pleacă, alții mai vin, în principiu vorbim de aceleași persoane pe care le avem în evidență ca persoane fără adăpost de ani de zile. Nu este o situație ușoară, din care poți să ieși cu una, cu două. Deci fiecare caz ascunde în spate povești destul de serioase, dramatice. Odată ce ai ajuns în situația de a nu avea adăpost, este foarte greu să îți revii la limita normalului, la linia de plutire, îți trebuie hotărâre pentru aceasta. Aici beneficiarii noștri primesc sprijin în acest sens, dar tot în mâna lor este rezolvarea situației. Centrul are o capacitate de 100-120 de persoane, prin suplimentarea paturilor putem să primim, mai ales în perioada de iarnă, nu refuzăm cazuri pe motivul că nu mai sunt locuri. Sunt mult mai mulți, în sezonul rece problemele persoanelor fără adăpost devin critice. Dacă pe timpul verii își mai rezolvă adăpostul cu situații de-astea, improvizate, în diferite locuri ale orașului, iarna treaba asta nu merge și ni se adresează”, afirmă Szekely.

Un astfel de caz este Barabas Constantin. Bătrânul, bolnav, este la adăpostul de noapte de 2 ani deja.

“Am fost pe străzi, doamnă. Și m-a luat poliția, m-a adus înăuntru. Aici este bine, e mai bine decât afară, afară e frig. E mai bine. Eram pe străzi demult, de când mi-am pierdut casa am stat la prieteni, am stat pe ici, pe colo. Am luat, tatăl meu vitreg, de la cineva un act neînregulă. Am o mătușă care mă ajută cu mâncarea, hainele. Ne descurcăm cum putem, fiecare cum poate. Eu am ceva mătușă care mă ajută, până când, nu știu. Asta e”, spune el.

Un alt beneficiar, Farkas Andras, are o poveste de manual.  

“Am 38 de ani, părinți n-am, a decedat maică-mea acum 4 ani, tata de 29 de ani. Am o bunică care nu mă primește, nu vrea să stau la ea în casă. Am 3 frați, nici ei nu vor. Doi stau în Valea Rece, unul în Remetea. Nu știu de ce vor să mă primească. Am mai avut o soră, a decedat de 11 ani de cancer la ficat. Să vă spun adevărul, că nu-mi place să mințesc. Eu mult am dormit în fabrica de zahăr, am dormit în spate la gard în Bălcescu, am dormit pe drumuri, pe unde am apucat. Am fost un an și 7 luni în pușcărie, pentru furt calificat – 350 de lei și un telefon de 1.000. Am fost și în spital, am fost la Grecu (la psihiatrie, n.r.) de 4 ori. N-am ce să fac. Eu, după ce a murit mama, m-am stricat de tot. Eu vă spun adevărul, că eu sunt nebun. Am bai cu nervii, când mă enervează cineva sunt nebun. Ia uitați-vă. Vena a doua am tăiat-o. Asta când a murit mama, când am văzut-o în sicriu. Restul tăieturilor, tot eu le-am făcut, cu lama”, spune el.

În urma episodului cu furtul, și-a dat seama că nu e o idee bună, pentru că e destul de ușor să fie prins și ajunge “pe Retezat 7” câțiva ani.

“Am furat de la un bar 350 de lei și un telefon de 1.000 de lei. L-am văzut, l-am luat afară și l-am ascuns. După o juma de oră a văzut femeia că nu are telefonul, bărbatu-său a chemat poliția. Nu au găsit nimic la percheziție, m-am luat și am plecat, am mers în Dâmbu la farmacie, am cumpărat medicamente pentru mama, plus 2 jumătăți de chimion. M-au prins, cum eram mort de beat n-am știut că e cameră (de luat vederi), că dacă știam…”, spune el.

Potrivit acestuia, la adăpost e bine, pentru că n-are treabă cu nimeni și deci nici probleme, stă la căldură, din când în când primește mâncare din donații, iar când nu, merge la un cult religios care oferă o masă caldă, haine și încălțăminte, așa că se descurcă. E supărat că primește mai mult ajutor de la străini decât de la rude. Spre exemplu, a făcut baie la adăpost, iar săpunul l-a primit de la o doamnă.

“Ieri am fost în piața de vechituri, mi-am făcut bani, slavă Domnului, din cerșit! Mai bine mă duc la cerșit, decât să fur. Am mers la cerșit, am făcut 70 de lei. 50 de lei am pus jos la un prieten, la un bar – el e patron. Mi i-a pus deoparte, acolo pot să steie luni întregi, că nu umblă nimeni. Restul i-am cheltuit, am băut 200 de grame de chimion și am cumpărat și țigări. Dar nu pot să fumez mult… și acum, mai mult de jumătate de țigară am în buzunar. Anul trecut am fost aici, din octombrie. În ianuarie am plecat de aici, la bunică-mea. Dar ce m-a ținut? Atâta m-a ținut, o lună, până am făcut atâția bani, 120 de lei, că i-am cumpărat un cărucior de lemne. Peste 2 zile, m-a dat afară din casă. M-am dus pe străzi. Acum, nu mai aveam unde să stau, era frig… Nu pot să stau oriunde. Eu spun adevărul, că eu beau. Stai, Doamne Isuse, că undeva m-apucă epilepsia – am mare bai cu epilepsia, am mare bai cu inima. Unde mă apucă boala, acolo rămân. Nu mă găsește nimeni, acolo rămân. Mai bine am venit aici, acum o lună. Știu că e regulament, dar tot beau. Și portarul zice: Ai grijă, Andras, nu cumva să bei! Bine, bine, nu beau! Nu-mi place să fac scandal. Eu mă duc, ce am de mâncare, mănânc, mă duc la baie, umplu bidonul de apă, îl pun lângă patul meu și cu ăla, mă pun jos și tac din gură“, spune el.

Andras spune că e conștient că trebuie să stea aici, că în altă parte n-are unde. Mai mult, cum e frig, poate să cadă pe drumuri, că îi “vine nebunia” sau să se oprească la un magazin să ia o lamă, să se taie. Potrivit acestuia, toate problemele lui au început când și-a văzut mama în sicriu, când a simțit că “turbează“.

Nu pot să lucru. Am fost, am căutat la Salubriserv, nu mă ia. Am fost la fabrica de flacoane, nici acolo nu m-a luat. M-au văzut șchiop, m-au întrebat că trebuie niște acte, dacă am ceva boală – și le-am spus că am. Du-te-n treaba ta și vezi de treaba ta! Acuma, dacă mă aută Domnul Isus, mâine mă duc să-mi fac buletinul, după aceea 2 săptămâni mă bag la spitalul nou și fac pensia de boală. Mă primesc și după, aici”, mai spune el.

O dată cu primirea în asistență, cu ajutorul asistentului social se pornesc demersuri pentru reintegrarea persoanei în cauză.

Asistentul social Ștefania Cordoș lucrează de mult timp la azilul de noapte. Spune că îi place ce face și că deja îi consideră cunoscuți pe unii dintre beneficiari, care au mai venit aici și în alți ani. Marea problemă e că, după ce se apucă să le facă actele pentru a obține diverse venituri – venit minim ori pensii de boală, de handicap, dispar cu lunile, imediat ce dă căldura.

“Îi ajutăm cu tot ce se poate din punct de vedere social, ca să se poată face reinserția – acte, pensii de handicap, pensii de invaliditate, internări. Sunt persoane care vin fără acte, fără certificate de naștere, fără niciun venit. Și începem să lucrăm cu ei. Cu cei  care vor, care colaborează și doresc să facă lucrul acesta. Dar avem și cazuri care se complac în situația în care sunt, trăiesc așa, le place hoinar pe drumuri. O problemă e că avem cazuri care vin frecvent, solicită doar pe perioada sezonului rece, începem să lucrăm cu ei, le facem acte și începem să facem celelalte demersuri, pentru întocmirea unui dosar de pensie de invaliditate, pensie de handicap. Dar în momentul în care vine primăvara, părăsesc instituția neanunțați și toată munca noastră, pentru ce ne-am străduit lunile acestea, se oprește. Și vă dați seama, sunt analize care expiră în 3 luni, pe care nu le mai poți folosi, vin cu actele expirate, pierdute, deteriorate și atunci trebuie să începem același lucru pe care l-am făcut de la capăt, efectiv”, afirmă aceasta.

“Sunt și cazuri fericite, sigur că da, sunt. Mai ales în cazul persoanelor în vârstă care din diferite motive și-au pierdut locuința, dar au o pensie, sau în cazul persoanelor care sunt încadrate în grad de handicap, atunci facem dosarul de internare în cămin de pensionari sau cămine de îngrijire și asistență și persoana merge acolo, unde poate să rămână până la sfârșitul vieții. La persoanele adulte tinere care vor și pot să lucreze, atunci un loc de muncă rezolvă situația și o chirie privată. Sau găsirea unor locuri de muncă care asigură și cazare sau acceptarea unei oferte de muncă în străinătate, unde ți se asigură și cazare și masă. Dar sunt și cazuri în care persoana în cauză acceptă situația în care este, se complace în ea și o acceptă ca o formă de viață, asta e opțiunea sa, forțat nu poți să-i reintegrezi. Vin și solicită adăpost doar pe timpul iernii și vara se descurcă cum pot”, conchide Szekely.

Comentează cu Facebook