Viceprimarul UDMR de la Târgu Mureş deocamdată nu îşi dă demisia

Viceprimarul UDMR de la Târgu Mureş, Gergely Makkai nu îşi dă deocamdată demisia. Acesta a rambursat, luni, contravaloarea călătoriei sale în Coreea de Sud, efectuată din bugetul oraşului şi contestată de UDMR.

Politicianul a declarat pentru Radio Târgu Mureş că se încearcă
îndepărtarea sa din funcţie, cu motivarea că drumul efectuat în
Coreea de Sud ar fi înfuriat locuitorii din Târgu Mureş. El însă nu
percepe o asemenea indignare din partea localnicilor. Aşteaptă să
primească o somaţie în scris, a adăugat acesta. “Între timp îmi voi
continua munca depusă în interesul locuitorilor din Târgu Mureş şi
doresc să duc la bun sfârşit angajamentul luat, până la finalul
mandatului”, a spus viceprimarul.

Organizaţia UDMR din Târgu Mureş a transmis agenţiei ungare de
presă MTI o imagine a chitanţei prin care face dovada rambursării,
de către Gergely Makkai, a sumei de 6978 de lei. Levente Vass,
preşedintele organizaţiei locale a declarat pentru MTI că
organizaţia condusă de el nu doreşte să se pronunţe asupra
demiterii viceprimarului.

Somaţia pentru rambursarea costurilor a venit din partea UDMR
Târgu Mureş. Consiliul Teritorial Permanent (CTP) al UDMR Mureş a
solicitat, totodată, aproape în unanimitate ca Gergely Makkai să
îşi dea demisia, nu doar din cauza călătoriei sale sud-coreene, ci
şi în urma unor nemulţumiri privind activitatea sa ca viceprimar.

Potrivit statutului UDMR, retragerea sprijinului politic al
funcţionarilor aleşi şi numiţi poate fi decisă de CTP-ul
organizaţiei judeţene.

Ferenc Péter, preşedintele UDMR Mureş, a declarat pentru MTI că
Gergely Makkai a devenit viceprimar după ce organizaţia judeţeană
i-a dat vot de încredere. Acum, CTP a solicitat demisia
politicianului maghiar. Acesta nu trebuie să dea explicaţii pentru
decizia luată aproape în unanimitate, dar la nevoie, poate face şi
acest lucru. Deocamdată, lui Gergely Makkai nu i s-a retras
sprijinul politic, a specificat Ferenc Péter. Dacă va avea loc
acest lucru, va înceta, conform legii, nu doar funcţia de
viceprimar a lui Makkai, ci şi mandatul său de consilier local.
Potrivit preşedintelui organizaţiei judeţene, CTP va mai discuta
situaţia în viitorul apropiat şi va decide asupra următorilor paşi.

În Târgu-Mureş a avut un ecou extrem de nefavorabil faptul că o
delegaţie a administraţiei locale a călătorit din bani publici,
pentru o săptămână, la o conferinţă despre pacea mondială, care a
avut loc în Coreea de Sud. UDMR Târgu-Mureş a catalogat călătoria
sud-coreeană drept o excursie şi a somat consilierii locali ai UDMR
să nu participe la aceasta. În ciuda acestui apel, viceprimarul
Gergely Makkai şi consilierul local Levente Bakos au participat,
iar facţiunea UDMR din consiliul local a votat pentru aprobarea
hotărârii privind călătoria.

Gergely Makkai a devenit viceprimarul municipiului Târgu-Mureş
în iunie 2017, la un an de la alegerile locale. În prealabil,
părerile au fost împărţite în UDMR Mureş şi în UDMR Târgu-Mureş
asupra necesităţii unui viceprimar maghiar, în condiţiile în care
reprezentarea politică a maghiarilor din Târgu-Mureş se străduieşte
din 2000 încoace să îl înfrângă în alegeri pe Dorin Florea.

MTI

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.