(Video) Bucuria copiilor. Derdeluş chiar în spatele blocului la Târgu Mureş

În timp ce unii se bucură de pârtii în această perioadă, alţii îşi găsesc distracţia în spatele blocului. Iar cei mici sunt inventivi când e vorba de joacă cert este că după ninsorile din ultimele zile, în Târgu-Mureş copiii se simt mai ceva ca într-o staţiune montană.

Dacă nu e munte, nu-i problemă. Oricând se poate improviza un derdeluş aproape de casă, chiar dacă stratul de zăpadă nu este foarte mare.

Fie că e un teren viran între blocuri, fie că merg în parc, copiii găsesc locuri unde să improvizeze o pârtie pentru săniuţe.

După ore întregi de distracţie, copiii se lasă cu greu convinşi să meargă spre case. Acceptă în cele din urmă cu o singură condiţie: părinţii trebuie să le promită că vor reveni şi mâine.

Vezi Video pe Observator TV

Comentează cu Facebook