Într-un oraş din Ungaria, nu departe de graniţa cu România, funcţionează primul restaurant cu patron şi personal de etnie romă şi cu preparate, între altele, din meniul tradiţional al romilor. Acum 13 ani, localul lui Geza Asos era cel mai mic din oraş. Acum este cel mai mare. „Nu cred că există ceva mai delicios decât ciolanul afumat prăjit”, spune patronul restaurantului.