(Video) Tot mai mulţi urşi în judeţ
(Video) Tot mai mulţi urşi în judeţ

(Video) Tot mai mulţi urşi în judeţ

În judeţul Mureş, conform datelor oficiale, efectivul optim de urși din județul Mureș ar fi de cca 240 exemplare, dar în realitate, în timp ce autoritatea de mediu indica încă din primăvară existența a 761 de urși în județul Mureș, administratorii fondurilor de vânătoare au comunicat, conform propriilor date și observații, prezența în județ a aproape 1.300 de urși.

Cândva faima României, urșii au devenit o problemă națională, ce naște controverse tot mai multe și mai aprinse. Unii semnează petiții pentru uciderea urșilor; alții, dimpotrivă, doresc ca nici măcar un exemplar să nu fie împușcat.

Cert este că, în ultima perioadă, aceste animale sălbatice au ieșit din păduri și au ajuns până în zonele joase. Urșii distrug culturi și livezi, atacă turme de oi și de vite, ba mai mult, au intrat în orașe și au atacat oameni. Când cineva observă un urs într-o zonă în care nu e normal să fie, trebui să sune la numărul de urgență 112, iar jandarmii împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții abilitate să gestioneze o astfel de situație, se deplaseză la locul indicat și încearcă să îndepărteze animalul folosind mijloace acustice. Dar de multe ori, oamenii se apără singuri crescând câini mari și răi, punând mâncare otrăvită și lațuri ca să-i prindă. Aceste practici sunt condamnate de iubitorii de animale, dar oamenii susțin că uneori nu au de ales. Se poate spune că țara noastră e împărțită în două jumătăți din acest punct de vedere: una e cea din orașe și de pe rețelele de socializare care cere ca animalele să fie protejate, iar cealaltă e formată de oamenii de la sat sau din zonele în care localnicii trebuie să se apere frecvent de atacurile urșilor.

S-a ajuns în această situație din cauza politicilor de management incorecte, prin care s-au stabilit niște cifre de recoltă ale urșilor foarte mici, în comparație cu evoluția populației. Având în vedere fondul forestier al țării noastre, numărul de urși ar trebui să fie aproximativ de 2000-3000. În realitate, se vorbește de un număr de aproximativ 8000 de exemplareUnii văd relocarea ca fiind soluția cea mai potrivită, însă vânătorii consideră că, de fapt, problema s-ar muta dintr-o parte în alta. O altă soluție ar fi inventarierea cât mai exactă, după care stabilirea optimului necesar pentru o dezvoltare corectă a acestei specii și apoi împușcarea exemplarelor considerate periculoase. Altfel spus, numărul urșilor ar trebui ținut sub control. În loc să plătească sume mari pe despăguburi pentru culturi și animale, statul român ar putea scoate bani din vânători organizate, precum e în Ungaria sau Croația, unde un exemplar de urs vânat costă 9000 de dolari.

ONG-urile exclud idea uciderii animalelor, susținând că acestea nu au nicio vină, ele cătând doar hrană, pe care nu o mai găsesc in arealul lor din cauza despăduririlor masive.

În momentul de față, dacă o persoană omoară un urs trebuie să plătească statului român 40.000 euro, întocmindu-i-se dosar penal, dar dacă un urs omoară un om, statul nu plătește nimic, nimănui.

Această criză s-ar putea rezolva dacă toți factorii implicați s-ar așeza la masă și ar concepe un cadru legal, transparent, uman, pentru gestionarea unor astfel de situații.