Ziua Pompierilor în Mureș

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş desfăşoară, cu ocazia Zilei Pompierilor din România şi împlinirea a 170 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, o serie de activităţi pentru rememorarea acestor evenimente.

1. În perioada 10 – 16 septembrie a.c., între orele 09.00 – 15.00, la sediul inspectoratului din strada Horea, nr. 28, precum și la subunitățile din județ se organizează „Ziua Porţilor Deschise”. Invităm, pe această cale, pe toţi cei care doresc să facă o incursiune în lumea salvatorilor, să treacă porţile subunităţilor pentru a vedea exerciţii demonstrative, tehnica şi echipamentele de intervenţie.
2. Miercuri 12 septembrie a.c. începând cu ora 1000 , la sediul inspectoratului ,, Cupa presei,,. Jurnaliștii se vor întrece la diferite probe specifice.

3. Duminică, 16 septembrie a.c., începând cu ora 1000, pe platoul Cornești se va desfășura ediția a VII – a a Crosului Pompierilor. Toți amatorii de mișcare sunt așteptați să participe.

4. Joi, 13 septembrie a.c, începând cu ora

– 1200, – în Parcul Central din municipiul Reghin se va desfăşura expoziția de tehnică din dotarea ,,Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş;
– 1300 – în Parcul Central din municipiul Reghin – simpozionul dedicat Zilei de 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România și ceremonia de avansare în grad, premiere a celor care au ocupat locuri fruntașe la diferite întreceri.
După încheierea activităţilor toţi invitaţii vor participa la parada militară dedicată Zilei Pompierilor din România care va cuprinde:
• Ceremonia religioasă;
• Intonarea Imnului de Stat al României;
• Citirea mesajelor cu prilejul „Zilei Pompierilor din România”;
• Paradă militară cu participarea de efective și tehnică.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Mureş

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.