„Ziua Ștafetei” în Tîrgu Mureș

 


 

45 de copii  au luat locul adulților pentru o zi

 

Pentru a marca Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, Școala Gimnazială   „Alexandru Ioan Cuza a participat la cea de-a V-a ediție a campaniei „Ziua Ștafetei”, o campanie-eveniment inițiată de către Fundația Terre des hommes și implementată la nivel național, în cadrul căreia adulții predau ştafeta propriilor meserii unor copii și tineri dornici să le înveţe (în perioada 12-23 noiembrie 2018).

Sub umbrela campaniei naționale, 45 de  copii din Tîrgu Mureș  au fost  sprijiniți să devină, pentru o zi, profesori, învățători, educatori, polițiști, avocați, medici etc.

Drepturile copiilor de a participa la luarea deciziilor în ceea ce le privește viitorul, de a-și exprima propriile opinii și de a fi ascultați de către adulți sunt câteva dintre drepturile lor fundamentale, recunoscute la nivel internațional prin Convenția ONU cu privire la drepturile copiilor, semnată în 20 noiembrie 1989 și ratificată în România prin Legea nr. 18/1990, la 28 septembrie 1990.

În semn de recunoaștere a acestor drepturi, în luna noiembrie a fiecărui an (începând din 2012), Fundația Terre des hommes desfășoară campania „Ziua Ștafetei – Acum decid eu!” (www.ziuastafetei.ro) prin care copii și tineri din întreaga țară sunt sprijiniți de adulți să-și afirme aspirațiile pentru viitor și să încerce, pentru o zi, profesiile la care visează.

 

45 de târgumureșeni

 

În calitate de coordonator al campaniei, Școala Gimnazială  „Alexandru Ioan Cuza” a selectat 45 de copii, cu vârste între 12 și 14 ani, care au preluat ștafeta profesiilor de polițiști, avocați, medici, profesori, învățători  etc. mergând la Penitenciarul Tîrgu Mureș, Primăria Municipiului Tîrgu Mureș, la Grădinița cu Program Normal Nr.11, Cabinet veterinar CMV David Călin  și multe alte instituții, în  data de 22 noiembrie 2018.

În cadrul unei activități de predare-preluare a ștafetei, specialiștii delegați de instituțiile de mai sus le-au prezentat copiilor în ce constau sarcinile lor de zi cu zi, oferindu-le totodată șansa de a participa în mod activ la practicarea acestora.

Spre exemplu, copiii care au preluat ștafeta profesorului/ educatorului/  învățătorului au fost implicați în proiectarea planurilor de lecții  pe care le-au susținut la clasele de copii,  cei care au preluat locul medicului veterinar au preluat animalele care au nevoie de îngrijiri și au completat fișele necesare etc.

La activități au mai participat și tutorii copiilor sau alți membri ai familiei, în calitate de însoțitori.

„I-am întrebat pe copii ce vor să fie când vor crește mari și ne-au răspuns: polițiști, avocați, medici, profesori etc. După cum vedeți, când își imaginează ce rol pot avea ca adulți, copiii vor să fie eroii de zi cu zi, cei de care vom avea întotdeauna nevoie. Credem că este important să le arătăm că-i susținem și să le dăm o dovadă de încredere, lăsându-i să ne preia locul măcar pentru o zi, de Ziua Ștafetei. Le mulțumim pe această cale mentorilor care le vor oferi o experiență de viață deosebit de edificatoare, consolidându-le motivația de a deveni ceea ce-și doresc”, a declarat profesoara Nicoleta Atomei, desemnată de Școala Generală Alexandru Ioan Cuza  să coordoneze campania.

„Pentru noi, adulții, participarea copiilor și tinerilor la viața comunității trebuie să devină o prioritate deoarece ei formează generația de mâine, iar societatea pe care o construim azi va fi realitatea lor de mai târziu – este drept și natural să le oferim șansa de a participa în deciziile și acțiunile care-i vor afecta direct, iar Ziua Ștafetei e menită să ne reamintească despre acest lucru”, afirmă Kirsten Theuns, delegatul național al Fundației Terre des hommes.

Implementarea „Zilei Ștafetei” pe plan local se bucură de sprijinul Primăriei Municipiului Tîrgu Mureș, Penitenciarului Tîrgu Mureș, cadrelor didactice a Școlii Gimnaziale Alexandru Ioan Cuza, ce au acceptat această provocare. Mai multe detalii despre implementarea campaniei sunt disponibile pe www.ziuastafetei.ro.

Despre Fundația Terre des hommes: Fundaţia Terre des hommes (Tdh) este o organizaţie neguvernamentală din Elveţia ce dezvoltă programe şi proiecte în peste 38 de ţări pentru a proteja copiii aflaţi în nevoie. În România, Terre des hommes a avut o prezenţă neîntreruptă încă din 1992, iar de atunci, în fiecare an, mii de copii şi părinţi sunt beneficiari ai activităţilor implementate de către Tdh în următoarele domenii: (1) consolidarea sistemelor de protecţie a copilului şi justiţiei juvenile; (2) protecţia copiilor afectaţi de migraţie şi prevenirea traficului de persoane, şi (3) incluziunea socială a persoanelor de etnie roma şi a altor minorităţi. Recent, în urmă unei analize conduse de către reţeaua globală Keeping Children Safe, Terre des hommes a primit cea mai înalta recunoaştere – Nivel 1 de certificare – pentru modul în care asigura protejarea copiilor în situaţii de risc. Pentru mai multe detalii, accesaţi www.tdh.ro.

 

Prof. Nicoleta Atomei

Comentează cu Facebook