Ajunsă la a 24-a ediție, Academia Sighișoara își redeschide porțile, în perioada 1-14 august 2017, pentru a-i găzdui pe profesorii și artiștii invitați și tinerii învățăcei înscriși la cursurile școlii de vară, și pentru a prezenta publicului larg o serie de evenimente muzicale de înaltă ținută artistică. Academia Sighișoara este un festival internațional pentru tineri…
Zi: 27 iulie 2017
Activităţi cu cei mici în tabăra şcolară de la Dulcea
a Miercuri, 26 iulie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, s-au deplasat la elevii aflaţi în cantonament la Complexul turistic din Dulcea, judeţul Mureş. Poliţiştii şi jandarmii au discutat cu cei peste 20 de elevi foarte multe lucruri, printre care şi…
Rezultatele examenului de admitere la UMF Tîrgu Mureș
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a publicat rezultatele examenului de admitere, sesiunea iulie 2017, pentru programele de studii de la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie. La Medicină și Medicină Dentară testul la admitere a fost doar din întrebări la prima vedere, în timp ce la…
Puși la punct! Azi: Unde și ce mâncăm bine?
Hai să ne descrețim frunțile după primul articol care a înfierbântat vreo câteva sute de persoane, dintre care 50-60 au ales să interacționeze direct cu mine (în privat, comentarii sau telefon). Pentru că în ultimele câteva mii de ani, oamenii au fost păcăliți de conducătorii șmecheri cu „pâinea și circul”, azi am decis să vă…
Așteptările mele concrete de la liderii locali
Pentru prima dată (deși mă trag din zonă), am circulat pe Drumul Județean care leagă comuna Coroisânmărtin de orașul Dumbrăveni (Sibiu). Este un drum care a fost reabilitat până nicăieri, adică la marginea unei păduri, probabil limita cu județul Sibiu (nu e niciun afișaj în acest sens). De acolo, Dumnezeu cu mila. Să te ferească…
Protocol între reprezentanţii autorităţilor locale, mediului de afaceri şi domeniului bancar pentru susţinerea IMM-urilor
Reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) au semnat, miercuri, un protocol de colaborare, în prezenţa ministrului pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, cu scopul de a susţine competitivitatea IMM-urilor şi de a încuraja spiritul antreprenorial. Preşedintele AMR, Robert…
Târgu Mureș, printre orașele cu cel mai bun acces la magazine și restaurante
O platfomă de imobiliare și o agenție de cercetare au realizat un studiu privind orașele și cartierele cele mai avantajoase din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante. Oradea, Târgu Mureș și Timișoara se află pe primele trei poziții în clasamentul orașelor cu cel mai bun acces la magazine și restaurante, potrivit…
Proiect de mobilitate Erasmus+, la Şcoala Gimnazială „Teleki Domokos ” din Gornești
Proiectul de mobilitate „Pentru noi prin noi înșine”, depus de Şcoala Gimnazială „Teleki Domokos” din Gornești, în cadrul Apelului naţional la propuneri pentru proiecte din 2017, a fost aprobat şi este finanţat din fondurile aferente Programului Erasmus+, Acţiunea Cheie 1 – Proiecte de mobilitate în domeniul Educaţiei Şcolare. Proiectul îşi propune să abordeze două priorităţi…
CS Olimpic Târgu Mureș în Divizia A
Clubul Sportiv Olimpic Târgu Mureș anunță că și-a îndeplinit unul din principalele obiective fixate la înființare, și după 8 ani de existență, a reușit crearea unei piramide complete la feminin, cele mai mari sportive fiind acum aproape de a face pasul la senioare. Astfel, există conturat un proiect pe termen lung, iar cel puțin pentru…
Revine ideea locurilor de parcare pe pârâul Poklos
Un număr de aproximativ 1200 de locuri de parcare vor apărea în municipiul Tîrgu Mureș. Asta după ce municipiul va propune Consiliului Local votarea unor protocoale între Primărie și Apele Române prin intermediul cărora se vor putea efectua lucrări de acoperire a pârâului Poklos din Cartierul Tudor până în centrul orașului, afirmă consilierul primarului Claudiu…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.