Decizia WizzAir de a-şi muta cursele nu înseamnă închiderea Aeroportului Transilvania

aero

Consiliul Județean Mureș regretă decizia operatorului aerian Wizz Air de a-și muta temporar cursele pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj. Decizia companiei ne surprinde în condiţiile în care ultimul raport de expertiză tehnică finalizat miercuri, 16 noiembrie arată că starea pistei aeroportului Tîrgu Mureş a înregistrat o îmbunătățire în urma lucrărilor de întreținere și reparații efectuate în ultimele luni.

Dezvoltarea Aeroportului Transilvania Tîrgu-Mureș este prioritatea zero a Consiliului Județean Mureș și vom continua să derulăm toate procedurile necesare pentru realizarea investiților care au fost neglijate de o bună perioadă de timp. Astfel, în ședința din luna noiembrie consilierii județeni se vor pronunța asupra studiului de fezabilitate pentru realizarea lucrărilor de reconstruire a pistei. Ținând cont de faptul că, potrivit Master Planului de Transport dat publicității de curând, aeroportul din Tîrgu-Mureș este singurul din Transilvania căruia i s-au tăiat posibilitățile de dezvoltare din fonduri europene până în 2022, vom angaja un credit și vom realiza această investiție din fonduri proprii. Potrivit studiului de fezabilitate valoarea lucrărilor se ridică la 77 milioane de lei. Gradul de îndatorare în acest moment este de 7%, iar prin accesarea acestui credit nu se va depăși limita de 30% prevăzută de lege. De asemenea, pe parcursul derulării lucrărilor Consiliul Județean Mureș alături de conducerea Aeroportului Transilvania va deschide discuțiile cu operatorii aerieni care și-au manifestat interesul de a opera de la Tîrgu-Mureș.
Subliniem faptul că decizia WizzAir de a-şi muta cursele nu înseamnă închiderea Aeroportului Transilvania, restricţiile nu afectează avioanele de mici dimensiuni, care vor folosi în continuare serviciile aeroportuare de la Tîrgu-Mureș.

Biroul de presă al Consiliului Judeţean Mureş

print

Share
2 comments on “Decizia WizzAir de a-şi muta cursele nu înseamnă închiderea Aeroportului Transilvania
  1. pop spune:

    Da aici dl.Peter are dreptate „0”(adica nimic) este aeroportul ca prioritate pt. CJMures.Ce va urma este si mai tragic datorita izolarii judetului:
    -calea ferata TGMures-Sighisoara NU
    -autostrada TGMures-Iasi si TGMures-Brasov-Bucuresti NU
    -aeroportul NU
    A mai ramas Raul Mures poate se repune transportul cu pluta la cati sunt „plecati cu pluta” in CJ

  2. Anonymus spune:

    Încă o cărămidă aşezată la distrugerea glorioasă a Tg.-Mureșului şi a județului,prin incompetența administrației locale şi județene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.