Misterul dispariţiei breslei aurarilor din Sighişoara, elucidat de muzeografi

Angajaţii Muzeului de Istorie din Sighişoara au reuşit să elucideze misterul dispariţiei Breslei Aurarilor, cea mai bogată şi mai puternică dintre cele 19 bresle ale Sighişoarei până în secolul al XVII-lea, ale cărei urme mai sunt vizibile doar într-o vitrină cu exponate.

Şi aceasta pentru că, pe lângă factorul uman, care a dictat necruţătoarea sentinţă ce a dus la dispariţia breslei, şi natura şi-a adus o contribuţie însemnată la începutul anilor 1800, prin ştergerea de pe faţa pământului a celui mai falnic turn care a existat vreodată în Cetatea Sighişoarei.

Breslele meşteşugarilor din Sighişoara, 19 la număr, şi-au primit primele statute în 1376, având la bază legi şi obiceiuri mai vechi. Primul meşteşugar care a ajuns să intre în sfatul cetăţii, cu funcţie de jurat, a fost un reprezentant al breslei aurarilor, Nikolaus, în 1393. Acest fapt dovedeşte puterea breslei, întrucât reprezentarea în sfatul cetăţii era rezervată, până atunci, doar patricienilor feudali.

‘Aurarii au fost una dintre cele mai importante şi bogate bresle din Sighişoara. În matricolele Universităţii din Viena găsim în secolele XIV-XV studenţi sighişoreni, proveniţi din familii de aurari din Sighişoara, iar asta dovedea că aveau putere financiară. Au dat şi primari, dar ulterior se va dovedi că se vor ocupa de lucruri mai puţin ortodoxe, ceea ce a dus la dispariţia lor. Aveau comenzi pentru a face diferite lucruri, în special potire, şi pentru acestea cereau comanditarului o anumită cantitate de aur sau argint. După ce realizau lucrarea, minus pierderile în timpul procesului de prelucrare a obiectului sau bijuteriei, s-a dovedit că obiectele nu mai aveau aceeaşi concentraţie de aur sau argint. S-a dovedit, astfel, că meşteşugarii le substituiau cu alamă şi cu alte metale. A fost un proces de lungă durată şi, în cele din urmă, s-a ajuns ca ei să nu mai aibă dreptul de a practica meseria şi să dispară. În secolul al XVII-lea, aurarii din Sighişoara au pierdut dreptul de practică, erau 5-6 aurari, la care se adăugau şi ceasornicarii. Turnul Aurarilor, care era cel mai impunător, aflat pe Dealul Cetăţii, la începutul secolului al XIX a fost lovit de fulger şi nimeni nu l-a mai reparat – breasla nu mai exista, apoi a fost demolat’, a declarat, pentru AGERPRES, Nicolae Teşculă, directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara.

Procesul aurarilor a durat multă vreme şi, dată fiind importanţa breslei, s-a desfăşurat în prezenţa principelui Transilvaniei.

Fireşte că ecourile procesului s-au păstrat în timp. Oamenii au considerat că Breasla Aurarilor a fost pedepsită şi de natură pentru fărădelegile sale, întrucât Turnul Giuvaergiilor sau Aurarilor a fost incendiat de un trăsnet în 1809 şi a fost dărâmat în totalitate 1863. În locul acestuia şi din materialele rămase a fost construită sala de gimnastică a liceului german. Apoi această sală de sport a devenit capela cimitirului din deal, în 1935.

Turnul Aurarilor a fost construit între secolele XIII şi XIV şi, împreună cu Bastionul Castaldo, proteja colţul de Sud-Vest al cetăţii, considerat unul dintre punctele cele mai sensibile ale Cetăţii Sighişoarei. Ca o ironie a sorţii, şi bastionul a avut un destin asemănător cu cel al Turnului Aurarilor, fiind transformat în grădină botanică şcolară, apoi în teren de sport.

Întrucât aurarii au fost supuşi oprobiului public, cel mai cunoscut membru al breslei a ajuns să fie un… ceasornicar, Johann Kirschel, cel care a realizat şi orologiul Ceasului din Turn. Acesta a refăcut mecanismul în anul 1648 şi l-a prevăzut cu statui de lemn de tei, înalte de 0,80 metri, care înfăţişează zeii păgâni pentru fiecare zi a săptămânii: Diana, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn şi Soarele.

Directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara mai menţionează că breslele erau foarte bine organizate, cu reguli foarte stricte şi clare şi că, pe lângă ajutorul economic, care consta inclusiv în asigurarea pieţei de desfacere a produselor, prevedeau şi măsuri punitive pentru cei care dădeau marfă de proastă calitate.

‘Şi Sighişoara era recunoscută pentru acel măgar de lemn care exista în Cetate. Acel obiect denumit ‘măgar’ îndeplinea rolul de pedeapsă în urma ‘controlului calităţii’. Semăna cu o capră de tăiat lemne, iar cel care era dovedit că a vândut marfă de proastă calitate era urcat pe acel măgar şi supus oprobiului public. În cazuri mai uşoare, breasla primea amenzi, iar cel pedepsit era exclus din breaslă. Cel pedepsit încăleca măgarul de lemn atâta timp cât dicta judecătorul’, a spus Nicolae Teşculă.

Concurenţa între breslele de acelaşi fel din oraşe precum Sibiu, Braşov, Mediaş şi Sighişoara era acută, era una ‘de-a dreptul crâncenă’, cum era descrisă în documentele vremii. Din acest motiv, dacă breslele locale descopereau produse de slabă calitate livrate de colegii lor din alte oraşe, aveau dreptul să le confişte toată marfa.

Iniţial, zidul Cetăţii Medievale a Sighişoarei avea 14 turnuri, care funcţionau ca sedii ale diferitelor bresle meşteşugăreşti, iar dintre acestea 9 se păstrează şi astăzi, şi trei bastioane, dintre care cel mai reprezentativ este Turnul cu Ceas sau Turnul Orelor.

Breslele au fost desfiinţate în 1884 deoarece s-a considerat că şi-au pierdut semnificaţia şi că este nevoie de o altă abordare. AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.