Accident cu două victime lângă Sovata

În noaptea de sâmbătă spre duminică la ieşirea din Ernei spre Sovata s-a produs un accident rutier cu două victime încarcerate. Un autoturism s-a răsturnat în decor pe drumul judeţean 135 A. La faţa locului au intervenit o autospecială de descarcerare, o autospecială de la pompieri, o ambulanţă SMURD şi 10 subofiţeri informează ISU Mureş.

Poliţiştii rutieri recomandă tuturor participanţilor la trafic să ţină cont de condiţiile meteorologice atunci când pornesc la drum și să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor de trafic.
În condiţiile producerii unor accidente rutiere grave pe raza judeţului Mureş, în ultima perioadă, poliţiştii rutieri recomandă atât conducătorilor de vehicule, cât şi pietonilor să manifeste prudenţă în trafic și să respecte regulile de circulaţie.
Adoptați o manieră prudentă de conducere şi adaptați permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.
Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.
Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă, în cazul apariţiei acestui fenomen, pentru a reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.
Curăţaţi farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!
Rulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi efectuaţi fiecare manevră în trafic numai după o temeinică asigurare, mai ales în cazul în care vă angajaţi în depăşiri. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie reglate corespunzător.
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”.
Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

Capriciile anotimpului rece, combinate cu neglijenţa conducătorilor auto pot cauza evenimente rutiere grave. Este nevoie, pentru siguranţa noastră, dar şi a celor din jur, indiferent dacă suntem conducători auto sau pietoni, să acordăm mai multă atenţie comportamentului nostru ca participanţi la traficul rutier.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş recomandă conducătorilor auto, înainte de a conduce un autoturism în această perioadă, să aibă în vedere următoarele aspecte:
 Perioada diurnă este mult mai scurtă şi oboseala se instalează mai repede!
 Pe timp de iarnă capacitatea de conducere este mult diminuată!
 Ceaţa, precipitaţiile, albul zăpezii obosesc ochii!
 Câmpul percepţiei este restrâns, iar distanţele pot fi apreciate eronat!
 Distingerea formelor, observarea marcajelor, indicatoarelor şi semnelor de circulaţie se face cu dificultate!
 Informaţi-vă despre starea vremii de pe traseul care urmează să-l parcurgeţi!
 Verificaţi şi asiguraţi-vă de starea tehnică corespunzătoare a autovehiculului (sistemul de frânare şi de direcţie, instalaţiile de climatizare şi de dezaburire, anvelope specifice sezonului rece); lopata, un cablu sau bară de remorcare pot fi utile într-o situaţie neprevăzută, îmbrăcămintea călduroasă, un minim de alimente şi băuturi (evident nu alcoolice).

De asemenea, pe parcursul deplasării cu autoturismul, este foarte important a se ţine cont de următoarele:
 Reduceţi viteza în apropierea derdeluşurilor şi patinoarelor improvizate! Oricând vă poate apărea în faţă un copil cu o săniuţă scăpată de sub control!
 Distanţa faţă de autovehiculele care circulă în faţă trebuie să fie mai mare pe drum alunecos, iar viteza de deplasare mai redusă, atât pentru a se evita coliziunile, cât şi pentru a nu fi obligaţi să frânaţi brusc, fapt care duce la derapare!
 Pe vreme de ploaie, lapoviţă sau ninsoare, când vă întâlniţi cu alte autovehicule, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz. Câteva momente de circulaţie fără vizibilitate pot fi fatale!
 În perioadele cu ploi, viscol, ninsori, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur, astfel că nu se prea asigură la traversare!

 Nu acţionaţi brusc mecanismele de direcţie şi de frânare la autovehicul!
 În condiţii de zăpadă şi de polei, renunţaţi pe cât posibil la pedala de frână. Folosiţi cu precădere frâna de motor!
 Pe porţiunile acoperite cu polei sau gheaţă este contraindicată executarea operaţiei de virare concomitent cu frânarea!
 Măriţi pe cât posibil timpii de odihnă şi timpul de recuperare între două curse!

În ceea ce priveşte pietonii, de asemenea, adoptarea de către aceştia, a unui comportament preventiv, le conferă un plus de siguranţă. Astfel, acestora li se recomandă:
 Traversaţi strada doar prin locurile permise!
 Asiguraţi-vă înainte de a vă angaja în traversare!

Nu uitaţi! Pietonul se opreşte mai uşor decât autovehiculul, în condiţii dificile de drum!

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.