Accidente la Păsăreni şi Leordeni şi multe infracţiuni rutiere

La data de 16 septembrie a.c., ora 10:10, pe DJ 151D, la km 21+900 m, în localitatea Păsăreni, un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Miercurea Nirajului, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare , a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultându-i o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto.

La data de 16 septembrie a.c., ora 15:30, pe DJ 151D, la km 4+91 m, în afara localităţii Leordeni, o femeie, de 37 de ani, din localitatea Gheorghe Doja, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare , a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac.

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto, precum şi a altor doi pasageri, de 16, respectiv 10 ani, aflaţi în autoturismul condus de aceasta.

#La data de 15 septembrie a.c., la ora 08:13, polițiști din cadrul Poliţiei staţiunii Sovata, au oprit în trafic, pe DN 13A, pe raza localităţii Sovata, un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, căruia în urma testării cu etilotestul i-a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal.

#La data de 15 septembrie a.c., la ora 07:30, polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Gorneşti, au oprit în trafic, pe raza localităţii Voivodeni, un autoturism condus de un bărbat, de 31 de ani.

În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

#La data de 15 septembrie a.c., la ora 17:10, polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 2 Band, au oprit în trafic, pe DJ 152/A, un autoturism condus de o tânără, de 19 ani, din comuna Şincai.

În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat faptul că femeia nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.