Aliat Exclusive a găzduit evenimentul oficial de lansare al noului model Range Rover Evoque

Într-o atmosferă avangardistă, în cadrul evenimentului care a avut loc astăzi, 14 Martie, de la ora 18:00 în incinta showroom-ului Jaguar Land Rover din Tîrgu Mureș s-a lansat oficial noul model Range Rover Evoque.

            Evenimentul a fost inaugurat de către directorul general Aliat Exclusive, domnul Adrian Grosu, care a prezentat noul model Evoque a cărui tehnologie inovatoare este exclusivă pe piață, la momentul actual.

            Noul Range Rover Evoque reprezintă perspectiva unui automobil al viitorului fiind dotat cu algoritmi și elemente de inteligență artificială. Prin sincronizarea cu tehnologia oferită de accesorii, mașina reglează automat preferințele conducătorului auto  la momentul apropierii acestuia de vehicul, adaptând climatizarea, scaunele, postul de radio, traseul de urmat, adjustându-se în timp în funcție de conducător.

            Această mașină intră în categoria unui mild hibrid, și beneficiază de un sistem hibrid care preia energia acumulată la frânare și o stochează într-o baterie proprie ajutând mașina la demaraj și asistând motorul termic. Ceea ce oferă nou și unic pe piață este sistemul ground view respectiv camere de filmat la roți și sub mașină, o dotare necesară și utilă care oferă suport inovativ capacităților offroad a mașinii.

            Prin această lansare Aliat Exclusiv, dealerul Jaguar și Land Rover, aduce în premieră aceste noutăți reprezentând vârful tehnologiilor și mașinilor la nivel mondial.

Anton Doru

Comentează cu Facebook