Arestat pentru accidentarea gravă a doi pietoni

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au reţinut pentru 24 de ore, la data de 12 septembrie a.c., un bărbat de 36 de ani, cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul de 36 de ani, din comuna Sânpaul, la data de 12 septembrie a.c., ora 20:05, în timp ce conducea un autoturism, pe DC 123, la km 2+900 m, pe raza comunei Sânpaul, a acroşat doi pietoni, ambii de 13 ani, din comuna Sânpaul, care foloseau necorespunzător partea carosabilă..

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a celor doi pietoni.

Fiind testat cu aparatul etilotest, conducătorului autoturismului i-a rezultat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

In urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere şi vătămare corporală din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.