fbpx

Circulația blocată pe Dealul Bandului, o victimă a decedat. UPDATE

În urmă cu câteva minute s-a produs un grav accident rutier pe dealul Bandului. Un autoturism a intrat într-un copac de pe marginea șoselei. Victima încarcerată din păcate a decedat, alte două victime au suferit traumatisme diverse. Circulația este blocată pe ambele sensuri. Intervin pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș și SMURD Târgu Mureș, informează ISU Mureș.

UPDATE ora 22,45

În această seară, în jurul orei 20.40, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DJ 152 A, în afara localității Band, cu implicarea unui autoturism.

Din primele cercetări efectuate, la km. 16+800 m, se pare că un tânăr, de 19 ani, din comuna Band, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Târgu Mureș-Band, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, iar ulterior a lovit un copac aflat pe marginea drumului.

În urma accidentului, din nefericire, a rezultat decesul unui tânăr, de 19 ani, din comuna Band, pasager în autoturism, precum și vătămarea corporală a conducătorului auto și a unei pasagere, de 17 ani, din aceeași localitate, ambii fiind transportați la unitatea medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Vezi articolul

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor care au condus la producerea incidentului.

Sursa foto Stiri 24

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW