Deputatul PMP de Mureș Marius Pașcan, membru în Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă, susține că afișul piesei “Mihai Viteazu”, de Szekely Csaba, de pe panotajul oficial de la intrarea în Palatul Culturii din Târgu Mureș, constituie “încă o bătaie de joc la adresa României, în acest an al Centenarului Marii Uniri!”.
“Teatrul Național din Târgu Mureș anunță punerea în scenă a piesei dramaturgice
Postarea a strâns zeci de comentarii, unele dintre ele invocând cătușele și cerând ca spectacolul să fie boicotat, altele acuzându-l pe politician de populism, mai ales după ce el a admis că nu a văzut piesa, considerată de unii dintre internațiuni ca fiind foarte bună.
De cealaltă parte, directorul Teatrului Național din Târgu Mureș, Gasparik Attila, a precizat că spectacolul nu are nicio legătură cu teatrul pe care îl conduce, fiind jucat la Teatrul 3G, al actorului Andi Gherghe, dar a apreciat că deputatul “se face de râs” cu o astfel de luare de poziție.
“Spectacolul în cauză nu are nicio legătură cu Teatrul Național. Văd că, dacă se întâmplă ceva în oraș, eu sunt de vină, se supără pe mine când naționaliștii, când liberalii. Dar e foarte nasol dacă se bagă domnul deputat fără voturi Pașcan, un deputat de nișă, pentru că, cred, comunicarea artistică e liberă. Se face de râs domnul politician, dacă se bagă”, a spus Gasparik, arătând că, din câte știe, spectacolul lui Szekely Csaba este finanțat de Primăria municipiului și de Administrația Fondului Cultural Național.
El a amintit că, în trecut, “a fost și imnul național interpretat de maneliști”, a fost și “Miorița” reinterpretată.
Teatrul 3G, al actorului Andi Gherghe, a avut, pe aceeași rețea de socializare, o reacție ironică, în care i-a răspuns lui Pașcan, pe care l-a numit în glumă fan.
“Unul din fanii noștri ne-a atras atenția că afișul nostru e greșit. Îi dăm dreptate și ne cerem scuze. Grătarul nu este de la 1600, dar menționăm că e model dacic făcut în anii ‘90 cu fier furat de la intreprindere”, a fost reacția teatrului unde se joacă piesa.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.