De ce n-am visa și toamna?

Nu-l pot numi altfel decât „visul unei nopți de toamnă” proiectul propus de ministrul de Finanțe, Orlando Teodorovici. Nu știu cum i-a venit ideea că banii dați anual Poștei Române – 600 de milioane de lei – ar putea fi redistribuiți autorităților locale! Pentru asta nu ar trebui decât reziliat contractul, iar pensionarii să fie convinși cu un bonus și cu promisiunea că băncile nu vor percepe comision, să accepte ca pensiile lor să fie trecute pe card sau în cont bancar. Asta acum, la început. Că de la 1 ianuarie toți pensionarii își vor primi drepturile bănești pe card!

Din câte știu, nici o bancă nu este instituție de binefacere! E greu de crezut că vreuna ar accepta derularea unor operațiuni bancare pe ochi frumoși! Costul ar putea fi mai mic? Ori redistribuirea milioanelor e doar un deschizător de drumuri ca băncile agreate să câștige? Cine știe?

Deocamdată știm că peste 3 milioane de pensionari așteaptă cuminți ca poștașul să le aducă bănuții acasă. Nu cunosc domiciliile acestor pensionari, dar am o vagă bănuială că nu toți sunt orășeni. Potrivit datelor de la sfârșitul anului trecut, 10.987 pensionari mureșeni erau din sectorul agricol. Adică de la țară. Bănuiesc că nu toți au sucursală bancară sau bancomat la căminul cultural… ori la crâșma din sat. Norocoși s-ar putea considera rezidenții în localitățile Daneș, Răstolița, Miheșu de Câmpie, Sărmașu, Gurghiu, Deda, Sg. de Mureș sau Sg. de Pădure. La ei există bancomate! Doar 25 din cele 35 de bănci care au sucursale în județ gestionează și 135 de bancomate, printre care unele în aceste localități. Să nu fie pensionari agricoli decât în comunele unde există bănci și bancomate? Sau băncile își vor deschide sucursale și în Cuca Măcăii? Chiar și așa. Lele Mărie și Tetea Ion, bravi pensionari cu pensii nesimțite de câțiva lei, ce vor face? Voluntarii vor ține cursuri de inițiere în folosirea cardului bancar? Vor organiza lunar excursii tematice apoi pentru interogare sold ori retragerea celor trei lei de pe card?

Nu sunt împotriva progresului! A nu se înțelege greșit! Dar preluarea haotică a cuceririlor tehnicii din lumea modernă nu face decât să crească debandada. Mereu punem căruța înaintea boilor și ne mirăm că stăm pe loc! Nici la oraș nu e veselie! Sunt zile în care ai impresia că e grevă sau manifestație spontană. Neobișnuiți cu plata cu cardul bancar, mureșenii preferă cashul și stau la coadă în fața bancomatelor, ocupând trotuarul. Pietonii cu greu își fac loc, pentru că de teama că s-ar putea să-și piardă rândul nu se respectă distanța regulamentară între clienți. Cei care nu se descurcă îi cer ajutorul primului care se oferă, divulgând PIN-ul secret în gura mare! Pentru că e nevoie de cash. Nu toate magazinele sunt dotate cu POS, iar dacă au, poate că „nu merg.” Și atunci, degeaba ai card! Ce propun? Să reducem viteza în pantă! Nu poți recupera restanța în educație de pe o zi pe alta, nici de dragul centenarului măcar!

Erika MĂRGINEAN

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.