fbpx

Finanțare PNRR pentru spitale din Mureș în vederea combaterii infecțiilor nosocomiale

Consiliul Județean Mureș, întrunit astăzi în ședință ordinară, și-a dat acordul, în calitate de proprietar al imobilului în care își desfășoară activitatea Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT ) Târgu Mureş, în vederea realizării proiectului “Modernizare bloc operator ATI, inclusiv dotarea IUBCvT Târgu Mureș, în vederea reducerii riscului de infecții nosocomiale”,  finanțat prin Planul național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) .

Proiectul vizează efectuarea de intervenții la instalațiile care deservesc activitatea medicală derulată de IUBCvT Târgu Mureș, respectiv realizarea investiției în modernizarea blocurilor operatorii și ATI astfel în cât să fie redus riscul infecțiilor nosocomiale, acestea fiind unele dintre principalele cauze ale mortalității evitabile datorate stării necorespunzătoare a infrastructurii publice de sănătate. Valoare totală a proiectului care va fi depus pre finanțate este de  9.813.560 de lei cu TVA inclus.

Tot azi, CJ Mureș  o hotărâre privind aprobarea proiectului „Reducerea riscului de infecții nosocomiale în cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș (instituție aflată în subordinea consiliului) ” în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Pilonul V. Bugetul acestei investiții va fi de 36.668.435,98 lei (inclusiv TVA). Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile va fi suportată de la bugetul de stat.

Prin proiect se propune realizarea:  laborator/compartiment microbiologie – cu o investiție în valoare totală de: 17.851.423,32 lei  (inclusiv TVA);  bloc operator/secție/compartiment de terapie intensivă/unitate de terapie intensivă intermediară post-operatorie/unitate de supraveghere post-anestezică – cu o investiție în valoare totală de: 3.651.296,59 lei (inclusiv TVA); secție /compartiment chirurgie, obstretică – ginecologie, gastroenterologie – cu o investiție în valoare totală de: 1.310.823,08 lei (inclusiv TVA; secție /compartiment/unitate funcțională de boli infecțioase, pneumologie – cu o investiție în valoare totală de: 1.172.626,00 lei (inclusiv TVA); echipamente care deservesc mai multe secții inclusiv gastroenterologie, chirurgie generală, boli infecțioase – cu o investiție în valoare totală de: 12.682.266,99 lei (inclusiv TVA).

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW