Foişorul fostei fanfare a oraşului, situat la Grădina Zoologică, va fi recondiţionat şi redat evenimentelor artistice

Primăria Târgu Mureş a anunţat, luni, că foişorul din lemn în care concerta în trecut fanfara oraşului, situat în incinta Grădinii Zoologice, a intrat în reabilitare, aici urmând să fie organizate evenimente artistice în aer liber din această vară.

“Am încheiat un protocol de colaborare cu Liceul de Artă din Târgu Mureş, în baza căruia elevilor din cadrul instituţiei le va fi pus la dispoziţie acest foişor – cu titlu gratuit, pentru organizarea de evenimente specifice activităţilor pentru care elevii se pregătesc: ne referim la concerte, sesiuni de recital solo sau de grup, desen şi tot ceea ce mai cuprinde arta. În termen scurt, acest foişor va fi reabilitat şi sperăm să redevină un simbol al oraşului. Din datele pe care le deţinem, acesta era locul în care fanfara de odinioară a oraşului încânta târgumureşenii cu ritmuri bine cunoscute”, a declarat consilierul primarului din Târgu Mureş, Claudiu Maior.

Potrivit lui Maior, evenimentele din foişor vor debuta în vara acestui an, în incinta Grădinii Zoologice din Târgu Mureş, unul dintre locurile cel mai intens accesate de către vizitatori.

Grădina Zoologică din Târgu Mureş va derula pe parcursul vacanţei de vară şi programul “Să ne cunoaştem mai bine!”, pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 15 ani, care astfel vor avea posibilitatea, în fiecare sâmbătă, să se împrietenească cu o serie de animale.

Primele animale care “au făcut cunoştinţă” cu copiii până acum au fost ţestoasele, iepurii şi porcuşorii de Guineea. AGERPRES

Comentează cu Facebook