Lacrimi în ochii unor mame din Ucraina după ce au primit flori de 8 Martie (GALERIE FOTO)
Lacrimi în ochii unor mame din Ucraina după ce au primit flori de 8 Martie (GALERIE FOTO)

Lacrimi în ochii unor mame din Ucraina după ce au primit flori de 8 Martie (GALERIE FOTO)

Mai multe mame din Ucraina, care s-au refugiat din calea războiului şi au fost cazate, împreună cu copii lor, la hanul din localitatea Suseni, judeţul Mureş, au primit, marţi, cu ochii în lacrimi, florile oferite, cu ocazia zilei de 8 Martie, de preotul ortodox Dacian Oprea.

Foto: (c) Dorina Matis/AGERPRES

„De 8 Martie am ţinut să fiu în mijlocul mamelor, în mijlocul femeilor greu încercate de acest război şi, de asemenea, am venit pentru a le oferi câte o floare. Am venit să le readucem aminte că suntem alături de ele şi că nu le-am uitat. Sunt bucuros când văd, chiar şi pentru cinci secunde, zâmbete pe chipurile lor. După atâtea zile grele poate chipul lor este mai întunecat şi am dorit să le aducem o bucurie. Am adus, împreună cu soţia mea, Ioana, flori şi jucării pentru copii. Suntem alături de poporul ucrainean, vom fi alături de cetăţenii acestei ţări şi, pe această cale, vreau să le mulţumesc tuturor celor care îi ajută şi le oferă sprijin. Acest loc este unul cald – aşa se şi numeşte, Hanul Cald – şi primitor pentru sute de refugiaţi din Ucraina. Am dăruit fiecărei doamne câte o floare şi le-am spus să fie puternice, fiindcă soţii lor sunt şi mai puternici, iar Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare dintre noi. Sunt încercări şi încercări, se termină pandemia şi începe altceva, dar nădăjduim ca această încercare să se încheie cât mai repede şi mai bine. Dumnezeu să ne ajute! Dumnezeu să ajute şi poporul ucrainean!”, a declarat preotul Dacian Oprea.


Foto: (c) Dorina Matis/AGERPRES


El este preot paroh la Râpa de Jos, iar după ce le-a vizitat pe femeile ucrainene cazate la Suseni, a mers să le ofere flori şi conaţionalelor lor cazate la un hotel din Reghin.

Cele şapte mame ucrainene şi-au exprimat recunoştinţa pentru gestul preotului, dar mai ales pentru atitudinea binevoitoare a patronului hanului de a le găzdui, arătând că românii sunt cu adevărat un popor minunat şi că nu au cuvinte pentru a mulţumi pentru ajutorul primit în aceste vremuri de restrişte pentru poporul lor.


Foto: (c) Dorina Matis/AGERPRES


Traian Bendorfean, cel care şi-a pus hanul la dispoziţia refugiaţilor din Ucraina, asigurând inclusiv transport de la frontieră pentru mamele cu copii, ne-a spus că, în momentul în care i s-a solicitat ajutorul de către o cunoştinţă de-a sa din Republica Moldova, nu a ezitat să pună proprietatea la dispoziţia acestor oameni.

„Nu a fost o decizie grea pentru că, în ciuda unor vorbe, noi suntem un popor cu suflet mare. Când am văzut ce se întâmplă, m-am întrebat ce putem face pentru aceşti oameni. Am o cunoştinţă care este un fost avocat al unei ambasade din Chişinău care m-a întrebat dacă putem ajuta nişte mame cu copii, care nu au posibilităţi materiale. M-a rugat să le plătim bilete de autocar şi să le ducem în locuri sigure. Începând cu 27 februarie, au început să vină, prima dată au venit 10, apoi încă şase, au plecat unii, au venit alţii, iar în cele din urmă s-a ajuns la 25-26 de persoane zilnic. Şi astăzi se anunţă încă şapte persoane, două mame cu cinci copii. Aceşti oameni au fost aduşi aici de voluntari, fiindcă nu aveau cu ce să vină. Este foarte trist, sunt copii de la un an până la 16 ani. Acum avem cazaţi şapte mame, nouă copii şi doi bărbaţi. Ieri au fost plecaţi la Ambasada Ucrainei la Bucureşti, cei de aici le-au pus la dispoziţie microbuze să meargă să îşi facă acte, nu aveau nimic şi sunt disperaţi. Ne mulţumesc şi ne spun că lucrează orice, numai să nu cumva să îi dăm afară. Sunt derutaţi, nu ştiu ce să facă şi nu ştiu unde să meargă. Este foarte trist fiindcă nu au unde să meargă. S-a mobilizat lumea din împrejurimi, a venit fiecare cu ce a putut. Toţi cei care ne-au ajutat, când au ieşit de aici, au ieşit cu lacrimi în ochi, nu poţi să stai pasiv să vezi ce se întâmplă. Şi mă bucur că oamenii din ţara asta au întins mâna fără a se gândi la o recompensă”, a declarat Traian Bedorfean.


Foto: (c) Dorina Matis/AGERPRES


El a spus că pe localnicii care şi-au oferit ajutorul nu îi interesează ce decizii au luat în trecut politicienii Ucrainei şi au ţinut să sublinieze că mamele acestea nu trebuie să sufere pentru deciziile greşite ale unor politicieni.

La Hanul Cald din Suseni sunt cazaţi acum 25 de cetăţeni din Ucraina provenind din zone de conflict precum Harkov, Kiev, Odessa şi Mariupol şi, deşi nu ştiu limbi străine, reuşesc să se înţeleagă destul de bine cu personalul angajat aici.

„Vor mai veni şi alţii şi, cât putem, îi ajutăm. Avem 12 camere care acum sunt ocupate. Nu ştiu limba şi sunt derutaţi, foarte puţini ştiu un pic de engleză şi e dificil să dialogăm, însă ne descurcăm”, a precizat Bendorfean.

Foto: (c) Dorina Matis/AGERPRES

Mamele cazate la Suseni şi-au exprimat dorinţa de a rămâne aici până la sfârşitul conflictului, despre care spun că ar putea dura o lună. Femeile spun că aici au găsit o casă, hrană şi jucării pentru copii, că aşteaptă ca pacea să revină şi să se întoarcă la soţii lor, acasă.

Au apreciat ospitalitatea românească şi gestul preotului ortodox Dacian Oprea de a le aduce flori şi şi-au exprimat speranţa ca toate femeile din Ucraina să se bucure, măcar câteva clipe, în această zi. Ele au mai relatat că soţii lor au rămas ca voluntari pentru a apăra patria în faţa agresiunii ruseşti, iar unii sunt în armată şi şi-au exprimat speranţa ca în cel mult o lună să se încheie conflictul. AGERPRES