Leii afectați de războiul din Ucraina și-au găsit o casă permanentă
Leii afectați de războiul din Ucraina și-au găsit o casă permanentă

Leii afectați de războiul din Ucraina și-au găsit o casă permanentă

Astăzi, 26 septembrie, cei nouă lei aduși în primăvară din Grădina Zoologică Odessa de către Fundația Wildlife din Africa de Sud, și-au început călătoria spre noua lor casă.

Leii care au fost salvați din zona de război la începutul anului au fost găzduiți temporar de către Grădina Zoologică din Târgu Mureș până la momentul la care Fundația Wildlife din Africa de Sud a reușit să procure toate documentele și banii necesari pentru transportarea felinelor în noul lor habitat.

În multe cazuri de salvare a animalelor sălbatice tipurile de formațiuni necesare pentru transport și tranzit pot dura de la luni de zile la doi ani și jumătate, dar având în vedere circumstanțele speciale – animalele provenind dintr-o zonă aflată în război – precum și profesionalismul și mobilizarea organizațiilor implicate în această acțiune, timpul necesar în acest caz a fost scurtat la  doar patru luni.

Transbordarea leilor în cuști speciale a fost făcut sub supravegherea domnului Lionel de Lange, președintele Fundației Wildlife, cu sprijinul specialiștilor de la Grădina Zoologică din Târgu Mureș.

Felinele au fost pregătite pentru drum și sedate de către doctorul veterinar  Borka-Vitális Levente.

După procesarea documentelor, cuștile au fost încărcate în camion, iar acesta a pornit astăzi către Aeroportul Otopeni din București.

În 27 septembrie, felinele vor fi îmbarcate într-o aeronavă către Doha, iar de aici, cu un alt avion, vor zbura către Dallas, Texas, Statele Unite.

Următoare escală va fi statul Colorado, care va fi și punctul final al călătoriei. Felinele vor avea rezidența permanentă lângă Kingsburg,  pe o rezervație de circa 500 hectare.

Acțiunea a fost sprijinită de către organizații neguvernamentale internaționale din Statele Unite, Australia și Africa de Sud,  precum și o organizație din România.

Costul estimativ al transportului leilor din Odessa până la punctul final din Statele Unite este de 70.000 euro. 

Lionel de Lange, președintele Fundației  Wildlife,  a adus mulțumiri pentru sprijinul acordat de către specialiștii Grădinii Zoologice din Târgu Mureș, locul unde felinele au fost găzduite și îngrijite în condiții foarte bune timp de câteva luni.

Fundației  Wildlife a ajutat la relocarea a 39 de lei până în prezent, iar următoarea acțiune de salvare și relocare pe care aceștia o pregătesc în aceste zile sunt 20 de lei din Congo, Africa.

De asemenea, printre alte animale care beneficiază de sprijinul și ajutorul acestei organizații, sunt și 300 de urși din Coreea de Sud, care urmează să fie relocați.

Serviciul Relații Interne și Internaționale