„Marisiensis”, congresul tinerilor medicinişti şi farmacişti la Târgu Mureş

Liga Studenţilor din Târgu Mureş, împreună cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, organizează, în perioada 27 – 31 martie 2019, a XXIII-a ediţie a Congresului International pentru Studenţi, Tineri Doctori şi Farmacişti „Marisiensis”, o manifestare științifică de referință în comunitatea academică.

Congresul „Marisiensis” este unul dintre cele mai mari congrese ale tinerilor medicinişti şi farmacişti din România. Manifestarea reunește anual cadre universitare, lectori, studenți și invitați din țară și din străinătate. Congresul reprezintă pentru tinerii medici și farmaciști un bun prilej de a-și prezenta rezultatele cercetării.

„Principalii noştri parteneri, conducerea Universităţii şi cadrele didactice, sunt receptivi la inovaţie, se remarcă prin excelenţă academică şi profesională. Congresul reprezintă oportunitatea perfectă de a vă prezenta rezultatele cercetării şi de a lua parte la numeroase cursuri şi workshop-uri în care vor fi prezentate cele mai recente descoperiri”, au precizat organizatorii manifestării.

Comentează cu Facebook