Noul Liceu Romano-Catolic din Târgu Mureş nu a comunicat încă numărul de elevi care au început cursurile

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş, Ioan Macarie, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că noul Liceu Teologic Romano-Catolic ‘II. Rakoczi Ferenc’ din Târgu Mureş nu a comunicat oficial numărul elevilor care au început anul şcolar 2018-2019 şi nici numărul de clase cu care funcţionează.

Ioan Macarie a spus că, deocamdată, elevii de la Liceul Teologic Romano-Catolic ‘II. Rakoczi Ferenc’ nu figurează în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR) şi că singurele cifre concrete i-au fost aduse la cunoştinţă în data de 5 septembrie, potrivit cărora că ar exista 290 de copii care solicită transferul la această unitate şcolară.

Potrivit şefului ISJ Mureş, la festivitatea de deschidere a noului an şcolar i s-a comunicat, neoficial, că la această nouă unitate şcolară ar fi fost transferaţi 320 de elevi, de la mai multe instituţii de educaţie din Târgu Mureş, care ar urma să înveţe în 14 clase.

Şeful ISJ Mureş a precizat că în continuare aşteaptă să vadă câţi elevi învaţă la Liceul Teologic Romano-Catolic ‘II. Rakoczi Ferenc’, înfiinţat în luna august, în baza unui ordin al ministrului Educaţiei Naţionale.

Prin acel Ordin al ministrului Educaţiei Naţionale a fost acordată autorizaţia de funcţionare provizorie Liceului Teologic Romano-Catolic ‘II. Rakoczi Ferenc’, iar în acesta se menţionează 26 de formaţiuni de studiu, cu câte 28 de copii.

În funcţia de director al noului Liceul Teologic Romano-Catolic ‘II. Rakoczi Ferenc’ din Târgu Mureş a fost numit Zsolt-Jozsef Tamasi, fostul director al vechiului Liceu Teologic Romano-Catolic, desfiinţat prin instanţă.

Vechiul Liceu Teologic Romano-Catolic a dispărut în urma sentinţei definitive a Curţii de Apel Târgu Mureş din 6 februarie 2018, care anula Decizia nr. 1385/31.08.2015 emisă de ISJ Mureş de înfiinţare a Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş prin divizarea parţială a Liceului Teoretic Bolyai Frakas şi a Colegiului Naţional Unirea.

Problemele privind funcţionarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş au apărut în noiembrie 2016, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală împotriva fostului şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Mureş, Ştefan Someşan, şi a fostului director al LTRC Târgu Mureş, Zsolt-Jozsef Tamasi, pentru modul în care a fost înfiinţată unitatea de învăţământ.

Ulterior cei doi au fost trimişi în judecată, dosarul fiind reîntors la DNA.

La începerea anului şcolar 2017-2018, în baza suspendării deciziei de înfiinţare a LTRC, elevii înscrişi la această unitate au fost arondaţi Liceului Teoretic “Bolyai Farkas” din Târgu Mureş.

În luna martie a acestui an, Curtea Constituţională a României a admis sesizarea PNL şi PMP, proiectul de lege adoptat de Parlament privind înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu Mureş fiind declarat neconstituţional, iar în data de 9 august acest liceu a fost înfiinţat prin ordin de ministru.

AGERPRES

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.