fbpx

O carte de aur pentru eroii şi martirii neamului

Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” a fost înfiinţată în anul 1919 având ca preşedinte de onoare pe Regina Maria şi a activat până în anul 1948 când a fost desfiinţată de noul regim instaurat.
A fost reînfiinţată la sfârşitul anului 1991 atunci când s-au constituit filiale în toate judeţele ţării, precum şi revista „ROMÂNIA EROICĂ”. La Luduş, Asociaţia orăşenească „Cultul Eroilor” s-a înfiinţat în luna aprilie 1999 cu scopul principal de a realiza şi actualiza periodic „CARTEA DE AUR” a eroilor şi martirilor neamului românesc căzuţi în războaie şi în revoluţii şi a operelor comemorative închinate acestora în oraşul Luduş.

O iniţiativă patriotică

Actualul preşedinte al Subfilialei Luduş a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război Mureş, col. (r) Sever Popovici spune că „Această CARTE DE AUR este dedicată tuturor cetăţenilor luduşeni şi eroilor din Armata Română care au luptat şi s-au sacrificat pentru eliberarea, apărarea şi menţinerea oraşului nostru ca entitate românească, oraş prosper într-o societate liberă, democratică”. Volumul, apărut cu sprijinul Primăriei oraşului Luduş, în condiţii grafice deosebite conţine informaţii de natură generală, dar şi locală, fiind un izvor nesecat de informaţii utile. De la harta Europei care ne prezintă teatrele de război unde au luptat şi au căzut eroii români, până la harta cu cimitirile de război, lista cu eroii căzuţi în cele două războaie mondiale, lista cu veteranii de război şi încă multe altele, toate alcătuiesc un tablou care prezintă sacrificiile făcute de militarii români pentru ţara aceasta. Această „Carte de aur”ar trebui să fie prezentă în fiecare casă de român, dar, din păcate, nu este aşa. Trist!

Ioan A. Borgovan

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW