Propunerile României şi Ungariei la Oscar – la Alter-Native 26

Festivalul Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native – care se va desfășura la Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş, în perioada 7-11 noiembrie – include, şi anul acesta, în programul de lungmetraje, propunerile României şi Ungariei pentru nominalizarea la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar.
Astfel, propunerea României este filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizat de Radu Jude.
Lungmetrajul a devenit celebru în rândul cinefililor după ce, în iulie, a fost recompensat cu Globul de cristal la Festivalul de la Karlovy Vary, fiind primul film românesc căruia i se acordă prestigiosul premiu. Pelicula a mai fost recompensată cu trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu la Herceg Novi Film Festival – Montenegro Film Festival și cu premiul Golden Barge pentru cel mai bun lungmetraj la Vukovar Film Festival (Croația). Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă. Fraza din titlu a fost rostită în Consiliul de Miniștri, în vara lui 1941, dând startul campaniei de purificare etnică de pe Frontul de Est. Conform regizorului, filmul încearcă să ofere un comentariu al acestei fraze.
Pelicula a avut premiera în cinematografele româneşti pe 28 septembrie, distribuţia fiind formată din Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.
Propunerea Ungariei la Oscar 2019, filmul intitulat „Napszállta” (Sunset) va avea premiera din România la Festivalul Alter-Native. Cel mai recent film al regizorului maghiar Nemes Jeles László – care în 2016 a câştigat trofeul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, alta decât engleza, cu lungmetrajul de debut „Saul fia” (Son of Saul) – îl are în distribuţie pe actorul român Vlad Ivanov. Filmul spune o poveste plasată în ajunul izbucnirii Primului Război Mondial.
Lungmetrajul a avut premiera la începutul lunii septembrie, la Festivalul de la Veneţia, unde a cucerit Premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI Award). Înaintea premierei mondiale de la Veneţia filmul a fost cumpărat deja pentru distribuţie în peste 70 de ţări. Distribuitorul oficial al filmului în România este VOODOO Films. Pentru a putea fi prezentat în premieră naţională publicului din Tîrgu-Mureş, organizatorii festivalului au plătit pentru acest lungmetraj cea mai mare taxă de proiecţie din istoria evenimentului. În cinematografele din România filmul va rula abia de anul viitor.

Partenerii festivalului: Consiliul Judeţean Mureş, Universitatea de Arte din Târgu Mureş, Institutul Balassi – Centrul Cultural al Republicii Ungare, Bucureşti, Jazz&Blues Club. Finanţatori: Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Centrul Naţional al Cinematografiei, Primăria Municipiului Târgu Mureş, Fondul Cultural Naţional şi Fondul Bethlen Gábor (Ungaria), Fundaţia Communitas.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.