Rezultate bune la Clubul SPORTIN Luduș 

 

 

 

 

Înființat imediat după 1989, Clubul SPORTIN Luduș, președinte Dennis Bordan, s-a impus în activitățile sportive ale orașului prin sportivii săi de valoare și prin performanțele la nivel național. Pentru anul 2018 în cadrul proiectului „Calendar competițional de performanță 2018”, sportivii clubului participă la Campionatul Național de cros J2, J3, C1, C2, C3; la Campionatul Național de Semimaraton, la Campionatul Naţional de atletism în aer liber și la organizarea și participarea la concursul Interjudețean de cros pentru copii, juniori și masters „Trofeul Ella Kovacs, ediția a XIV-a ROMÂNIA 100”.  

Dar, până la desfășurarea acestei prestigioase competiții, sportivii clubului au participat cu rezultate meritorii la Campionatul Național de Semimaraton unde Alexandru Cârpaci Szanto a cucerit medalia de argint la categoria Masters 65 ani.  

La  Campionatul Național de atletism în aer liber din 25-26 august 2018, Alexandru Cârpaci Szanto a cucerit din nou o medalie de argint la 5.000 de m, categoria M 65. Costin Robert a cucerit două medalii de bronz la 1500 m și 800 m la categoria M45.  

La aceeași categorie, Nagy Sándor s-a clasat pe locurile IV și V la aceeași categorie, M45 (1500 m și 800 m). 

Pentru finanțarea participării la Trofeul „Ella Kovacs”, Dennis Bordan a solicitat Consiliului local Luduş să aprobe o finanțare în sumă de 5.000 de lei în conformitate cu Regulamentul privind acordarea de finanțări din bugetul local al orașului Luduș pentru activități sportive organizate în baza Legii educației fizice și a sportului nr. 69/2000.  

Cererea de finanțare a fost depusă la Primăria orașului în ziua de 8 august 2018 și a ajuns la comisia de analizare și evaluare a dosarului de finanțare pentru programele sportive.  

Din această comisie care a fost constituită  prin Dispoziţia nr. 122/19.02.2018 a primarului Cristian Moldovan fac parte Mihai Paul Precup, Cosmina Banea şi Marius Dudilă, reprezentanţi ai Executivului. 

Dosarul  de finanţare a fost analizat în aplicarea prevederilor HCL nr. 7/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea de finanţări din bugetul local al oraşului Luduş pentru activităţi sportive.  

În acelaşi timp, categoriile de eligibilitate au fost identificate în Bugetul de venituri şi cheltuieli ale Clubului SPORTIN, precum şi 13 documente în copie şi alte documente relevante: calendarul competiţional, diplome, certificate.  

Văzând toate acestea, comisia a constatat că cererea de finanţare se încadrează în prevederile Regulamentului amintit.  

Consiliul local a aprobat finanţarea de la bugetul local a activităţilor sportive ale Atletic Club SPORTIN, în anul 2018, în cuantum de 5.000 de lei. 

 

Ioan A. Borgovan 

 

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.