S-a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia Secţiunii 3C din Autostrada Braşov – Târgu. Mureş – Cluj – Oradea

Astăzi, 13.12.2018, CNAIR SA a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia Lotului 3 aferent Secţiunii 3C din Autostrada Braşov – Târgu. Mureş – Cluj – Oradea în regim de FIDIC GALBEN.

Lotul 3 (5,35 km), reprezentând subsecţiunea 3C3 se întinde între localităţile Biharia şi Borş (km 59+100 – km 64+450) şi se desfăşoară într-o zonă de câmpie, ce se înscrie între localităţile Biharia, Satu Nou şi graniţa Româno – Maghiară, intersectând la nord de localitatea Biharia drumul naţional DN 19 (Oradea – Satu Mare), la km 59+614.

La km 59+875 este prevăzut un nod rutier, respectiv nodul Biharia, cu 5 bretele si 3 pasaje. În apropierea acestui nod rutier se află calea ferată CF 402 Oradea – Satu Mare, pe care o intersectează la km 60+066. Traseul aferent lotului 3 se termină la graniţa Româno – Ungară, la km 64+450.

Specificaţii tehnice:
– Noduri rutiere: km 59+875 – nodul Biharia
– Principalele Poduri şi Pasaje:
1. Pasaj pe autostradă peste DN 19 la km 59+614,85 – deschidere: 21 m
2. Pasaj pe bretea peste DN 19 la km 59+615 – în afara autostrăzii – deschidere: 21 m
3. Pasaj pe autostradă km 59+877 – 3 deschideri: 15+21+15 m
4. Pasaj pe autostradă peste CF Ia km 60+067 -3 deschideri: 21+21+21m
5. Pasaj pe drum de exploatare peste autostradă la km 63+-246 – 4 deschideri: 15+21+21+15 m

Operatorul economic care va realiza proiectarea şi execuţia Lotului 3 este ASOCIEREA TRAMECO SA – VAHOSTAV SK AŞ – DRUMURI BIHOR SĂ – DRUM ASFALT SRL – EAST WATER DRILLINGS SRL. Valoarea contractului este de 134.221.397,72 LEI fără TVA, echivalentul a 28,5 milioane Euro fără TVA, având un cost /km de 5,3 milioane euro fără TVA.

Sursa de finanţare: FONDURI EUROPENE NERAMBURSABILE.

În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 19 luni, din care 4 luni pentru activitatea de proiectare şi 15 luni pentru execuţia lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor ofertată de Asocierea declarată câştigătoare este de 10 ani.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.