S-au primit informaţii de la o barză inelată în urmă cu şase ani la Ernei despre migrația acestor păsări

După aproape 4 ani de la ultimul semnal primit de ornitologii români de la o barză inelată în vederea studierii căilor de migraţie ale acestor păsări care vin în Transilvania în sezonul cald, s-au primit informaţii de la o barză inelată în urmă cu şase ani la Ernei, în judeţul Mureş, aceasta fiind semnalată în Peninsula Sinai, la Sharm el-Sheikh.

“Şi din anii anteriori avem observaţii între păsările inelate la Dumbrăvioara sau Ogra, care s-au regăsit în Grecia, Israel sau Africa. Dar de câţiva ani nu avem informaţii despre regăsiri ale berzelor noastre. De 3-4 ani nu am avut informaţii. Inelăm doar într-o arie restrânsă în Transilvania şi, în consecinţă, nici regăsirile nu sunt atât de multe încât să aflăm căile de migraţie ale berzelor din Transilvania. Această observaţie din Sharm el-Sheikh a fost extrem de utilă fiindcă este vorba despre o pasăre care, deşi are un inel color şi a străbătut de câteva ori această rută, până acum nimeni nu a detectat-o. Am avut noroc cu această pasăre şi am intrat în posesia unor date care ne vor permite să aflăm cam pe când vor ajunge berzele în această regiune (…) Fiecare regăsire a unei păsări este o veste îmbucurătoare, fiindcă trebuie să inelăm mii de păsări pentru a ajunge la câteva regăsiri. Fiecare regăsire este un eveniment mare pentru noi. Inelarea serveşte să intrăm în posesia datelor cu privire la migraţie”, a declarat ornitologul Daroczi Szilard, de la asociaţia Milvus Group Târgu Mureş.

Pasărea inelată în judeţul Mureş a fost văzută în sudul Peninsulei Sinai, în data de 3 februarie, de către specialistul Marjo Glerum, alături de berze inelate în Polonia şi Suedia.

Barza din România a fost inelată în data de 29 iunie 2012, când era pui, de către Kosa Ferenc şi Daroczi Szilard, în localitatea Ernei, şi se presupune că se va reîntoarce în ţară pe la jumătatea lunii martie. Daroczi Szilard a spus că anual Milvus Group inelează între 40 şi 60 de păsări în judeţul Mureş, iar colegii ornitologi din Satu Mare mai inelează alte cira 60 de berze, însă cu toate acestea semnalul primit din Peninsula Sinai este singurul citit la o pasăre inelată în România, în ultima perioadă.

“Berzele nu parcurg distanţa din cartierele de iernare până în Europa dintr-un singur zbor, ele se opresc în mai multe locuri, zona mediteraneană este un loc de oprire pentru acumularea energiei necesare zborului până în Europa. Cu siguranţă aceste berze se vor opri şi în Turcia, cum ştim din alte surse, apoi vin dintr-un singur zbor până acasă, cam o zi şi jumătate. Fiind păsări de talie mare, nu pot traversa Mediterana, au nevoie de aşa-numitele termice care se formează deasupra uscatului, fiind păsări care migrează cu un zbor planat, urcă foarte sus pe aceşti curenţi termici şi apoi cu un zbor planat pot parcurge şi câteva sute de kilometri. De aceea păsările parcurg ruta deasupra uscatului (…) Momentul sosirii nu se poate aprecia cu exactitate, o parte din păsările din Transilvania ajung prin 14-16 martie, apoi până în 10-15 aprilie marea majoritatea a păsărilor care cuibăresc aici se întorc”, a precizat Daroczi Szilard.

Barza mureşeană, care nu are un nume – numele se dau păsărilor care sunt dotate cu transmiţătoare, nu şi celor inelate – este o pasăre adultă, are 6 ani şi nu este exclus ca anul trecut să fi cuibărit în zonă.

“De obicei berzele revin la circa 25-30 kilometri de zona în care au eclozat. Dacă nu vin la Dumbrăvioara, poate vin la Ogra, Iernut, Cipău (…) Există studii în Spania şi Italia, unde se inelează mii de păsări, că 80% din populaţia de pui revine pe o rază de 25-30 kilometri, foarte puţine revin la 50 de kilometri. Când migrează, berzele traversează Munţii Făgăraş, unele pe la Sibiu-Turnu Roşu, trec în sudul României, se aglomerează în Dobrogea, trec către Sudul Turciei, apoi Siria, Liban, Israel. La Sharm el-Sheikh pasărea noastră a fost văzută într-o zonă în care există o groapă de gunoi, iazuri de decantare şi o plantaţie. La revenire pot fi şi pericole foarte mari – în Liban vânătoarea e permisă la orice pasăre, sunt împuşcate zeci de mii de păsări anual, în Turcia sunt parcuri eoliene, în caz de vreme nefavorabilă, păsările sunt nevoite să coboare la altitudine mai joasă, unde sunt în pericol. Ajunse în Europa, dispar pericolele”, a precizat Daroczi Szilard.

Odată cu venirea berzelor, specialiştii de la Grupul Milvus vor reporni camera instalată într-un cuib din Dumbrăvioara, ca urmare a succesului internaţional înregistrat în urma monitorizării online a cuibului.

“Anul trecut, 35.000 de persoane au vizualizat cuibul de la Dumbrăvioara, avem 250.000 de accesări, din martie până la sfârşitul lui august oamenii din întreaga lume au accesat online să vadă ce se petrece în cuibul de barză. Au şi ce vedea, fiindcă viaţa berzelor e asemănătoare cu a noastră: vin, încearcă să îşi pregătească cuibul cât mai confortabil. S-a putut vedea cum, la începutul lunii martie, o pasăre a încercat să îşi facă cuibul, însă din păcate, nu a reuşit, fiind prea tânără. Tristeţea a fost profundă, toate chat-urile abundau de mesaje de tristeţe că anul acesta iar nu vom avea pasăre cuibăritoare, că nu vor fi depuse ouă. Tristeţea nu a durat mult, fiindcă un cuplu a reuşit să îşi facă un cuib şi să depună patru ouă. Furtunile de vară şi slăbiciunea unuia dintre pui au adus un nou episod de tristeţe, fiindcă puiul a murit. Au rămas trei, care s-au dezvoltat, au învăţat să zboare. Comment-urile, mesajele care ne vin pe chat-uri sunt deosebite. Ne vin multe aprecieri şi din Polonia, Germania, Islanda, Cehia. Ne bucurăm că oamenii sunt interesaţi de viaţa păsărilor, a animalelor şi sperăm ca şi anul acesta să ne urmărească”, a declarat Iulia Vizi, din cadrul Grupului Milvus.

Aceasta a spus că pe camere se poate vedea cum, la sfârşitul lunii august, puii zboară din cuib, fac câteva raiduri pentru mâncare, apoi pleacă spre ţările în care vor ierna.

“Aceşti pui nu au fost inelaţi, fiindcă acel cuib monitorizat se află pe un stâlp de medie tensiune şi ar trebui să cerem Electrica să întrerupă curentul în Dumbrăvioara, e o zonă mai aparte, e chiar la stradă, pe DN 15. Sperăm ca aceste berze să revină, fiindcă, de obicei, se reîntorc în zona în care au crescut”, a mai precizat Iulia Vizi.

 

 

AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.