Totul a început într-un atelier de câțiva metri pătrați, avându-i drept protagoniști pe Elena și Vasile Gliga. Existau doar ideile, încrederea în forțele proprii și o dorință puternică de a da sens și valoare vieții lor. Firmele Gliga sunt astăzi cel mai mare producător de instrumente muzicale cu coarde și arcuș din Europa, instrumentele Gliga…
Etichetă: ANI
Șoferii condamnaţi că au condus drogaţi sau beți, fără permis pe o perioadă de până la 10 ani
Propunerea legislativă modifică şi completează unele normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului si consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar Camera Deputaţilor este decizională pe acest proiect. Potrivit senatorului PSD, iniţiativa legisaltivă mai prevede că folosirea minorilor în derularea de operaţiuni cu substanţe psihoactive va fi o…
Românii vor putea alege să muncească până la vârsta de 70 de ani
Măsura este prevăzută în noua Lege a pensiilor și se va aplica de la 1 ianuarie 2024. Potrivit actului normativ, persoanele asigurate în sistemul public de pensii, care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie, vor putea opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității până la împlinirea vârstei de 70 de ani….
O tânără de 20 de ani din județul Mureș și-a pierdut viata intr-un accident spre mănăstirea Berivoi, lângă Făgăraș
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Făgăras s-au deplasat în această seară, în regim de urgență, la un accident rutier, produs pe drumul ce duce către Mănastirea Berivoi. La fața locului, pe un segment de drum în curbă, a fost identificat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, cu multiple avarii. În vehiculul condus de…
Lansare de carte. Omagiu profesorului Vasile Dobrescu la împlinirea vârstei de 80 de ani”
Cu ocazia Zilelor UMFST, Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, vă invită să participați luni, 11 decembrie 2023, la evenimentul de lansare a volumului omagial „Istoria în cetate. Omagiu profesorului Vasile Dobrescu la împlinirea vârstei de 80 de ani”. Evenimentul cultural va avea loc în Aula Magna, începând cu…
Rinocerul lânos, unic în România, de circa 50.000 de ani, va fi botezat la redeschiderea Secţiei de Ştiinţele Naturii
Un rinocer lânos, unic în România, provenit din zona Siberiei de Vest, a cărui vârstă este estimată la circa 50.000 de ani, urmează să fie botezat în urma votului vizitatorilor, la redeschiderea Secţiei de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Judeţean Mureş, programată pentru data de 14 decembrie, ora 17,00. Rinocerul lânos a fost achiziţionat în…
Fotbalist de 16 ani din Fântânele, la echipa “mare” a FCSB
Matyas Laszlo, un puşti de doar 16 ani, originar din Fântânele, a fost cooptat de antrenorul cipriot al FCSB, Elias Charalambous, în lotul cu care echipa bucureşteană a abordat jocul de Cupă de aseară, cu FCU Craiova (Mititelu). Chiar dacă antrenorul Charalambous nu l-a utilizat pe foarte tânărul Matyas Laszlo, simpla sa prezenţă în lotul…
Aniversare la Liceul Bolyai Farkas. 200 de ani de când Bolyai János a creat geometria neeuclidiană
Acum 200 de ani, în 1823 Bolyai János a creat geometria neeuclidiană. A demonstrat că celebra axiomă a paralelelor este independentă de celelalte axiome ale geometriei și a dedus că geometria lui Euclid nu este unica posibilă și că se poate dezvolta o nouă geometrie mai generală pe care a denumit-o știința absolută a spațiului….
Punctul alb pentru un simbol al sărbătorilor de peste 20 de ani la Târgu Mureș, autobuzul lui Moș Crăciun
La mulți ani Târgu Mureș, La mulți ani România!
Autostrada A8 – încep exproprierile pentru porțiunea Târgu Mureș – Miercurea Niraj
În sedința din această săptămână, Guvernul va aproba proiectul de hotărâre privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional “Autostrada Târgu Mureş-Târgu-Neamţ- secţiunea I: Târgu Mureş-Miercurea Nirajului, km 0+ 000- km 22 + 000 şi legătura la Autostrada A3 (2,4…
Un tâlhar de 29 de ani din Sighișoara, reținut
La data de 7 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighișoara au fost sesizați cu privire la faptul că asupra a două persoane au fost exercitate acte de violență, fiindu-le sustrase bunurile pe care le aveau asupra lor. La data de 11 noiembrie 2023, persoana bănuită de comiterea faptei a fost depistată în muncipiul…
Programele Rabla au dus la casarea a peste 350.000 de mașini vechi în ultimii cinci ani
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a prezentat o statistică a ultimilor cinci ani de funcționare a Programului de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto Naţional, mai cunoscut ca programul Rabla. Așa cum era de așteptat, principalul beneficiar al Rabla Clasic a fost, an de an, marca Dacia. Datele furnizate de AFM arată că, în 2023 de…
Székely Szintia, tânăra de 19 ani dispărută, găsită decedată pe calea ferată
La data de 9 noiembrie 2023, polițiștii Serviciului Judeţean de Poliție Transporturi Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, între stația CF Târgu Mureș și halta CF Dumbrăvioara se află o persoană lovită de tren, posibil decedată. În urma activităților de cercetare penală desfășurate, s-a stabilit identitatea victimei, fiind vorba de o tânără…
Potrivit unui sondaj, majoritatea gospodăriilor maghiare deţin o maşină care are 16 ani sau mai mult
51% dintre proprietarii de autovehicule din Ungaria folosesc o maşină care are 16 ani sau mai mult, cumpărată cu un preţ cuprins între 1 şi 3 milioane de forinţi; vârsta medie a autovehiculelor din Ungaria este de 14,5 ani, a anunţat luni portalul Hasznaltauto.hu, în baza unui sondaj reprezentativ realizat online, în luna septembrie, de…
Cel mai mare producător de țuică din Mureș activează de peste 30 de ani la Glodeni
În Transilvania nu e casă de la țară fără țuică, băutura alcoolică tradițională obținută prin fermentarea și distilarea prunelor. Mulți o produc pentru consum propriu apelând la vecinii care au cazane, însă nu puțini sunt cei care o cumpără direct de la distilerii. Cea mai mare întreprindere de profil din județul Mureș se află în…
În ultimii 10 ani a crescut procentul liceenilor din Târgu Mureș care ajung cu mașina la școală
În perioada septembrie – octombrie, Critical Mass au reușit să calculeze cota modală în rândul liceenilor din 5 școli. Chestionarul de mobilitate efectuat în perioada campaniei Bike2School a fost completat de către 521 liceeni. Iată rezultatele… https://infogram.com/chestionar-2023-mobilitatea… În baza răspunsurilor colectate și analizate reiese că momentan mersul pe bicicletă, spre și de la, școală este…
Ambasadorul Kathleen Kavalec, la sărbătorirea a 12 ani de la deschiderea American Corner la Târgu Mureş
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec, a participat, vineri, la sărbătorirea a 12 ani de la deschiderea American Corner la Târgu Mureş, ca secţie a Bibliotecii Judeţene Mureş, alături de elevi din clasele a III-a şi a IV-a de la Colegiul Naţional “Unirea”. “Astăzi am avut bucuria de a sărbători împreună 12…
Muzeul Naţional Secuiesc, restaurat cu fonduri europene, a fost redeschis vizitatorilor după doi ani
Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, restaurat şi modernizat cu fonduri europene, a fost redeschis, joi, pentru vizitatori, după doi ani de la începerea lucrărilor. Acestea au vizat atât reabilitarea completă a ansamblului de clădiri, cât şi reamenajarea parcului dendrologic, spaţiul expoziţional fiind mărit cu 30% în urma intervenţiilor. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas…
Prima creștere a amenzilor rutiere după mulți ani de plafonări
Un proiect de ordonată al ministerului de Interne prevede majorarea punctului de amendă, plafonat încă din 2017, la nivelul de 145 de lei, adică 10 la sută din salariul minim brut de la acea vreme. Anii următori, deși salariul minim pe economie a continuat să crească, toate guvernele au prelungit această plafonare de la un…
Infracțiuni din trafic pe vârste. Șofer de 25 de ani prins drogat și unul de 55 de ani băut
La data de 18 octombrie 2023, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Band au oprit un autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani, din Sâncraiu de Mureş. S-a stabilit că cel în cauză nu deţine permis de conducere, iar, ca urmare a testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila…
Punctul alb pentru inaugurarea primului parc realizat la Sovata, unicul în ultimii ani din județul Mureș
Nou transplant cardiac la IUBCvT Târgu Mureş, la un pacient în vârstă de 53 de ani
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, dr. Horaţiu Suciu, a anunţat, vineri, efectuarea celui de-al cincilea transplant cardiac din acest an, la un pacient în vârstă de 53 de ani, aflat în stare de insuficienţă cardiacă. “În cursul serii trecute, am efectuat o intervenţie…
După 14 ani, un șef de stat român merge în vizită oficială în Ungaria
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va efectua, mâine, o vizită oficială în Ungaria, la invitaţia Preşedintelui Katalin Novak. “Vizita are loc în contextul unei dinamici crescute a contactelor la nivel înalt, după vizita oficială efectuată de Preşedintele Katalin Novak la Bucureşti, în septembrie 2022, şi participarea la cel de-al 8-lea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări,…
Amforete şi vase vechi de peste 4.000 de ani, descoperite în situl Păuleni – Ciuc Dâmbul Cetăţii
Mai multe amforete şi vase vechi de peste 4.000 de ani au fost descoperite, recent, în situl Păuleni – Ciuc Dâmbul Cetăţii din judeţul Harghita, de către o echipă de cercetători de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, obiectele datează din epoca bronzului mijlociu şi aparţin culturii Ciomortan…
100 de ani de ÎNVĂȚĂMÂNT PEDAGOGIC în Târgu Mureș
Mesajul directorului Colegiul Național Pedagogic „Mihai Eminescu” Târgu Mureș Prof. LOBONȚ Dorin, cu prilejul aniversării centenarului școlii. Octavian Paler spunea că „orice evocare devine în mod fatal o istorie şoptită a momentului în care amintirea începe să vorbească”. Iată-ne deci astăzi, alături, pentru a evoca împreună istoria învățământului pedagogic în județul Mureș sau existență a…
Hotelul Privo a aniversat 10 ani
Hotelul din Târgu Mureș a fost premiat în 2014 pentru cea mai frumoasă fațadă de clădire nerezidențială din Europa în cadrul Galei Baumit și Best Luxury Design Hotel, de două ori consecutiv la categoria “ WLHA Global” de către World Luxury Hotel Awards, iar în 2017 s-a situat pe locul 1 în Top 25 Hotels…
Auchan România sărbătorește 17 ani cu sute de reduceri, oferte și avantaje pentru clienții din întreaga țară
Până pe 24 octombrie, Auchan România sărbătorește 17 ani de activitate, iar cu această ocazie a pregătit sute de oferte aniversare, menite să cinstească loialitatea clienților, precum și să protejeze puterea de cumpărare a românilor. Astfel, clienții sunt invitați în magazinele Auchan, precum și pe auchan.ro, să descopere sutede oferte promoționale și beneficii speciale. Începând…
100 de ani de Învățământ Pedagogic în Târgu-Mureș
Într-un cadru festiv, Colegiul Național Pedagogic „Mihai Eminescu” a sărbătorit în acest an școlar 100 de ani de Învățământ Pedagogic în Târgu-Mureș. Cu acest prilej a avut loc și Conferința Internațională de Educație Nonformală – noi direcții, abordări și strategii la nivelul practicilor și al politicilor educaționale. În această unitate de învăţământ cu tradiţie în…
Seniorii orașului Luduș premiați la aniversarea a 50 de ani de la căsătorie
Acești oameni frumoși care trăiesc împreună de o jumătate de secol ne demonstrează tuturor că iubirea poate trece cu brio peste orice obstacol întâlnit de-a lungul vieții. O căsătorie de 50 de ani este o mare valoare, un exemplu pentru toate generațiile, drept pentru care astăzi am oferit celor 29 de cupluri o diplomă de…