Vechea cetate a Bistriţei îşi va recăpăta atmosfera medievală la sfârşitul acestei săptămâni, cu ocazia reluării festivalului organizat de Asociaţia culturală Bistriţa Medievală, după şase ani de absenţă. Potrivit comunicatului de presă remis miercuri de organizatori, Serbările Bistriţei Medievale revin, între 23 şi 25 iunie, cu un program complex, dinamic şi inedit, din care nu…
Etichetă: ANI
Țăranii noștri! Tanti Maria (91 de ani) din Târgu-Mureș
Tanti Maria din Târgu-Mureș are 91 de ani. Vinde în piața Diamant. Este plină de viață și energie. Vinde la piață verdețuri: ceapă și usturoi verde, ridichi, mărar, salată. În plus mai are cartofi, fasole, morcovi, paste de casă. Veniți si cumpărați de la ea. Sprijiniți producătorii locali.
Grefierii anunță proteste, după ce Guvernul a anunțat că majorează vârsta de pensionare la 65 de ani: „Avem capacitatea să blocăm sistemul judiciar”
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial anunță că și grefierii vor protesta, în contextul în care Guvernul a anunțat că, prin amendamentele aduse la legea pensiilor speciale, majorează vârsta de pensionare la 65 de ani. „Curând, grefierii se vor alătura formelor de proteste deja în derulare, precum și celor ce… Citește articolul complet
Ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume, fructe şi cartofi, pentru trei ani
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume – fructe şi cartofi. Legea merge la promulgare, scrie News.ro. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume,… Citește articolul complet
La 90 de ani, pictorița Lucia Zîna Suciu din Târgu Mureș uimește publicul
Pictorița Lucia Zîna Suciu din Târgu Mureș, ajunsă la vârsta de 90 de ani, își impresionează colegii de breaslă și uimește publicul prin încăpățânarea cu care continuă să picteze, prin vivacitate și luciditate. Asociația Artiștilor Plastici Mureș, a cărei membru fondator este, i-a vernisat o expoziție cu peste 100 de tablouri și a lansat o…
După 129 de ani, a început restaurarea acoperişului Turnului cu Ceas din Cetatea Medievală Sighişoara
Primarul municipiului Sighişoara, Iulian Sîrbu, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că au început lucrările de restaurare la acoperişul Turnului cu Ceas din Cetatea Medievală, după 129 de ani de la ultima intervenţie, acesta fiind simbolul oraşului şi principalul obiectiv turistic, despre care există însemnări că a fost reparat în 1678, 1788, iar ultima dată în…
TVR Tg. Mureş împlineşte 15 ani!
TVR Tg. Mureş sărbătoreşte 15 ani de emisie pe data de 5 Mai 2023. Evenimentul va fi marcat de două emisiuni-ediţii speciale, în limba română şi în limba maghiară. Cu această ocazie va fi lansat un concurs la care telespectatorii au posibilitatea de a câştiga, prin tragere la sorţi, un televizor LED, oferit prin parteneriatul TVR Tg….
Polițiștii mureșeni caută un bărbat, în vârstă de 62 de ani, care a plecat voluntar din Cristești
În fapt, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, la data de 17 aprilie a.c., în intervalul orar 10.00 – 12.00, numitul BEICA GHEORGHE, de 62 de ani, ar fi plecat de la domiciliul său, din comuna Cristești, însă nu a mai revenit. Semnalmente: înălțime apox 1.80 – 1.90 metri, constituție atletică, început…
Dr. Radu Deac: Timp de 50 de ani, IUBCvT Târgu Mureş a demonstrat curaj şi o dorinţă constantă de a explora
Doctorul Radu Deac, care a realizat peste 10.000 de operaţii pe cord deschis şi 35 de transplanturi de cord, a declarat, joi, în cadrul festivităţii prilejuite de împlinirea a 50 de ani de la prima operaţie pe cord deschis din Transilvania, că, timp de o jumătate de secol, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi…
La 24 de ani, un tânăr din Târgu Mureș a pornit o afacere care îi aduce peste 5 milioane de euro
La doar 24 de ani, un tânăr din Târgu Mureș a pornit o afacere care dupa zece ani îi aduce venituri de peste 5 milioane de euro. Construiește locuri de joacă și terenuri de sport în toată țară, iar de curând a inaugurat o fabrică unde va produce echipamentele pentru aceste platforme. Dorința omului de…
O lopată din lemn, veche de peste aproape 4.000 de ani, descoperită pe traseul Autostrăzii Transilvania
O lopată din lemn, veche de peste 4.000 de ani, alături de alte piese arheologice descoperite pe traseul din Sălaj al Autostrăzii Transilvania, fac obiectul expoziţiei temporare “Prezent şi trecut – Infrastructură şi Arheologie”, găzduită în această perioadă de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. “Expoziţia şi-a propus să prezinte o parte din descoperirile…
Prețurile din Cluj-Napoca au crescut cu peste 90% în șapte ani, dublu față de media națională
Prețurile din Cluj-Napoca s-au apreciat cu peste 90% în perioada 2015 – 2022, dublu față de media națională, și au depășit majorarea câștigului salarial real din aceeași perioadă, subliniază Dorel Niță, coordonator ValorEasy, într-o analiză Actualdecluj.ro. Acesta spune că prețul mediu cerut pentru un apartament cu 2 camere de vânzare… Citește articolul complet
Legea salarizării a primit raport de admitere, după 3 zile de dezbateri
Comisia de munca a Senatului a adoptat joi seara un raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege a salarizării, după trei zile și mai bine de 25 de ore de dezbatere, transmite News.ro. Raportul de admitere a fost adoptat cu 6 voturi „pentru” (PSD și UDMR), 1 vot „împotrivă” (USR) și 4 abțineri…
Akos Mora aşteaptă votul plenului
Comisia juridică din Senat a adoptat, marți, un raport favorabil pentru încetarea mandatului senatorului PNL Akos Mora. Decizia vine după ce Agenția Națională de Integritate a cerut în repetate rânduri încetarea mandatului acestuia, după ce instanța a decis că acesta s-a aflat într-o situație de incompatibilitate. Președintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, a precizat că urmează…
Ovidiu Butuc, declarat incompatibil de ANI
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) i-a găsit incompatibili pe cei 29 de actuali şi foşti manageri de spital, şefi de secţie şi directori medicali, verificaţi zilele acestea. Cei verificaţi sunt din Bucureşti şi din 12 judeţe. Cei mai mulţi găsiţi în neregulă sunt din Sibiu. Printre cei care au au fost găsiţi în incompatibilitate sau…
Patru ONG-uri cer demiterea senatorului Akos Mora
Expert Forum, Freedom House România, Institutul pentru Politici Publice și Centrul Român pentru Politici Europene au solicitat Parlamentului și BEC să respecte deciziile CCR și ICCJ. Două sunt nemulțumirile de pe agenda celor patru reputate ONG-uri: cazul senatorului Mircea Diaconu, demis în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care constată că starea…
Consilier județean cu avere nejustificată
Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 259.102,48 Lei (aprox. 63.350,24 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către SERACU IERONIM, Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Mureș, împreună cu soția, în perioada 2008 – 2011. Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a dispus…
ANI cere demiterea senatorului PNL Akos Mora
Agenția Națională de Integritate solicită Senatului României și Camerei Deputaților aplicarea sancțiunii disciplinare de revocare din funcție a senatorului Mora Akos Daniel, respectiv a deputatului Stoica Ștefan Bucur, ca urmare a deciziilor nr. 6289/2013 și 6734/2013, emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a rapoartelor de evaluare…
Conflict de interese la Spital
Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese în materie administrativă și penală în cazul lui Gălățean Lucian, fost şef al Biroului analiză financiară din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu – Mureş. Gălățean Lucian a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, întrucât a participat, în calitate de membru sau…
Vicele Antal Attila, incompatibil
Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Antal Attila, a declarat că nu exclude varianta demisiei, după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a fost, timp de mai mulţi ani, administrator al unei firme. Antal Attila a precizat că este vorba de un cabinet psihologic, înfiinţat în…
Viceprimarul de la Iernut, declarat de ANI incompatibil
Rareș Bircea, viceprimarul de la Iernut, a fost declarat de Agenția Națională de Integritate (ANI) ca fiind în stare de incompatibilitate. Inspectorii ANI își motivează decizia spunând că încă din 26 iunie 2012, viceprimarul de la Iernut deține simultan funcția publică de viceprimar și cea de administrator al firmei Euromarconsult, funcții care sunt incompatibile, potrivit…
Deputatul Florin Urcan, declarat incompatibil de ANI
După cazul senatorului liberal Akos Mora, care e în pericol să-și piardă mandatul din cauza unei decizii de incompatibilitate emise de Agenția Națională de Integritate, un nou parlamentar de mureș are problem. Deputatul PDL Florin Urcan a fost declarat incompatibil de către ANI, pentru perioada în care a fost primar la Luduș, iar mai apoi…
Lupta cu ANI, o modă
Avem primul parlamentar care şi-ar putea pierde mandatul, dar şi primul consilier local târgumureşean pe care Agenţia Naţională de Integritate(ANI) îl declară incompatibil. Mai mulţi consilieri judeţeni au renunţat la mandatele lor după ce ANI a câştigat în instanţă procesele şi a dovedit că aceştia erau incompatibili. ANI, după ureche Acum vreo doi ani de…
Akos Mora, la un pas de a-și pierde mandatul de senator
Senatorul PNL de Mureș Akos Mora e la un pas de pierderea mandatului. Ieri, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că senatorul este în stare de incompatibilitate, printr-o decizie definitivă și irevocabilă. Pe site-ul instituției se precizează că instituția „Respinge recursul declarat de Mora Akos Daniel împotriva sentintei civile nr. 34 din 24…
Incompatibilitatea lui Maior a ajuns la CL
Presedintele de sedinta consilerul local Sebastian Pui a dat citire ieri, în plenul Consiliului Local Tîrgu-Mureș, raportului emis de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate, precum şi existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală, ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcţii şi calităţi, precum şi adoptării unor…
Claudiu Maior acuzat de conflict de interese
Agenția Națională de Integritate precizează astăzi printr-un comunicat de presă că fostul viceprimar, actualmente consilier personal al primarului, Claudiu Maior se află în situația unui conflict de interese. Mai exact, cauza este un contract încheiat între Primărie și persoana fizică autorizată Claudiu Maior, care este incompatibil cu statutul de consilier local al lui Claudiu Maior….
Copotoiu în vizorul ANI pentru conflict de interese
Potrivit unui comunicat de presă emis de Agenția Națională de Integritate (ANI), fostul rector al UMF Constantin Copotoiu este acuzat de conflict de interese: „Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul lui COPOTOIU CONSTANTIN, Șef secție în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, Jud. Mureș, întrucât,…
Florea, împotriva prezenţei primarilor în CA ale firmelor
Primarul municipiului Târgu Mureş, dr. Dorin Florea, s-a manifestat, luni, împotriva intenţiei de modificare a Legii nr. 161/2003 privind asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, arătând că motivul invocat de unii aleşi pentru a rămâne în aceste structuri ar fi o ‘şmecherie’ şi…
Găselnița ANI pune aleșii în off-side
Atât primarii din județ, indiferent că sunt primari de municipii, orașe sau comune, cât și președintele Consiliului Județean (CJ) Mureș riscă să-și piardă mandatele, dacă legea s-ar aplica unitar în cazul tuturor spețelor cercetate de Agenția Națională de Integritate (ANI). Că această instituție este controversată și multe din soluțiile date ajung să fie contrazise de…
Balogh iese din CJ după un proces pierdut cu ANI
Consiliul Judeţean Mureş a luat act, joi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, de încetarea de drept a mandatului consilierului judeţean Balogh Iosif (UDMR), după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) referitoare la existenţa unui conflict de interese în privinţa a 56 de contracte, în valoare de…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.