La Congresul PNL din 28 iunie 2014, cei 31 de vicepreşedinţi ai lui Iohannis au fost aleşi uninominal, ca reprezentanţi ai diferitelor grupări ale partidului, din 57 de candidaţi. Preşedintele liberalilor Mureş, Ciprian Dobre a fost ales vicepreşedinte PNL. Cei 31 de vicepreşedinţi PNL aleşi sunt: Cristian Adomniţei, Ludovic Orban, Teodor Atanasiu, Alina Gorghiu, Dan…
Etichetă: Ciprian Dobre
Sacfiuţ, in memoria Ramonei Fabian
Prima ediţie a Festivalului Concurs de Interpretare de Muzică Populară, organizat în memoria regretatei Ramona Fabian, s-încheiat ieri în aplauzele unui public generos ce a umplut până la refuz Sala Mare a Palatului Culturii. Festivalul intitulat „Sacfiuţ”, după unul din cântecele interpretate cu mare succes de Ramona Fabian a fost un adevărat eveniment reuşit. „Echipa…
La mulţi ani, Drapelului Naţional!
Astăzi în întreaga ţară a fost sărbătorit Drapelul Naţional, simbolul vizual – al Românilor de pretutindeni. „26 iunie – Ziua Drapelului Naţional – sărbătorită de toţi românii începând cu anul 1998 – nu este o zi oarecare. Este, alături de Ziua Naţională, un moment de reflexie asupra a ceea ce naţiunea română, solidaritatea şi unitatea…
Justificată afilierea PNL la PPE
Ciprian Dobre, preşedintele organizaţiei PNL Mureş, a declarat miercuri, că discuţia despre trecerea PNL din grupul ALDE la PPE este pe deplin justificată, întrucât formaţiunea din care face parte nu poate fi în ţară de centru-dreapta, iar în Parlamentul European de centru-stânga. „Au existat discuţii despre afilierea PNL la popularii europeni încă de pe vremea…
Trădarea pe faţă a românilor!
Senatorul PSD Mureş Alexandru Petru Frătean afirmă că predarea puterii în plan local de către liberali către PDL depăşeşte limita acceptabilului, iar sub titlul glorios de unificare a dreptei se petrece în realitate o “trădare pe faţă” a românilor, care au votat USL în 2012. “Politica este arta posibilului – spune un celebru dicton, însă…
Rusaliile pe Valea Gurghiului
De Rusalii, ce se sărbătoresc în fiecare an la 50 de zile după Paşti şi la 10 zile după Înălţare, preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre, deputatul de Mureş Cristian Chirteş şi inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, prof. Ştefan Someşan s-au întâlnit cu locuitorii din Valea Gurghiului. „Rusaliile, sărbătoare pe care o ştim şi…
Comemorăm 7 decenii de la deportarea evreilor din judeţ
În luna mai comemorăm deportarea evreilor. Plăci comemorative au fost dezvelite de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” în 12 oraşe din ţară, printre care
Multe, multe evenimente pe agenda CJ Mureș
Consiliul Județean Mureș se întrunește în scurt timp pentru a discuta și adopta o serie de proiecte de hotărâri ce vizează parteneriate cu Asociația Bookland, Liga Studenților, Aeroclubul României și altele în vederea organizării unor evenimente de interes public. Puteți parcurge în continuare ordinea de zi a CJ Mureș, ședință care va începe la ora…
Proiecte ambițioase, realizare anevoioasă
„Creşterea competitivităţii economiei şi a atractivităţii judeţului Mureş, reducerea disparităţilor existente între mediul urban şi rural, în scopul creării unui climat favorabil pentru locuitori, întreprinzători şi turişti”, acesta este obiectivul general pe care Consiliul Județean (CJ) Mureș și l-a fixat în „Strategia de dezvoltare a judeţului Mureş pentru perioada 2014-2020”. Documentul postat pe site-ul instituției…
Shinya Ozaki premiat, după 20 de ani la Tîrgu-Mureș
Dirijorul orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, japonezul Shinya Ozaki, a primit joi seară distincţia Alae (în latină Aripi – n.r.) din partea preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, în prezenţa ambasadorului Japoniei în ţara noastră, Keiji Yamamoto. Distincţia Alae, care se acordă personalităţilor pentru curajul de a izbândi, puterea de a inspira…
Desființarea Judecătoriei Tîrnăveni, cu consecințe grave
Preşedintele PNL Mureş, Ciprian Dobre, preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Mureş, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că susţine menţinerea în funcţiune a Judecătoriei Târnăveni, deoarece desfiinţarea acesteia ar avea consecinţe negative inclusiv asupra actului de justiţie. ‘Desfiinţarea Judecătoriei va avea consecinţe negative şi asupra actului de justiţie, ţinând cont de faptul că termenele la…
Unitatea USL mai importantă decât căutarea vinovaților
Ciprian Dobre, liderul PNL Mureş, a declarat joi, pentru AGERPRES, că este nevoie de o relansare a Uniunii Social Liberale şi de o regăsire a unităţii USL şi nicidecum de căutarea vinovaţilor pentru disputele apărute în ultimele zile în cadrul coaliţiei guvernamentale. ‘Coaliţia cred că are nevoie de o relansare, aceasta e soluţia şi cred că…
Referendumul pentru constituție, greu de trecut
Vicepreşedintele liberal Ciprian Dobre, liderul PNL Mureş, a declarat luni că referendumul pentru modificarea Constituţiei, anunţat după reuniunea liderilor USL, va fi foarte greu de trecut, ca urmare a faptului că va fi organizat după vechea lege şi va avea nevoie de un cvorum de 50% plus unul din voturile celor înscrişi pe listele electorale….
CJ dă vestea cea mare: Peninsula în Tîrgu-Mureș
Ultima ședință ordinară din acest an a Consiliului Județean (CJ) Mureș a fost precedată de un anunț făcut într-o formulă inedită. Președintele CJ, Ciprian Dobre, alături de liderul grupului UDMR Kelemen Márton au venit în fața mass-media pentru o declarație în care anunțau reîntoarcerea festivalului Peninsula la Tîrgu-Mureș sau undeva în vecinătatea orașului, locația nefiind…
Peninsula se întoarce în 2014 la Tîrgu-Mureș
Anunțul a fostă făcut astăzi de președintele Consiliului Județean Mureș Ciprian Dobre, într-o conferință de presă susținută alături de liderul grupului UDMR din Consiliul Județean Kelemen Marton. Cei doi susțin că negocierile au durat mai multe luni, începând încă din vară și au fost purtate cu proprietarii mărcilor Peninsula și Felsziget. Nu s-au stabilit încă…
Ajutoarele alimentare, motiv de dispută politică
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, a acuzat, miercuri, Primăria Târgu Mureş că se foloseşte de persoanele care primesc ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană din ‘motive politicianiste’. El a prezentat un film în care beneficiari ai ajutoarelor primeau, odată cu produsele alimentare, o scrisoare în limbile română şi maghiară, în care se arată, printre altele:…
O nouă ședință cu scântei etnice la CJ
O ședință aparent banală care trebuia să fie astăzi la Consiliul Județean a ajuns din nou subiect de dispute etnice. După ce la ultima ședință ordinară a plenului grupul UDMR a cerut să se respecte, conform legii, dreptul consilierilor maghiari de a lua cuvântul în limba maghiară, azi ședința a început cu intonarea imnului de…
Contre Dobre-Pașcan pe tema aeroportului
Preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre, a declarat joi că judeţul nu este afectat că planul general (masterplan) de transport, cu proiecte de modernizare de 1,12 miliarde euro ale unor aeroporturi din ţară, nu include şi Aeroportul Transilvania din Târgu Mureş, preocuparea administraţiei judeţene fiind creşterea numărului de pasageri. ‘Masterplanul de transport, aşa cum a fost…
Împotriva limbii maghiare în instanțele de judecată
Justiţia română, la fel ca în orice stat, are caracter unitar pe tot teritoriul ţării, procedura judiciară neputându-se modifica în funcţie de ponderea unei minorităţi naţionale, aşa cum au propus doi deputaţi UDMR într-un proiect de lege aprobat tacit de Camera Deputaţilor, a declarat miercuri vicepreşedintele PNL Ciprian Dobre, lider al PNL Mureş. ‘Din punctul meu…
Conflict deschis la vârful Consiliului Județean
După ce a crescut luni de zile, la ultima ședință ordinară a Consiliului Județean de săptămâna trecută, „buba” s-a spart și declarațiile tăioase s-au ținut lanț. Vorbim, mai exact, despre un conflict mocnit între președintele CJ, Ciprian Dobre (fost vicepreședinte pentru o vreme în mandatul trecut), și vicepreședintele CJ, Lokodi Edita (fostă președinte pentru două…
Ședință cu nervii întinși la Consiliul Județean
Pentru prima dată în cadrul unei ședințe de Consiliu Județean, grupul UDMR a uzat astăzi de prevederile legislative care le permite consilierilor maghiari să se adreseze plenului în limba maghiară. Inițiativa a fost luată de vicepreședintele CJ Lokodi Edita, care a așteptat degeaba câteva momente stânjenitoare un răspuns la solicitarea de a primi un translator…
PNL Mureș e împotriva referendumului UDMR
Preşedintele PNL Mureş, Ciprian Dobre, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că organizaţia liberală este împotriva organizării referendumului pentru o regiune Mureş-Harghita-Covasna, aşa cum propune UDMR. ‘Din punctul meu de vedere, eu m-am pronunţat: PNL Mureş este împotriva vreunui astfel de demers, în primul rând a unui referendum. PNL clar va vota împotrivă dacă…
Târnava Mică va fi deviată la Mica
În urma unei vizite în județul Mureș, făcută la invitația președintelui CJ Ciprian Dobre, Lucia Varga, ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură a declarat că va cofinanța împreună cu Consiliul Județean Mureș un proiect de deviere a cursului Tîrnavei Mici. Problema a venit din cauza surpării repetate a unei porțiuni a drumului care leagă…
(ne)Pregătiți pentru iarnă!
La vecinii din Harghita săptămâna trecută a nins, iar drumurile naționale spre Toplița și Praid au fost acoperite temporar cu zăpadă. S-a circulat în regim de iarnă, dar utilajele au intervenit prompt și n-au fost probleme. La nivel declarativ, în județul Mureș suntem pregătiți. S-au făcut stocuri, avem utilaje, iar dacă vom avea căderi de…
CJ Mureș pregătit pentru eventuale deszăpeziri
Consiliul Judeţean Mureş a anunţat joi, printr-un comunicat de presă, că este pregătit în orice moment să dea ordinele de începere a prestării serviciilor de deszăpezire, deoarece există contracte-cadru semnate cu o serie de firme specializate pe o perioadă de patru ani, iar toţi prestatorii au prezentat garanţiile de bună execuţie. Potrivit CJ Mureş, instituţia…
Birocrație, controale și borduri pe agenda CJ
Ședința Consiliului Județean (CJ) de joia trecută s-a terminat rapid, în mai puțin de o oră, însă a scos la iveală câteva chestiuni mai puțin cunoscute. Prima surpriză neplăcută… … a fost la votarea Ordinii de zi, când am aflat că proiectul „Îmbunătăţirea intervenţiilor în situaţii de urgenţă în zone greu accesibile, în Regiunea VII…
Dobre respinge ideea referendumului UDMR
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, a declarat miercuri că regionalizarea ţării nu intră în competenţa autorităţii judeţene, reacţionând astfel la anunţul făcut de UDMR Mureş de iniţiere a demersurilor pentru organizarea unui referendum în vederea creării unei regiuni Mureş-Harghita-Covasna, cu capitala la Târgu Mureş. Preşedintele CJ Mureş a precizat că, potrivit Legii 3/2000 privind…
Filmele de la TIFF vin la Tîrgu-Mureș
Regizorul Tudor Giurgiu, preşedintele Transilvania Internaţional Film Festival, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, organizarea în premieră la Târgu Mureş a primei ediţii a TIFF, în perioada 13-15 septembrie, în cadrul evenimentului ‘100 de ani de cultură în Mureş’, care marchează centenarul Palatului Culturii din municipiu. Tudor Giurgiu a spus că momentul ales pentru…
3 luni de manifestări la centenarul Palatului Culturii
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Minodor Dobre, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că începând din luna septembrie, până la finele lunii noiembrie, la Târgu Mureş vor avea loc manifestări culturale de amploare, în cadrul Programului de interes public judeţean ‘100 de ani de la construirea Palatului Culturii’. ‘Vom organiza, începând cu 3 septembrie,…
Întrevedere Dobre – Ambasadorul Beligiei
Marţi 30 Iulie 2013, Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre l-a avut ca oaspete la sediul instituţiei, pe Ambasadorul Regatului Belgiei în România – Excelenţa Sa, domnul Philippe Beke, aflat într-o vizită de lucru în Judeţul Mureş. Fiind a doua vizită în judeţul Mureş a Excelenţei Sale, discuţiile s-au axat în principal pe prezentarea proiectelor pe…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.