Aspartamul, unul dintre cei mai răspândiți îndulcitori din lume, prezent în produsele dietetice, cum sunt sucurile Coca Cola Zero, guma de mestecat Orbit, iaurturile dietetice și chiar ketchup-ul, va fi catalogat în iulie ca fiind „posibil cancerigen pentru oameni” pentru prima dată de către Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC), divizia de cercetare a cancerului…
Etichetă: lista
Lista celor mai buni sportivi târgumureșeni din anul 2022 care vor fi premiați de primărie
Joi va fi supus aprobării, în Consiliul Local Târgu Mureș, un proiect de hotărâre privind premierea celor mai buni sportivi ai anului 2022 din oraș. Conform documentelor înaintate de inițiatorii proiectului (consilierii locali Kelemen Atilla-Márton, dr. Jakab István Attila și dr. Berecki Sándor) în bugetul orașului pe anul 2023 a fost cuprinsă suma de de…
Banca Internațională de Investiții din Ungaria, considerată o „bancă rusească de spionaj”, inclusă pe lista de sancțiuni a Statelor Unite
Ultima listă de sancțiuni a Departamentului Trezoreriei Statelor Unite include un cetățean maghiar și o bancă ungară, precum și mai mulți oficiali de top ai acestei bănci, relatează Telex.hu. Pe pe lista publicată miercuri după-amiază figurează Banca Internațională de Investiții (IIB), numită în limbajul politic „banca spionilor ruși”, și vicepreședintele… Citește articolul complet
Situri arheologice din județul Mureș nominalizate în lista patrimoniului mondial UNESCO
Dosarul Frontierele Imperiului Roman DACIA este cea mai complexă nominalizare pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO pregătită până acum de România. Dosarul are 285 de componente (castre legionare și castre auxiliare cu așezări civile, castre de marș, turnuri și alte elemente de fortificație) care se distribuie de-a lungul unui sector de graniță romană de peste 1.000…
Noutăţi privind Legea sănătăţii, concediile şi indemnizaţiile medicale.Vaccinurile incluse pe lista medicamentelor compensate
Guvernul a aprobat o OUG prin care sunt introduse noutăţi privind Legea sănătăţii şi concediile şi indemnizaţiile medicale, între care includerea vaccinurilor – altele decât cele incluse în programele Ministerului Sănătăţii – pe lista medicamentelor compensate, completarea informaţiilor din modulul “Sumar de urgenţă” din Dosarul Electronic de Sănătate al pacientului, anunţă Casa Naţională a Asigurărilor…
Ordinea candidaţilor pe listele de votare
După tragerea la sorţi, făcută marţi de preşedintele BEC, judecătoarea Veronica Năstasie, ordinea candidaţilor înscrişi la alegerile prezidenţiale este următoarea: Kelemen Hunor, Klaus Iohannis, Dan Diaconescu, Victor Ponta, William Brînză, Elena Udrea, Mirel Mircea Amariţei, Teodor Meleşcanu, Gheorghe Funar, Zsolt Szilagyi,Monica Macovei, Constantin Rotaru, Călin Popescu Tăriceanu şi Corneliu Vadim Tudor.
Medicamentele ieftine ar putea fi scoase din lista compensatelor
Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR) atrage atentia ca eliminarea medicamentelor ieftine din lista de medicamente compensate ar afecta grav populatia cu venituri reduse si majoritatea pacientilor cronici din Romania. In plus, o astfel de masura ar avea efecte economice catastrofale asupra producatorilor de medicamente generice, care sunt singurii investitori din industra farmaceutica…
„Cerem sprijinul tuturor formaţiunilor maghiare”
Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat joi, la Târgu Mureş, că, în prezent, se lucrează la elaborarea criteriilor pentru desemnarea candidaţilor pentru alegerile europarlamentare, pornind de la faptul că orice membru al UDMR poate să candideze şi că există deschidere la dialog faţă de toate formaţiunile politice maghiare, în vederea susţinerii listei Uniunii….
ISJ publică rezultatele la examenul metodiștilor
Inspectoratul Școlar Județean Mureș publică astăzi pe site-ul propriu rezultatele probei scrise din cadrul selecției pentru Corpul de Metodiști din cadrul ISJ. Lista cu rezultatele obținute poate fi consultată aici. Tot astăzi, Inspectoratul a mai publicat pe site, în cadrul procedurii de mișcare a personalului didactic, lista suplinitorilor repartizați și nerepartizați, în urma concursului de…
60 de filme intră în competiție la Alter-Native
60 de scurtmetraje vor concura pentru marele premiu la cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native, care va avea loc în perioada 6-10 noiembrie la Tîrgu-Mureş. În total au fost înscrise în concurs 874 de pelicule, din care 717 – provenind din 53 de ţări – au ajuns la sediul…
Investiţii în toate cartierele Ludușului
Pentru dezvoltarea în mod armonios şi judicios a activităţii economico-sociale din oraşul Luduş, administraţia locală a întocmit o listă cu obiectivele de investiţii necesare în anul 2013 cu finanţare parţială sau integrală de la bugetul local. Daniel Şofron, director ADP şi APL în Primăria Luduş spune că pentru acest an suma alocată pentru lucrările de…
S-au publicat posturile disponibile la titularizare
Ministerul Educației Naționale a publicat posturile disponibile la examenul de titularizare care va fi organizat în acest an. Pe portalul gestionat de minister puteți consulta posturile care sunt scoase la concurs pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, dar și cele pe perioadă determinată. De asemenea, puteți verifica și posturile propuse pentru continuitate. Toate aceste liste aferente…
Lista secțiilor de votare, pe străzi
Duminică, 10 iunie, sunt programate alegerile locale. Se vor alege noii primari, consilieri locali, consilieri județeni și președinți de consilii județene. Pentru a vedea unde puteți vota în funcție de adresa dumneavoastră, vă atașăm acestui text lista secțiilor de votare din județul Mureș.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.