Un angajat al Judecătoriei Reghin este acuzat de proxenetism de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, fiind suspectat că ar fi plasat unor cunoştinţe 11 tinere, dintre care trei minore, pentru sume între 20 şi 200 de lei, începând de anul trecut până în prezent. Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin a…
Etichetă: Reghin
Rotary pentru grădiniţa UNESCO
Clubul Rotary îşi face simţită prezenţa și la Reghin. Înfiinţat recent, clubul are ca membri doar persoane recunoscute pentru integritatea lor morală şi profesională, dar şi pentru posibilităţile financiare. O primă acţiune mediatizată a acestora s-a desfășurat săptămâna trecută. Cei care au beneficiat de ea sunt copiii de la Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Voinicel”. Instituţia…
Ziua tineretului reghinean cu Ana Lesko
La Reghin s-a sărbătorit pentru a doua oară Ziua tineretului. În cinstea acestei zile, tinerii, în general elevi de liceu, au participat la diferite concursuri sportive. Câștigătorii au fost apoi premiați în seara zilei de 2 mai, pe scena Casei de Cultură Eugen Nicoară, unde s-a desfășurat un spectacol de zile mari. Concursuri Show-ul a…
Ședința rezolvă problema garajelor
Consilierii reghineni s-au întâlnit săptămâna trecută (joi) în cadrul ultimei ședințe ordinare de dinaintea campaniei electorale. Atmosfera a fost una calmă, aleșii reghinenilor au votat cu grijă și chibzuință deși ordinea de zi nu a fost una solicitantă, incluzând 10 puncte, 7 dintre ele vizând proiecte de hotărâre, două informări și rubrica ,,Diverse”. Rectificarea bugetului…
Tineret în acțiune, și la Reghin
,,Nu sta deoparte. Implică-te”, sub acest slogan echipa TiA (Tineret în Acțiune) face apel la tinerii reghineni să se implice în programul de formare ,,Metode și instrumente de educație non-formală: Tineret în Acțiune” ce se va desfășura la Reghin, în perioada 11-13 mai. Modulul de formare este realizat cu sprijinul Filiala Reghin a Fundației Creștine…
Reghinenii și ouăle roșii, invitați la Praznic
În cea de-a 3-a zi de Paşti reghinenii vor avea parte de un ,,Regal al tradiţiilor din zonă”, pus la cale de Muzeul Etnografic în colaborare cu Primăria municipiului Reghin, Asociaţia ,,Moşteniri Mureşene” şi Casa de Cultură a Tineretului ,,George Enescu”. Rugăciune şi pricesne Denumit generic „Praznicul Strălucirii Cereşti la muzeu”, evenimentul este programat să…
Zeci de reghineni, la expoziția ,,Lumina Învierii”
Zeci de reghineni şi-au făcut timp pentru a participa la expoziția ,,Lumina Învierii”, eveniment care a avut deschiderea săptămâna trecută, într-o zi obișnuită de lucru, în incinta Casei de Cultură a Tineretului ,,George Enescu”. Exponatele preţioase, făcute manual de artişti şi meşteri populari cunoscuţi din zonă, au atras exclamaţii de admiraţie și apreciere din partea…
Dennis: „Am nevoie de ajutorul vostru”
La vârsta de doar 4 ani Denis Buzdugan, din municipiul Reghin, a fost diagnosticat cu o boală cumplită: cancer la creier. Părinții disperați au apelat la fel de fel de medici, iar băiețelul a suferit până acum 3 operații, realizate în Germania. Dar costurile intervențiilor sunt colosale, iar intervenția care ar putea să-i salveze viața…
Investiții electorale și în județ
Campania electorală bate la ușă și în județ. Citiți în continuare un sumar cu investițiile care s-au făcut în principalele orașe din județ, de dragul electoratului ce pune ștampila, odată la patru ani… Luduș și Iernut La Luduș în cei aproape patru ani, Administraţia Publică Locală a realizat în termene de execuţie mai lungi sau…
La Reghin s-a schimbat faţa oraşului
Peste doar câteva luni politicienii se vor alinia la start pentru câștigarea unui mandat de 4 ani în fotoliul călduț de edil. Lupta electorală a început deja, iar politicienii se bat cu pumnu-n piept că au făcut și au dres. Totuși de cele mai multe ori marile realizări se fac pe ultima sută de metri…
Un pas spre Grădiniţa Verde
Consiliul Local Reghin a semnat protocolul de colaborare cu Asociaţia Mărţişorul, în vederea accesării Programului ,,Spaţii verzi” finanţat de MOL România în colaborare cu Fundaţia pentru parteneriat. În consecinţă, consilierii au votat la ultima lor întâlnire alocarea sumei de 7.000 de lei, contribuţie financiară la Proiectul ,,Grădiniţa Verde”. Programul Spaţii verzi 2012 se adresează ONG-urilor, care…
Dansul Viorilor, din nou pe podium
Peste 700 de perechi de dansatori au participat, la Sala Sporturilor ,,Transilvania” din Sibiu, la Campionatul Naţional de Dans Sportiv al României, iar alte 500 de perechi s-au înscris la a doua ediţie a Cupei Hermannstadt, care s-a desfășurat în aceeaşi sală. Organizatorii evenimentului au fost Fan Dance Club şi Federaţia Română de Dans Sportiv….
6 medalii la Campionatul Național de Dans
Sibiul a găzduit în perioada 3-4 martie Campionatul Național de Dans. Având o puternică susținere prin Clubul Dansul Viorilor din Reghin, județul Mureș a reușit din nou să intre pe harta dansului național. La secțiunea Latino, în grupa de vârstă 19-35 de ani, cuplul Mirona Toncean (fostă Gliga) – Ciflicli Roman de la Dansul Viorilor…
Dezbateri aprinse în ședinţa CL
Consilierii municipali din Reghin au participat săptămâna trecută la o nouă şedinţă extraordinară. Ordinea de zi a avut 7 puncte, fiind vorba despre proiecte de hotărâre care nu mai suportă amânare. Întâlnirea de lucru s-a desfăşurat în Sala de şedinţe a Primăriei devenită neîncăpătoare pentru cei care au venit să asiste la dezbaterea punctului 5…
Maghiarii se pregătesc de alegeri
Mai sunt doar trei luni până la alegerile din iunie, iar bătălia pentru fotoliul de primar al principalelor municipii şi oraşe, respectiv pentru cel al judeţului începe să se ascută. Primarii şi preşedintele Consiliului Judeţean trag tare ca să mai câștige din electorat, iar contracandidații vin puternic din urmă. Listele nu sunt complet definitivate, iar…
PDL, în expectativă
Nici reprezentanţii judeţeni ai PD-L nu au stabilit încă lista finală a candidaţilor la Consiliul Judeţean. Nici organizaţiile locale nu sunt mai avansate, cel puţin potrivit declaraţiilor oficiale. Totuşi, e aproape sigur că PD-L va merge în localităţile unde are primari pe mâna acestora. Iar în celelalte pe cel mai bine situat. Nici listele, nici…
Proiect pentru combaterea cancerului
Săptămâna trecută la Reghin s-a desfășurat o întâlnire între echipa de implementare a proiectului „Informează-te şi informează!” şi facilitatorii care urmează să susţină în cursul lunii martie sesiuni de informare. Sesiunile se vor centra pe teme privind autocunoaşterea sânului şi serviciile disponibile de screening clinic şi vor fi dedicate elevilor de clasa a XI-a de…
Pista de biciclete schimbă Reghinul
Primăria Reghin a câștigat finanțarea unui proiect important pentru municipalitate. Este vorba de programul piste pentru bicicliști. Valoarea acestui program este de 2,5 milioane lei, din care aproximativ 2,2 milioane de lei vor veni de la Agenția Fondului de Mediu ca finanțare nerambursabilă. Pe lângă pista de bicicliști se are în vedere amenajarea zonei prin…
Buget mai mare, discuţii mai multe
Mai devreme decât în alţi ani, Bugetul local al oraşului Luduş a fost pus în discuţia Consiliului Local în ziua de 6 februarie 2012. Pentru acest an, bugetul dispune de 23.076.000 de lei la venituri, 21.658.000 de lei la secţiunea de funcţionare şi de 1.418.000 de lei la secţiunea de dezvoltare precum şi 23.217.000 de…
Bugetul 2012: Votat!
Municipiul Reghin are stabilit şi aprobat bugetul pe anul 2012 după ce membrii Consiliului Local au fost convocaţi pentru vineri în şedinţă ordinară. Primarul ing. Nagy András a avansat data şedinţei ordinare şi a mutat-o din obişnuita ultimă zi de joi a lunii, în a doua de vineri a lui februarie. Ordinea de zi a…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.