Cornel Brișcaru și Ciprian Dobre își vor lansa oficial candidaturile pentru funcțiile de primar al municipiului Tîrgu-Mureș, respectiv președinte al Consiliului Județean Mureș. Alături de ei se vor lansa oficial și ceilalți candidați ai Uniunii Social Liberale din județul Mureș. La eveniment este așteptat să participe și liderul PNL Crin Antonescu, totodată co-președinte al USL….
Etichetă: USL
Apelul lui Kerekes Karoly către liberali, pentru pensii
Secretarul Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor, deputatul UDMR Kerekes Karoly, a făcut joi un apel către liberali să revină la şedinţe pentru dezbaterea amendamentelor depuse la legea pensiilor referitoare la personalul încadrat în grupa I de muncă. ‘E vorba de o lege organică. Dacă ei nu vin, cum să treacă? Sunt afectaţi sute de mii…
Tensiuni în USL Mureș
Uniunea Social Liberală, la nivelul judeţului Mureş, a reuşit să stabilească o strategie comună cu privire la doar 40 de localităţi din cele 102 unităţi administrativ teritoriale din judeţ. Potrivit ultimei anexe a protocolului de colaborare, reprezentanţii USL Mureş au reuşit să negocieze clar în privinţa a 21 de comune şi oraşe. Astfel, în opt comune din…
Patimile Cartei UMF
Dintr-un armăsar facem doi măgari. Este poate cea mai sinceră explicaţie despre situaţia de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu-Mureş. Îi aparţine preşedintelui Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), Ioan Curtu. Cum au evoluat lucrurile până la lansarea în dezbatere publică a proiectului de modificare a Hotărârii de Guvern…
Antonescu a luat notițe despre UMF
Președintele PNL Crin Antonescu a venit astăzi la Tîrgu-Mureș pentru a se întâlni cu liderii UMF și cu cei ai studenților mediciniști pentru a se informa în privința situației de la UMF. La discuții au fost chemați și prorectorul Nagy Ors și prodecanul Facultății de Medicina Generală Szabo Bela, precum și liderii studenților maghiari, aceștia…
USL în precampanie organizatorică
Uniunea Social-Liberală ştie până acum cine îi sunt candidaţii angajaţi în lupta pentru Primăria Tîrgu-Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş. Cornel Brişcaru va intra în duel cu Dorin Florea, Vass Levente şi alţii, în timp ce deputatul Ciprian Dobre va încerca să îi fure un nou mandat preşedintelui Lokodi Emoke. Politica pașilor mărunți La nivelul municipiului…
USL vrea revocarea lui Maior ca viceprimar
USL Tîrgu-Mureș anunță că propri consilieri locali municipali Octavian Moldovan, Lucian Loghin, Călin Ceontea și Sebastian Pui au promovat un Proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind încetarea mandatului de viceprimar al Municipiului Tîrgu-Mureș Claudiu Maior. Proiectul a fost depus la Consiliul Local astăzi, 23 februarie, după hotărârea judecătorească irevocabilă a Curții de Apel Cluj…
USL în aer: Sighișoara, Reghin, Luduș și lista continuă
Dacă președintele PSD Tîrgu-Mureș Dragoș Popa se prezintă încrezător în funcționalitatea USL la nivelul municipiului pe care-l reprezintă, lucrurile nu sunt la fel de roz la nivel de județ. Secretarul executiv al PSD Mureș Cornel Brișcaru declara azi că au fost închise negocierile privind culoarea politică a candidaților și paritatea pe listele de consilieri în…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.