În cadrul seriei de evenimente „Weekend cultural la UMFST”, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti vă invită la spectacolul „Cosmic Latte”. Acesta va fi prezentat publicului din Târgu Mureș în 8 aprilie, ora 20:00 și 9…
Etichetă: weekend
Ansamblul Clarino al Universității Naționale de Muzică din București a deschis stagiunea „Weekend cultural la UMFST”
Proiectul cultural „Arta ocupă orașul” a fost inițiat anul trecut de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie G. E. Palade în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale din București și cu Universitatea Națională de Muzică din București, două dintre cele mai importante universități cu profil artistic din România….
Din trecut…la Weekend
Weekend de vis pentru junioarele noastre la popice
Echipa CS Electromures Romgaz a reuşit să-şi păstreze titlul de campioane naţionale, în urma turneului final (Play-Off) al Campionatului Naţional rezervat jucătoarelor sub 23 de ani. Bravoo 👏🏼👏🏼👏🏼 Seres Bernadett, Noemi Budoi, Diana Maria Stana, Szabó Júlia-Emese, Alexandra Bianca, Izabella Molnár, Dejan Denisa, Vivien Adam, Balogh Andrea, Balogh Zsofia.
În weekend schimbăm din nou ora
De peste 100 de ani, Europa schimbă ceasurile de două ori pe an. Prima dată primăvara, atunci când se trece la ora de vară, iar apoi în toamnă, când trecem la ora de iarnă. Dar UE discută de mai mulți ani varianta renunțării la schimbarea orei. În 1916, Germania, aflată în prin Război Mondial, a…
Pârtia de schi de la Sovata rămâne deschisă în acest weekend
Dacă nu ai fost la schi anul acesta, acum este momentul, haide să ne bucurăm împreună, anunță administratorul pârtiei din Sovata. Programul: Sâmbătă – Duminică, 10:00-17:00!
Indicatoare, balustrade și un copac rupt în accidente de weekend la Târgu Mureș
În intervalul 10-13.03.2023, Poliția Locală Târgu Mureș a întocmit 106 procese verbale, aplicând amenzi în valoare totală de 21.600 lei și 10 avertismente. Polițiștii locali au efectuat 180 legitimări și au emis 45 invitații pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au săvârșit anumite fapte antisociale. Patrula de Siguranță Rutieră a sesizat, la ora 17:30, producerea unui…
Azamfirei: Protocol semnat cu Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti pentru ”Weekend cultural la UMFST”
Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a semnat, marţi, un protocol cu rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, profesor universitar doctor Diana Moş, pentru organizarea evenimentului “Weekend cultural la UMFST”, programat în vara acestui an la Târgu Mureş. “În urma acestei decizii, proiectul…
Constructorii lucrează și în weekend la două poduri de pe lotul lipsă Chețani – Câmpia Turzii
Pasionații de infrastructură au postat imagini de pe lotul Chețani – Câmpia Turzii (15,7 km) din Autostrada Transilvania (A3), unde s-a lucrat inclusiv în weekend pentru montarea grinzilor la două poduri. Fostul “lot Straco” este acum construit de către asocierea Strabag – Geiger. La finele lunii octombrie 2022 a fost semnat contractul pentru finalizarea lucrărilor la lotul…
Din weekend, se deschide întregul domeniu schiabil din Poiană
De sâmbătă, 11 februarie, se deschid toate pârtiile de pe domeniul schiabil din Poiana Braşov şi, totodată, va începe amenajarea “S”-ului mare, legătura dintre pârtia Lupului superior şi Lupului inferior, care a mai fost deschisă doar de trei ori în ultimii 10 ani. Conform unei informări transmisă de Primăria Braşov, odată cu ninsorile din ultima…
DJ Shiver se întoarce acasă cu un show de zile mari
La show-urile sale, mii de mâini dansează, în aer, în același ritm. Sute de luminițe se plimbă de la stânga la dreapta în timp ce tot atâtea fețe zâmbitoare se bucură de muzică. DJ Shiver reușeste să adune mii de petrecăreți la evenimentele sale, iar acum se întoarce acasă cu The Shiver Show, conceptul de…
Proiectul „WEEKEND” şi-a atins scopul!
În sezonul estival, la Complexul de Agrement şi Sport „Mureşul” îşi petrec timpul liber câteva mii de persoane în fiecare zi, mare parte dintre acestea deplasându-se aici cu autoturismul. În fiecare an, pe timpul verii, aglomeraţia de autoturisme din jurul complexului, coroborată cu neglijenţa unor proprietari, constituie factori favorizanţi pentru comiterea de furturi. În anul…
Se va şterge, din ianuarie 2015
Mult hulita taxă de intrare la Weekend după ora 19, în valoare de 2 lei, ar fi fost ştearsă deja, dacă Maria Cioban, secretarul primăriei nu ar fi obiectat că nu se poate să ştergi o hotărâre cu 2 zile înainte de a intra în vigoare! Aşa că se va şterge, dar numai de la…
Campanie de prevenire a furturilor la Weekend
Sub denumirea „Asigură-ţi o zi frumoasă” poliţia mureşeană organizează o campanie de prevenire a acţiunilor antisoociale pe perioada verii, în Complexul de Agrement şi Sport „Mureşul” , cunoscutul „Weekend” din Tîrgu Mureş. În sezonul estival în medie 7.000 de persoane îşi petrec ziua la Weekend, dar nu sunt rare nici recorduri de peste 10.000 persoane…
Căutaţi Căsuţa cu cărţi!
Biblioteca Judeţeană Mureş îi invită pe toţi cei care aleg să-şi petreacă timpul liber la soare, la Complexul de Agrement şi Sport „Mureşul” – Weekend – să caute Căsuţele cu Cărţi pe care le-au pregătit pentru ei, începând de vineri, 13 iunie 2014 şi până la finalul verii. „Puteţi găsi cărţi, reviste, planşe de colorat…
Tigrii vă aşteaptă la Weekend
Autorităţile locale vor înmâna medaliile de bronz jucătorilor echipei BC Mureş, vineri, 6 iunie, de la ora 15.30.
Sâmbătă se deschide sezonul la Weekend
Încercând să intraţi pe siteul Primăriei Tîrgu Mureş, inevitabil vă sare în ochi o invitaţie, pe care n-o puteţi ignora: deschiderea oficială a sezonului la Complexul de Agrement şi Sport „Mureşul” sâmbătă, la ora 11. Deşi pregătirile sunt încă în toi, conducerea Weekendului promite că totul va fi gata la timp. Vor fi date în…
Manelele și hip-hop-ul interzise la Weekend
Consiliul Local Târgu Mureş a adoptat marţi, într-o şedinţă extraordinară, o hotărâre prin care se interzic manelele şi hip-hop-ul la terasele din Complexul de Agrement şi Sport ‘Mureşul’ gestionat de municipalitate. Iniţial, administratorul complexului a propus şi interzicerea muzicii lăutăreşti, lucru cu care consilierii locali nu au fost de acord, dictând interdicţii doar pentru hip-hop şi…
Campionat de minifotbal old boys
Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş organizează ediţia de toamnă 2013 a campionatului de fotbal în 7 Old Boys-40, la Complexul Week-End. Înscrieri pentru baraj şi relaţii suplimentare la dl. Virgil Măceşanu, tel. 0365-882.066, sau 0728-912.664. Termen limită pentru înscrieri 30 octombrie 2013, ora 12:00.
Se închide temporar bazinul acoperit din Weekend
În perioada 05 – 26 august Bazinul Olimpic Acoperit din complexul Weekend va fi închis pentru efectuarea unor lucrărilor anuale de revizii. Reprezentanții Primăriei Tîrgu-Mureș spun că în această perioadă se vor efectua lucrări de revizii şi reparaţii la termosuflantele cu aer cald, la instalaţiile de încălzire a apei din bazin, la instalaţiile de tratare…
Poliția în campanie la Weekend
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Mureş a anunţat, marţi, lansarea campaniei ‘Asigură-ţi o zi frumoasă’, care îşi propune să prevină faptele antisociale în zona Complexului de Agrement ‘Mureşul’ din Târgu Mureş, frecventat zilnic de 7.000 până la 10.000 de persoane, în sezonul estival. Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Mureş, dat publicităţii marţi,…
Volei pentru cancer
Complexul de Agrement ,,Mureşul” din Tîrgu-Mureş va găzdui un turneu de Beach-Volley organizat în cadrul evenimentului Family Olympics. Competiţia va avea loc în perioada 17-22 iunie. Primele trei echipe clasate pe podium vor fi premiate. Taxa de participare la acest turneu este de 70 de lei de echipă. Banii strânşi vor merge către Asociaţia „Little…
BC Mureș sărbătorește alături de fani
După cel mai bun sezon din istoria BC Mureș, în care formația mureșeană a terminat pe primul loc la finalul sezonului regulat și a reușit să se califice în finala ligii, unde a obținut medaliile de argint, conducerea clubului și jucătorii vor sărbătorii alături de fani. Pe pagina de internet a clubului, aceștia sunt invitați…
Polițist local agresat la Weekend
În data de 2 mai, în timp ce efectua serviciul de patrulare în Complexul de Agrement şi Sport „Mureşul”, un agent al Poliţiei Locale a fost agresat fizic şi verbal de patru persoane. Acestea au încercat să-l deposedeze de staţia emisie-recepţie pentru a nu putea cere sprijinul patrulelor mobile şi l-au lovit producându-i leziuni. Mai…
Sâmbătă începe sezonul estival la Weekend
Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 11:00, începe noul sezon estival la Complexul de Agrement Weekend. Manifestările organizate de Primărie vor avea loc la Casa de Oaspeți, din incita complexului. Deocamdată accesul se face gratuit, însă și în această vară vor intra în funcțiune casieriile de la intrarea din complex, taxele urmând să fie similare…
Sâmbătă e programată Cupa Presei la înot
A doua ediție a cupei presei la înnot va avea loc în data de 20 aprilie de la ora 11:00 în cadrul concursului Cupa Mini Max – Multinvest. Cei care sunt interesați, se pot înscrie la una din cele patru probe: 50 m liber feminin, 50 m bras feminin, 50 m liber masculin, 50 m bras…
Aqua Marathon 2013
Complexul de Agrement și Sport Mureșul (Weekend) din Tîrgu-Mureș a găzduit, în zilele de 9 și 10 martie 2013, o nouă ediție a competiției de natație Aqua Marathon, în organizarea CSȘ Tîrgu-Mureș, DJST Mureș și a H2O Team, cu sprijinul partenerului principal Azomureș. Maratonul s-a adresat tuturor înotătorilor, indiferent de vârsta sau sex, care au…
Proiect pentru pistă de biciclete Centru – Weekend
În ședința de săptămâna viitoare a Consiliului Local Tîrgu-Mureș, consilierii vor avea pe ordinea de zi un proiect de hotărâre inițiat de consilierul UDMR Peti Andras, care prevede amenajarea unei piste de biciclete care va lega Piața Trandafirilor de Complexul de Agrement Weekend. În expunerea de motive, se face referire la un studiu de fezabilitate…
De azi se aplică taxa de intrare la Weekend
Anunțul a fost făcut luni de către Primărie, pe site-ul propriu, unde precizează: Aducem la cunoştinţa publicului că începând de marţi, 19 iunie 2012, pentru intrarea la Complexul de Agrement şi Sport „Mureşul” din Tîrgu-Mureş vor fi percepute taxele prevăzute de HCL nr. 391 din 30 noiembrie 2011, după cum urmează: adulţi – 5 lei,…
Campionat de Old Boys-40
Primăria Tîrgu-Mureş organizează o nouă ediție a campionatului de fotbal în 7 Old Boys-40. Aceasta va avea loc pe terenurile din Complexul de Agrement Week-End. Înscrieri şi relaţii suplimentare puteți obține de la Virgil Măceşanu, tel. 0365-882.066 sau 0728-912.664. Termen limită pentru înscrieri 6 iunie 2012. Sursa: Primăria Tîrgu-Mureș
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.