fbpx

Un jurnal iberic prezentat la Luduş

Artista plastică Rodica Olteanu, membră a Uniunii Artiştilor Plastici Bucureşti şi ai Asociaţiei Artiştilor Plastici Tîrgu Mureş, este originară din Luduş, oraşul copilăriei sale. După încheierea studiilor universitare la Cluj- Napoca a înregistrat o bogată activitate creativă. Pentru puţin timp după absolvirea Institutului „Ion Andreiescu” a început o activitate didactică la Tîrgu Mureş după care a plecat la Bucureşti. A creat în cinematografie asigurând scenografia şi costumele în filme artistice, seriale TV, scurt metraje şi spectacole de circ. Pictează în ulei şi acuarelă, este o bună portretistă, lucrările sale fiind bine apreciate în colecţii de artă, de stat şi particulare din Franţa, Elveţia, Israel, Maroc, Spania, Germania, Austria, SUA, România şi enumerarea mai poate continua.

„Viaţă de emigrant”

Într-o frumoasă zi de toamnă aurie, frumoasă ca un pastel liric oglindit într-o acuarelă translucidă, Rodica Olteanu ne-a bucurat cu apariţia unui „Jurnal de călătorie iberic. Viaţă de emigrant”, un volum elegant, tipărit la editura Mega Image. Semnificative sunt cele două coperte, mai întâi cea de pe coperta I „În căutarea Universului” şi după ce parcurgi cu interes paginile dense, pline de viaţă ajungi la coperta a IV-a, „Castelele din La Rioja”. În „Cuvânt înainte”, senior profesorul Rodica Puia spune foarte bine că „Scriitura jurnalului de călătorie are un caracter confesiv, cu o descriere analitică a stărilor sufleteşti trăite în cadrul unui spaţiu iberic (…)”, iar Ana Pandrea, autoarea Prefaţei afirmă că „această carte se înscrie în categoria genului literar de jurnal intim, specie literară aparte a genului memorialistic”. Nimic mai adevărat decât aceste cuvinte despre carte şi autoare, dar pentru cunoaşterea trăilor şi a stărilor sufleteşti ale unui emigrant de o factură deosebită, volumul trebuie citit şi gândit cu atenţie. După lansarea volumului la Tîrgu Mureş a urmat lansarea la casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” Luduş în faţa publicului dornic de evenimente culturale de înaltă calitate. Au vorbit despre carte şi autoare doamnele Rodica Puia, Ana Pandrea şi Rodica Olteanu, domnii Dimitrie Poptămaş, Cristian Moldovan şi Lucian Voşloban. După primul volum apărut îl aşteptăm cu nerăbdare şi pe următorul.

Ioan A. Borgovan

Comentează cu Facebook
Punctul

FREE
VIEW