Organizaţiile locale ale Partidului Civic Maghiar (PCM) au primit sarcina de a introduce în 153 din totalul de 216 consilii locale din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna un proiect de hotărâre prin care se solicită crearea unei regiuni administrative a României, denumită Ţinutul Secuiesc, a declarat preşedintele PCM la Tîrgu Mureş, Biro Zsolt. ”Sunt 11…
Etichetă: biro zsolt
Bilanţ de protocol
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat presei, miercuri, la Târgu Mureş, că, după trei luni de la semnare, a sosit momentul să se facă un bilanţ al protocolului PCM-UDMR. „Săptămâna viitoare, avem programată o rundă de negocieri cu UDMR. Am promis o politică responsabilă şi această responsabilitate înseamnă că trebuie să examinăm…
PCM salută victoria FIDESz în alegerile din Ungaria
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat marţi, la Târgu Mureş, că victoria detaşată a FIDESz, la alegerile din Ungaria, a fost cea anticipată şi că maghiarii de peste hotare aşteaptă acum ca Guvernul Orban III să continue politica de unificare a naţiunii. ‘N-a fost nicio surpriză că rezultatele au fost acestea şi n-a…
PCM se implică în alegerile din Ungaria
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a anunţat joi, la Târgu Mureş, că formaţiunea sa, în baza unei colaborări cu consulatele Ungariei din Miercurea Ciuc şi din Cluj Napoca, se va implica în colectarea voturilor prin corespondenţă care vor fi exprimate de cetăţenii români care deţin şi cetăţenia ungară şi care au dreptul să…
PCM se delimitează de provocările extremiste
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat miercuri, în conferinţă de presă, că formaţiunea sa se delimitează de provocările extremiste din urmă cu două seri în timpul marşului neautorizat de pe străzile din Târgu Mureş, însă cere şi ca pe viitor să fie respectat dreptul membrilor comunităţii sale la liberă exprimare şi adunare…
Negocieri Tokes-UDMR, via Budapesta
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că europarlamentarul Laszlo Tokes i-ar fi cerut în această săptămână sprijinul premierului Ungariei, Viktor Orban, pentru ca UDMR să îl coopteze pe lista de candidaţi la alegerile europarlamentare. ‘Eu am fost vineri la Budapesta, înainte de UDMR şi de…
PCM se mobilizează pentru alegerile din Ungaria
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că formaţiunea sa va demara o campanie de informare pentru a-i mobiliza pe maghiarii cu dublă cetăţenie să se înscrie în registrul alegătorilor din Ungaria şi să participe la scrutinul general din ţara vecină, programat în luna…
Partidele maghiare pregătesc europarlamentarele
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat miercuri, la Târgu Mureş, că partidele maghiare din România trebuie să ajungă la o înţelegere, altfel nu pot atinge pragul de 5% la alegerile europarlamentare. Totodată, el a subliniat că PCM vrea locul al treilea pe o eventuală listă de candidaţi comună. ‘Anul 2014 va fi unul…
UDMR și proiectul secret de regionalizare
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a afirmat miercuri, la Târgu Mureş, că UDMR ar avea un proiect de autonomie teritorială a ţinutului secuiesc, după modelul regiunii Tirolul de Sud, dar că acesta este ţinut ‘în mare secret’ până în decembrie, când ar urma să înceapă o dezbatere publică pe această temă. ‘Salutăm faptul că…
Tokes ar trebui să renunțe la Steaua României
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că europarlamentarul Laszlo Tokes, care va fi prezent la reuniunea Consiliului de Onoare al Ordinului ‘Steaua României’, ar fi trebuit să returneze distincţia pe care a primit-o în 2009 şi nu ar trebui să aştepte să îi…
PCM pornește în marș cu căruțe
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că filiala Ghindari a formaţiunii va mobiliza câteva căruţe, cel mai probabil 5 sau 6, pentru a participa la marşul secuilor, programat să aibă loc în data de 27 octombrie, pe DN 11, între localităţile Breţcu şi…
PCM organizează un nou marș pro-autonomie
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, organizarea în data de 27 octombrie, pe DN 11 care leagă Braşovul de Pasul Oituz, a unui marş pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, la care şi-ar fi anunţat participarea şi UDMR şi PPMT. ‘Importanţa marşului de la 27 octombrie, un marş care…
Campanie electorală cu mitinguri pro-autonomie
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat miercuri la Târgu Mureş că a aflat din presă despre cele peste o sută de mitinguri simultane împotriva proiectului de regionalizare a României anunţate de liderul partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, şi din acest motiv crede că acesta doreşte să obţină…
PCM: referendum sau nesupunere civică
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că nu poate fi de acord ca regionalizarea să se facă în defavoarea comunităţii maghiare, că din acest motiv trebuie organizat un referendum local, nu naţional, iar dacă nu, se va recurge la mitinguri şi la acte…
„La miting n-au ce căuta extremiștii maghiari”
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că la mitingul pentru autonomie programat în data de 10 martie, la Târgu Mureş, nu au ce să caute extremiştii maghiari, mai ales cei de la Budapesta, iar cei puşi pe scandal vor fi scoşi din mulţime. ‘Domnul Izsak Balazs (preşedintele…
UDMR și PCM vor lucra împreună la regionalizare
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că în urma întrevederii avute cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, la Cluj-Napoca, s-a luat decizia susţinerii reciproce, inclusiv prin crearea unor grupuri de lucru mixte pentru analizarea propunerilor de regionalizare a României. ‘În primul rând şi în primul…
Miting pentru autonomie pe 10 martie la Tîrgu-Mureș
Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) va organiza, în 10 martie, la Târgu Mureş, un miting menit să atragă atenţia Guvernului României că se doreşte o regionalizare a ţării, însă numai dacă va exista şi o regiune a Ţinutului Secuiesc, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro…
Sloganurile aduc deservicii luptei pentru autonomie
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că sloganurile autonomiste lansate în campania electorală atât de UDMR, cât şi de Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) fac un deserviciu luptei pentru autonomie. Biro s-a referit la atitudinea UDMR referitoare la ‘apărarea drapelul secuiesc’,…
Fără vot etnic maghiarii nu intră în Parlament
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că, dacă populaţia maghiară nu va vota pe criterii etnice, atunci pragul de 5% nu poate fi atins de niciun partid maghiar, nici măcar de UDMR. ‘În aceste condiţii, când PPMT şi-a manifestat clar intenţia de a…
Steagul secuiesc motiv de dispută electorală
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat presei, miercuri, la Târgu Mureş, că manifestarea programată joi de UDMR, la Sfântu Gheorghe, de ‘apărare a steagului secuiesc’, este una electorală, iar acest simbol al comunităţii nu ar trebui folosit în scop electoral. ‘Este o acţiune organizată de UDMR Covasna, din păcate în scopuri de…
Tokes Laszlo sprijinit de PCM vs. Marko Bela
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat miercuri, la Târgu Mureş, că formaţiunea sa ar putea sprijini eventuala candidatură a europarlamentarului Tokes Laszlo într-un colegiu din judeţul Mureş, în special împotriva senatorului Marko Bela, fostul preşedinte al UDMR. ”PCM ar saluta candidatura domnului Tokes şi noi suntem dispuşi să-l sprijinim, mai ales dacă…
PCM vrea să împartă colegiile cu PPMT
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat marţi, la Târgu Mureş, că formaţiunea sa negociază cu Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) desemnarea de candidaţi comuni şi că se doreşte ca cele două partide să împartă colegiile uninominale parlamentare în mod frăţesc. ‘Deocamdată n-am făcut nominalizări, suntem în faza de sondaj, trebuie să…
PCM va avea candidați la CJ și la toate primăriile
Preşedintele organizaţiei Mureş a Partidului Civic Maghiar, Laszlo Gyorgy, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că până acum au fost desemnaţi candidaţii la 24 de primării şi la Consiliul Judeţean, dar că până pe 1 mai PCM va avea candidaţi anunţaţi pentru toate cele 102 administraţii publice locale. ‘Am avut adunarea generală a aleşilor…
Biro Zsolt: UDMR face campanie în cazul UMF
Candidatul Coaliţiei Civice la Consiliul Judeţean Mureş, Biro Zsolt, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că ridicarea problemei facultăţii maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş în această perioadă de către UDMR, este o ‘chestiune de campanie electorală’. ‘Am o părere personală, dar cred că e împărtăşită de foarte mulţi….
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.