Săptămâna trecută, vineri s-a deschis expoziţia de păpuşi a Teatrului Ţăndărică din Bucureşti. Evenimentul vine în completarea spectacolelor dedicate aniversării celor 65, respectiv 51 de ani a existenţei secţiei maghiare, respectiv române a Teatrului de păpuşi din Tîrgu Mureş. Expoziţia vernisată de Viorica Tulbure, colaboratoarea teatrului Ţăndărică, ne duce înapoi în anii ‘50-‘70 a…
Etichetă: bucuresti
Odiseea de la Salubriserv și Manadas continuă
Manadas Prod SRL, compania care era acționarul majoritar al operatorului de salubritate din municipiul Tîrgu-Mureș, SC Salubriserv SA, a intrat în insolvență. Dosarul se judecă la Tribunalul București. De asemenea, companiei Salubriserv i-a fost cerut la Tribunalul Comercial Mureș falimentul. Primul termen când completul de judecată va admite sau nu cererea de deschidere a procedurii…
Romgaz, cu profit mai mic, vedetă la bursă
În prima zi de listare la bursa din Londra (London Stock Exchange), acțiunile cele mai importante companii de gaze naturale din România, Romgaz, au crescut cu 15%, în condițiile unui rulaj de nu mai puțin de 20,7 milioane de euro. Însuși premierul Victor Ponta a asistat marți la Londra la listarea pe bursă, în timp…
Valentin Covrig, între primi 8 mecanici din ţară
În data de 30 octombrie, la Hotelul Caro din Capitală, a avut loc cea de-a treia ediție a concursului „Mecanicul Anului”, singura competiție dedicată performanței în domeniul mecanicii auto din România. Între primii 100 mecanici au existat şi trei mecanici din Târnăveni, iar printre cei opt semifinalişti s-a clasat Valentin Covrig din Târnăveni. Noutatea absolută…
SAB 2013 – IAA Frankfurt 2013…
… da, ştiu, veţi spune că nu se pot compara merele cu perele, deşi sunt fructe amândouă. Ei bine, nu-mi propun să le compar, dar vreau să ştim unde ne e locul când vorbim de evenimente organizate în România, în domeniul auto. În timp ce enumerarea constructorilor de automobile nu ne-a obosit prea tare în…
Explozie la Chirileu. Victima transportată la București
Un bărbat din satul Chirileu, care a ajuns în stare gravă la SMURD Târgu Mureş după ce în locuinţa în care se afla s-a produs o explozie, a fost transportat marţi, pe cale aeriană, la Spitalul de Arşi din Bucureşti, a anunţat coordonatorul SMURD, dr. Cristian Boieriu. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru…
Salonul Auto București, la cea de-a XI-a ediție
În această săptămână, joi 10 octombrie, va avea loc deschiderea oficială a Salonului Auto București și Accesorii la amplasamentul devenit tradițional pe parcursul celor 10 ediții desfășurate până în 2013, Romaero Băneasa. Salonul va aduce în fața publicului interesat de lumea auto noutățile din domeniu, dar și o gamă interesantă de accesorii și industria adiacentă…
Maraton NexT în București și Târgu Mureș
Începem numărătoarea inversă a ultimelor zile de vară cu un maraton nocturn al celor mai apreciate și premiate scurtmetraje de la Festivalul Internaţional de Film NexT. Proiecțiile au loc în weekendul 24-25 august, sub cerul liber, simultan, în București și la Târgu Mureș. Sâmbătă, de la ora 21:30, ne întâlnim cu filmele care au câștigat Premiul…
Romgaz și Transgaz – sedii secundare în capitală
Sediul Romgaz şi cel al Transgaz vor rămâne la Mediaş, în Bucureşti urmând să funcţioneze doar activităţile de strategie, relaţii instituţionale şi relaţii internaţionale, organizate în cadrul unor sedii secundare, conform unui comunicat al Ministerului Economiei remis, marţi, AGERPRES. ‘Aceste măsuri nu vor implica disponibilizări sau restructurări de personal la cele două companii, conducerile societăţilor…
Romgaz și Transgaz se mută la București
Conducerile companiilor Transgaz şi Romgaz se vor muta la Bucureşti pentru a se putea implica mai uşor în proiectele viitoare, fără să existe o modificare din punct de vedere al contribuţiei companiilor la economia locală, a declarat pentru AGERPRES ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă. ‘Conducerea Transgaz şi conducerea Romgaz se vor muta la Bucureşti,…
Maia Morgenstern, la Sighișoara
La invitaţia Municipiului Sighişoara, prin directorul Casei de Cultură Municipale, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti prezintă în data de 13 martie 2013, ora 18.00, la Sala „Mihai Eminescu” spectacolul MISS DAISY ŞI ŞOFERUL EI de Alfred Uhry (traducerea Alice Georgescu). În distribuţie: Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Mircea Drîmbăreanu. Scenografia: Ștefania Cenean. Regia artistică: Claudiu Goga….
40 de percheziții la suspecți de evaziune fiscală – update
update 1: Conform unui comunicat al DGA, percheziţiile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş privind săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi fapte conexe sau asimilate infracţiunilor de corupţie. Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că la Târgu Mureş se află sediul unei societăţi comerciale a unui cetăţean…
Tg.Mureș pierde organizarea târgului GastroPan
Cel mai mare târg de panificaţie, cofetărie şi alimentaţie publică din România şi una dintre cele mai importante expoziţii de gen din Europa Centrală şi de Est se va muta de la Târgu Mureş, lângă Bucureşti, începând cu ediţia din acest an, a anunţat miercuri, Daniel Maior, directorul de comunicare al evenimentului. Daniel Maior a…
Irakian prins că plănuia un atentat în România
Un cetățean de origine irakiană, rezident în Finlanda, care plănuia un atac terorist împotriva unui diplomat străin acreditat la Bucureşti a fost prin săptămâna trecută de autoritățile române. El a fost reținut de Brigada Antitero a SRI chiar în moment ce intenționa să acționeze, iar ulterior a fost predat Poliției Române. Despre acest incident, SRI a…
Teroriști prinși în România, plănuiau un atentat
Două persoane care plănuiau comiterea unui atentat pe teritoriul României în perioada sărbătorilor de iarnă au fost prinși de către Serviciul Român de Informații. Cei doi se pare că activau într-o structură afiliată Al-Qaida și intenționau să coopteze în organizarea atentatului și persoane de pe teritoriul României. În comunicatul de presă emis de SRI după…
Air Patriot. Un nou operator aerian la Tîrgu-Mureș
Omul de afaceri Cosmin Pop se află în stadiu avansat cu un proiect pentru o nouă investiție: deschiderea unui operator aerian cu baza la Tîrgu-Mureș. Dacă planurile merg bine, operarea ar urma să înceapă, cel mai probabil, la începutul anului viitor, deși dorința lui ar fi fost ca prima cursă să fie operată undeva în…
Noi discuții București-Budapesta pe tema Nyiro
Preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, a recunoscut, marţi seara, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că există o discuţie între Parlamentul Ungariei şi şeful Executivului de la Bucureşti, dar a afirmat că subiectul reînhumării scriitorului Nyiro Jozsef îl consideră încheiat. ‘Puteţi califica cum doriţi, este cert că există o discuţie între Parlamentul Ungariei şi…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.